George Soros investește la Tesla: miliardarul american a cumpărat obligațiuni de 35 de milioane de dolari, care pot fi transformate în acțiuni
Sorus Fund Management LLC, firma de investiții a miliardarului George Soros, a cumpărat obligațiuni convertibile la Tesla, cu o valoare de 35 de milioane de dolari și scadența în martie 2019, potrivit agenției Reuters. Aceste obligațiuni pot fi transformate în acțiuni.
La sfârşitul lui martie, mai mulţi investitori au vândut obligaţiuni Tesla din cauza temerilor privind capacitatea companiei de a produce sedanul Model 3.
Nu același lucru a făcut și George Soros, miliardarul american cu origini în Ungaria. În primele trei luni ale anului, el a preluat o participație de 35 de milioane de dolari în obligațiuni convertibile ale Tesla, cu scadența în martie 2019.
Aceste obligațiuni pot fi schimbate pentru un număr predeterminat de acțiuni comune. Potrivit Reuters, purtătorul de cuvânt al firmei lui Soros nu a dorit să comenteze informația.
Elon Musk și Tesla se află sub presiunea investitorilor pentru a rezolva problemele legate de producție și de plecările unor specialiști de rang înalt.
Producătorul auto american se pregătește de o reorganizare majoră, după ce mai mulți directori executivi au părăsit Tesla în acest început de an.
Via Reuters
-
ingerulol, miercuri, 16.05.2018 22:41
Crezi ca nu se duce si el la gratar / pescuit . I se rupe . Are o imparatie . Nici stra stra stranepotii teoretic nu pot intra in faliment .... Asta intradevar insa este o gura de aer pentru TESLA , ceea ce e fantastic ... de obicei cand fondurile de investitii arunca banii , totul e super bine calculat. Kudos ELON .... omul e vizionar si numai pentru asta i-as da bani daca as avea !
-
Corocsenie Adrian, joi, 17.05.2018 01:16
Cand esti bogat, din ce ai tot ai mai vrea in plus. Niciodata nu iti ajunge....vrei mai mult si mai mult. Cand ai tot si mai vrei, te simti de fapt sarac. Daca saracul e multumit cu o coaja de paine, bogatul cu miliarde de dolari il vrea pe al doilea....nu e multumit cu unul. Asa si cazul lui Soros....are zeci de miliarde. Probabil isi doreste sa fie primul trilionar in euro. Numai el stie ce vrea....eu asa vad lucrurile. La varsta lui, mi-as fi trait batranetea linistit cu un miliard de doalri in cont si restul donati in scopuri caritabile. Are copiii....le lasa lor probabil tot. Dar si asa, la anii si banii lui nu mai miscam nimic in lumea afacerilor. Vine clipa cand se duce la Domnul....chiar daca el nu crede in EL, si sa nu existe, daca nu a dat parte din belsugul lui la cei in nevoie si a refuzat sa o faca, legile Universului nu vor fi blande cu el dupa moarte. Daca ar fi donat 35 milioane la Tesla pt. dezvoltare, l-as fi pomenit de bine. Asa nu ma intereseaza....tot la castig ii e gandul. Gandurile lui sunt sigur ca nu ii dau pace nici noapte cand ar trebuii sa se odihneasca mai bine ca toti la situatia privilegiata pe care o are. Bag mana in foc ca are cosmaruri :)).
-
Edikkk, joi, 17.05.2018 01:49
TESLA va urca de la 2000 la 6000 maşini produse. ACUM este momentul de a cumpăra acţiuni Tesla!
-
Anonim, joi, 17.05.2018 08:12
@ingeruloi este vizionar pe masa un excroc mondial nesatul de avere si putere ! Si apoi Tesla este o mare gogoasa care se va sparge o companie supra evaluata condusa de un alt mare mega excorc .
-
demin2609, joi, 17.05.2018 09:09
toti aveti ceva cu Musk, pentru ca el este buturuga mica ce a dat drumul la bolovan la vale! Indiferent ce se intampla cu firma lui, el a fost un pionier! iar ceilalti l-au urmat!
