FOTOSPION: Primele imagini cu noul Mercedes-Benz Clasa S facelift: grilă frontală mai mare
Au apărut primele imagini spion cu viitorul Mercedes-Benz Clasa S facelift. Noul model primește o parte frontală revizuită, cu o grilă mai mare, iar lansarea ar urma să aibă loc în 2025.
Mercedes-Benz se pregătește să lanseze o versiune actualizată pentru etalonul său, Clasa S. Noul Mercedes-Benz Clasa S facelift urmează să fie lansat anul viitor, însă până atunci putem vedea primele imagini spion cu viitorul model de lux.
Din imagini putem vedea noul model ascuns sub camuflaj, însă sunt vizibile principalele noutăți vizuale. Mai exact, este vorba despre o grilă frontală nouă, care va fi și mai mare față de modelul din prezent. De asemenea, vedem și o bară de protecție cu un design nou și cu o priză de aer mai mică.
Camuflajul este prezent și la faruri, ceea ce sugerează că acestea vor avea un aspect nou. Partea din spate este complet acoperită. Mai mult, este de așteptat ca noul model să primească un bord complet nou ecranul Hyperscreen integrat, precum și un ecran separat pentru pasagerul din față.
Evident, nu există deocamdată informații tehnice despre noul model. Lansarea noului Mercedes-Benz Clasa S ar urma să aibă loc anul viitor.
via Carscoops