Grupul BMW accelerează planurile de electrificare: gamă de cel puțin 13 modele electrice până în 2023

Publicat marţi, 02.07.2019 10:22 de Paul Cosma

Grupul BMW plănuiește să aibă 25 de modele electrificate până în 2023, cu doi ani mai devreme decât termenul stabilit inițial. Dintre acestea, cel puțin 13 modele vor fi electrice.

BMW Group a ajustat frecvenţa de extindere a programului său de mobilitate electrică. Compania va avea un total de 25 de modele electrificate - anunţate anterior pentru 2025 - mai devreme cu doi ani, în 2023. Peste jumătate dintre aceste 25 de modele vor fi 100% electrice.

"Vom oferi 25 de automobile electrificate încă din 2023 - doi ani mai devreme decât am prognozat iniţial. Ne aşteptăm să vedem o curbă abruptă de creştere spre 2025: vânzările de automobile electrificate ar trebui să crească în medie cu 30% în fiecare an,”

a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG.

Până la sfârşitul anului 2019, grupul BMW îşi propune să aibă peste o jumătate de milion de automobile cu tren de rulare electric sau plug-in hybrid pe şosele.

În următorii doi ani, compania va oferi cinci automobile de serie cu propulsie electrică: alături de BMW i3, cu peste 150.000 de unităţi produse până acum, anul acesta va aduce începerea producţiei pentru MINI electric la uzina din Oxford (Marea Britanie). Acesta va fi urmat în 2020 de modelul electric BMW iX3 de la Shenyang (China) şi, în 2021, de BMW iNEXT, care va fi produs la Dingolfing (Germania), şi de BMW i4 de la uzina din München (Germania).

Via BMW

  • ACE - Craiova, marţi, 02.07.2019 11:33

    In mai multe orase din Germania - si nu numai - in curand, multe zone rezidentiale vor introduce restrictii puternice pentru autovehiculele poluante (diesel si benzina), unele vor avea chiar limite de EMISII zero....

  • VALI, marţi, 02.07.2019 12:08

    Pai si cu dieselul care mai merge inca 20 de ani cum ramane? :)) Dan_grc nu va sustine aceasta strategie a BMW. Dieselul inca mai are mult de trait :)

  • Ali electricul, marţi, 02.07.2019 16:09

    si in curand unele orase vor avea limite de EMISII sub zero.