-
unu, joi, 17.05.2018 10:09
a cumparat obligatiuni, adica a periat ca o sa scada pretul si cumpara doar daca pretul ajunge la un nivel mai mic decat este acum. daca actiunile nu scad sub pragul ales de el nu este obligat sa cumpere nimic...
-
Adrian, joi, 17.05.2018 10:19
@demin2609 Stai tu linistit crezand ca pe Musk nu l-a ajutat nimeni sa se ridice, nu i-a facilitat nimeni nimic, iar tot ce-a construit a fost pura viziune si aliniere de planete. La fel si Microsoft in ´80/´90.
-
vianu, joi, 17.05.2018 11:20
@unu in sfarsit cineva care gandeste. Ca fapt divers, o eventuala cadere a actiunilor la bursa va imbogati foarte multi baieti destepti. este un fapt arhicunoscut ca actiunile sunt supraevaluate si nu reflecta efectiv valoarea companiei.
-
mircea badea, joi, 17.05.2018 19:28
oare cate actiuni are la sri?
-
inexorabil, vineri, 18.05.2018 20:45
Vienezule, stai calm: de exemplu, Adrian C. gândește și pentru tine… @mircea badea, ȋn primă instanță, scamatorul care ȋnvârte instituții politice pe degete ȋn toată lumea a avut grijă să “cumpere acțiuni” la Grupul pentru Dialog Sorosial, aaa, pardon, Social. Odată pusă la punct mașinăria ideologică, restul s-a ȋntâmplat de la sine, iar acum suntem ȋn plin proces de inginerie socială, la fel ca americanii cu al lor “Deep State”, care n-are alt obiectiv decât macularea forțelor democratice ȋmputernicite de populație. Ȋn rromanika, structura ilegitimă de putere zburdă ȋn voie, fiindcă noi nu avem sângele rece al ungurilor sau al polonezilor, care nu permit samavolnicia oculților ȋn numele “valorilor și standardelor democrației occidentale”. Ȋntr-un astfel de caz, eticheta pe care ți-o lipesc prompt pe frunte propagandiștii “pro-Vest” vădește o totală lipsă de imaginație: “putinist”. De parcă președintele rus ar avea nevoie de susținerea unor bieți cetățeni din “lumea a doua”.
Citeste si
-
ECONOMIC | luni, 2 noiembrieVolkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termiceGrupul Volkswagen recunoaște că mașinile sale electrice încă nu sunt la fel de profitabile ca cele cu motoare termice. Asta în ciuda faptului că grupul german are parte de o cerere din ce în ce mai mare pentru modelele sale cu zero emisii. Citeste tot -
ECONOMIC | joi, 29 octombrieGrupul Renault: vânzările au scăzut cu 6% în al treilea trimestruGrupul Renault a avut parte de o ușoară scădere a vânzărilor în cel de-al treilea trimestru din 2026. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, vânzările grupului francez au scăzut cu 6%. Citeste tot -
ECONOMIC | marţi, 27 octombrieDacia Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial în trimestrul 3Dacia tocmai a reușit să bifeze o premieră mondială. Modelele Sandero și Duster ocupă primele două poziții în clasamentul celor mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial, reușind astfel să-l detroneze pe Renault Clio. Citeste tot -
ECONOMIC | joi, 22 octombrieVânzările de mașini noi în Europa, creștere de 10% în septembriePotrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu peste 10% în septembrie. O creștere de peste 6% a fost înregistrată la nivel continental în ultimele 9 luni. Citeste tot -
ECONOMIC | marţi, 20 octombrieJeep Avenger: 300.000 de comenzi în Europa de la debutJeep Avenger a reușit să strângă 300.000 de comenzi la 3 ani după lansarea sa pe piața europeană. Cel mai mic model al mărcii este al doilea cel mai comandat model pe această piață, după vechiul Renegade. Citeste tot
Mă intreb ce tot face Soros cu atâta banet ? Când este suficient ? Să se ducă și el la pescuit, la un grătar, crapă mâine poimâine și el cumpără acțiuni la Tesla. De aici o să i se tragă.