GENEVA 2017 LIVE: Top 20 modele de serie care vor fi lansate în România în acest an. Galerie foto de la standuri

Publicat miercuri, 08.03.2017 12:20 de Daniel Popescu

Alpine A110, DS7 Crossback și Volkswagen Arteon se numără printre noile modele care au ținut capul de afiș al Salonului Auto de la Geneva din acest an.

Salonul Auto de la Geneva găzduiește în această săptămână câteva premiere mondiale și europene importante din industria auto.

Ca aproape în fiecare an, gama de noutăți este una diversificată, iar modelele de serie fac parte din aproape toate segmentele. Cele mai impozante sunt, fără îndoială, SUV-urile și mașinile sportive, însă nu lipsesc nici facelift-urile discrete la o serie de modele importante.

1. Alfa Romeo Stelvio (Prezentare oficială și foto AICI)

Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Los Angeles de la finalul anului trecut, Alfa Romeo Stelvio este un SUV sportiv care rivalizează cu modele precum Porsche Macan, Jaguar F-Pace, Mercedes GLC AMG sau Audi SQ5 și care împrumută interiorul lui Giulia.

2. Alpine A110 (Prezentare oficială și foto AICI)

Alpine A110 este modelul cu tentă retro care readuce marca franceză în prim-planul industriei auto europene. Are motor 1.8 Turbo cu patru cilindri dezvoltat intern de Renault-Nissan și finisat de inginerii Renault Sport, iar puterea maximă este de 252 CP la 6000 rpm.

3. BMW Seria 4 facelift (Prezentare oficială și foto AICI)

BMW Seria 4 a trecut printr-un proces de restilizare de care au beneficiat toate versiunile sale, Coupe, Cabrio și Grand Coupe, dar și versiunea de performanță M4.

4. Dacia Logan MCV Stepway (Prezentare oficială și foto AICI)

Singura noutate românească de la Geneva este Dacia Logan MCV Stepway, care oferă o gardă la sol ridicată cu 5 centimetri și ornamente estetice specifice. Tracțiunea integrală nu este însă inclusă în ofertă.

5. DS7 Crossback (Prezentare oficială și foto AICI)

Marca premium a Grupului PSA Peugeot-Citroen a ridicat voalul de pe noul DS 7 Crossback. SUV-ul care se luptă cu BMW X3, Volvo XC60 șu Audi Q5 oferă un interior de înaltă clasă și un design specific mărcii din Hexagon.

6. Kia Picanto (Prezentare oficială și foto AICI)

Kia Rio a primit o generație nouă cu ocazia salonului de la Geneva. Modelul de oraș al coreenilor nu-și modifică dimensiunile, dar crește tehnologic și la nivel estetic.

7. Lexus LS 500h (Prezentare oficială și foto AICI)

A cincea generație a limuzinei LS a primit la Geneva o versiune hibridă. Un propulsor V6 de 3.5 litri și două motoare electrice fac ca hibridul să ajungă la 354 de cai putere.

8. Mazda CX-5 (Prezentare oficială și foto AICI)

Lansată inițial la Los Angeles, cea de-a doua generație a lui CX-5 propune modificări structurale, de design și un plus de calitate la interior.

9. Mitsubishi Eclipse Cross (Prezentare oficială și foto AICI)

Mitsubishi a dezvăluit la Geneva noul Eclipse Cross, un crossover de segment compact care se va duela cu Nissan Qashqai. Spre mirarea multora, noul Eclipse Cross nu va scoate de pe piață actualul ASX.

10. Nissan Qashqai facelift (Prezentare oficială și foto AICI)

Nissan Qashqai facelift primește prima versiune a sistemului autonom ProPilot care poate fi utilizat pe autostrăzi, dar și câteva noutăți de design exterior și îmbunătățiri la materialele utilizate în interior.

11. Opel Insignia (Prezentare oficială și foto AICI)

Una dintre lansările Opel de la Geneva a fost a doua generație Insignia. Aceasta păstrează tenta familială, dar vine cu o alură mai sportivă și cu un pachet tehnologic generos.

12. Porsche Panamera Sport Turismo (Prezentare oficială și foto AICI)

A doua generație Porsche Panamera are acum și versiune break. Se numește Porsche Panamera Sport Turismo și oferă mai mult spațiu la cap pentru pasagerii spate și o capacitate sporită a portbagajului.

