FOTO: Noul Mercedes SLS AMG "zboara" peste orasul Stuttgart
Trecatorii care s-au aflat astazi langa muzeul Mercedes din Stuttgart au asistat la un "spectacol aerian" al carui personaj principal a fost un exemplar SLS AMG.
Cea mai noua aparitie din gama Mercedes, supercarul SLS AMG, va fi expusa intre 6 si 16 octombrie in cadrul Muzeului Mercedes din Stuttgart. Exponatul a fost montat astazi in cadrul standului special dezvoltat cu aceasta ocazie, vizitatorii urmand sa fie partasi la ceea ce directorul muzeului Mercedes numeste "o experienta emotionala".
Ei bine, aceasta experienta emotionala a inceput inca de astazi, cand exemplarul SLS AMG destinat expozitiei permanente din muzeu a fost ridicat cu o macara pentru a fi asezat in interiorul standului. Masina a plutit pentru cateva minute pe deasupra masinilor care trec pe autostrada din imediata vecinatate a muzeului, imaginile surprinse de fotografii Mercedes fiind unele de mare efect.
Va reamintim ca Mercedes SLS AMG este considerat urmasul lui Gullwing datorita designului retro si usilor cu deschidere verticala. Masina are sub capota un motor V8 de 6.2 litri, 571 de cai putere si 650 Nm si reuseste sa ajunga de la 0 la 100 km/h in 3.8 secunde.
via | Mercedes