GM promite că noul Chevrolet Volt va putea oferi și rulare autonomă în 2016

Publicat vineri, 02.10.2015 13:12 de Bogdan Mirică

General Motors a anunțat că va demara un program dedicat rulării autonome. Cobaiul va fi noua generație Chevrolet Volt. Acesta ar urma să beneficieze de opțiunea unei rulări autonome până la finalul lui 2016.

În condițiile în care toți marii constructori pregătesc deja soluții pentru mobilitate autonomă, General Motors nu putea sta cu mâinile în sân. În cadrul unei conferințe dedicată investitorilor, GM a anunțat că va demara propriul program de testare a mașinilor autonome.

Cobaiul va fi nimeni altul decât Chevrolet Volt, modelul electric al americanilor, gata să se poată conduce singur până la finalul anului 2016. Bineînțeles, noul Volt nu se va conduce singur pe străzile din Statele Unite, întrucât legislația nu permite încă astfel de experimente.

El va fi creat și testat în interiorul campusului tehnic GM din Michigan, unde angajații vor putea să rezerve un Volt autonom prin intermediul unei aplicații și apoi să aleagă o destinație. Mai mult, Volt va putea alege singur un loc de parcare.

Americanii sunt convinși că proiectul va servi drept bază pentru dezvoltarea și accelerarea tehnologiilor autonome. De asemenea, este considerat un pas interimar către rularea autonomă permanentă.

Pasul interimar a primit și un nume, fiind recunoscut după titulatura ”Super Cruise”. El ar urma să fie instalat pe viitorul Cadillac CT6, fiind capabil să ofere rulare semi-autonomă în condiții de trafic aglomerat și pe autostradă. Audi oferă deja acest serviciu sub titulatura Traffic Jam Assist. Tehnologia include urmărirea liniilor de demarcație, frânare și accelerare în anumite condiții de viteză.

”Convergența unor tehnologii care se dezvoltă extrem de rapid cu cea a schimbării preferințelor consumatorilor creează o schimbare importantă pentru industria transporturilor. Unii ar putea considera această schimbare descurajatoare, însă noi vedem asta ca pe o oportunitate care apare odată la multe decenii. Suntem de părere că experiența noastră în conectivitatea vehiculelor este fundamentală pentru redefinirea mobilității”, a declarat Mary Barra, președintele GM.

  • Leaf, marţi, 27.10.2015 08:09

    Degeaba Volt ! Electricele sunt viitorul ! Nissan Leaf e mai bine vanduta si mult mai avansata tehnologic: http://www.automarket.ro/stiri/cea-mai-vanduta-masina-electrica-din-lume-se-conduce-singura-schimba-67035.html