13. Range Rover Velar (Prezentare oficială și foto AICI)

Range Rover Velar este un SUV premium mai scump chiar și decât Porsche Macan. Care sunt avantajele sale? Un interior inedit și un design exterior inspirat din liniile de succes ale mărcii.

14. Renault Captur facelift (Prezentare oficială și foto AICI)

Cel mai bine vândut crossover de segment B din Europa primește un facelift discret care vizează modificări minore de design la grilă și barele de protecție și, opțional, plafon panoramic și blocuri optice full-LED.

15. Seat Ibiza (Prezentare oficială și foto AICI)

Noua generație Seat Ibiza preia o parte din trăsăturile de design ale lui Leon, dar în același timp crește în dimensiuni și beneficiază de sisteme tehnologice de top.

16. Skoda Rapid facelift (Prezentare oficială și foto AICI)

Skoda Rapid a primit un facelift cu îmbunătăţiri la blocurile optice şi barele de protecţie, însă noutatea principală este la motorizări datorită introducerii propulsorului TSI de 1.0 litri, oferit în versiuni de 95 CP şi 110 CP.

17. Suzuki Swift (Prezentare oficială și foto AICI)

Suzuki împrospătează segmentul mașinilor de oraș. Noul Swift schimbă platforma și reușește o dietă cu rezultate fantastice: -120 de kilograme între generații.

18. Toyota Yaris facelift (Prezentare oficială și foto AICI)

Toyota Yaris facelift se laudă cu blocuri optice noi cu lumini LED diurne, un spoiler redesenat, o grilă de formă trapezoidală, dar și un hayon modificat, cu lumini LED pentru stopuri. Motorul pe benzină de 1.33 litri este înlocuit cu un alt propulsor aspirat, de 1.5 litri, capabil să dezvolte 111 cai putere.

19. Volkswagen Arteon (Prezentare oficială și foto AICI)

Cel mai nou model care intră în gama Volkswagen se numește Arteon și este un coupe cu patru uși care se va poziționa în gamă deasupra lui Passat. Noul motor TSI de 1.5 litri și 150 CP este opțiunea de intrare în gamă, aceasta fiind acompaniată de un 2.0 TSI de 190 CP și de o versiune "nervoasă" de 280 CP a acestei unități de propulsie.

20. Volvo XC60 (Prezentare oficială și foto AICI)

SUV-ul compact Volvo XC60 primește o binemeritată schimbare într-un moment excelent al carierei sale. Acesta este cel mai vândut SUV compact premium în Europa, depășind la volum rivali precum X3, GLC sau Q5.

  • eee, miercuri, 08.03.2017 12:55

    culmea, cand am ajuns la seat , in loc sa imi trezeasca "auto emocion" mi-a trezit un sentiment profund de ... skoda :))) si apoi a venit la fix o skoda la fel de seaca ...

  • TheArrogantOne, miercuri, 08.03.2017 14:04

    Intrebare la radio erevan: Ce faci ca sa vinzi o masina italiana? Rqspuns: Pui niste craci langa ea

  • DanG, miercuri, 08.03.2017 14:08

    Doamne cat de mult a evoluat design-ul auto in ultimii ani. Pana si Dacia a ajuns sa arate bine, de altfel ma uit placut surpsins de fiecare data cand trece un Logan cu led-uri pe langa mine. Gasesti o masina frumoasa in orice clasa. Ce mult conteaza concurenta.

  • vianu, miercuri, 08.03.2017 14:29

    @DanG...ce ai zis tu si, probabil, un optimism vis-a-vis de viitorul industriei. Uitandu-ma la noul design si conceptele aparute as zice ca se investete serios. @eee...nu e autoemotion dar e interesant iar cracii de langa Stelvio e o punere in garda. Ceva de genul "vezi ca te poti trezi si cu...Sa nu zici ca nu ti-am spus!" :)

  • Radu, miercuri, 08.03.2017 22:31

    Singura autoemocion este Alpine. Dar mai sunt vreo 2-3 superbe începând cu Lexus

  • cristi, joi, 09.03.2017 10:33

    sincer eu la volvo as ramane cu gandul...

  • Sak, joi, 09.03.2017 12:28

    Velar si XC60