Guvernul suspendă taxa auto pentru reînmatricularea maşinilor înscrise în România
Coaliţia guvernamentală a anunţat că va introduce luni o Ordonanţă de Urgenţă pentru a schimba taxa auto 2012. Taxa de mediu nu se mai aplica timp de un an pentru automobilele înscrise în România înainte de 01.01.2007.
Guvernul vă aduce o veste bună dacă vreţi să faceţi o tranzacţie cu un automobil înmatriculat în România înainte de 01.01.2007: taxa auto 2012 se va suspenda pentru un an pentru aceste vehicule, iar cei care au plătit-o deja îşi pot lua banii înapoi. Nu vă grăbiţi încă la Administraţia Financiară de care aparţineţi pentru finalizarea tranzacţiei, deoarece modificarea nu a intrat încă în vigoare, dar coaliţia de guvernământ va emite o Ordonanţă de Urgenţă săptămâna viitoare pentru a rezolva această problemă.
Noua modificare le-a oferit un ajutor nesperat celor care au cumpărat un automobil înmatriculat în România înainte de 01.01.2007 la un preţ derizoriu, cetăţenii respectivi fiind scutiţi de plata taxei pentru înmatricularea acelui automobil. Totodată, Ordonanţa de Urgenţă care va fi emisă săptămâna viitoare i-ar putea ajuta şi pe cei care au chemat autorităţile în instanţă în vederea înmatriculării fără plata taxei auto, deoarece aplicarea noului OUG ar face taxa auto 2012 la fel de discriminatorie precum taxa pe care a înlocuit-o.
O altă veste bună este că reducerea de până la 25% a taxei auto 2012 rămâne în continuare valabilă, ceea ce va reduce încasările statului cu aproximativ 240 de milioane de lei. Potrivit ANOFM, bugetul de mediu estimat pentru 2012 a scăzut atât cu suma menţionată mai sus, cât şi cu suma de 336 de milioane de lei, sumă pe care guvernanţii sperau să o încaseze în urma transcrierii dreptului de proprietate a automobilelor înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 şi a încasărilor aferente acestor tranzacţii la Fondul de Mediu.
CLICK AICI pentru a citi mai multe despre Taxa Auto 2012.
Via | Mediafax
Nu mai stiu cine sunt mai prosti, guvernantii ca decid asemenea aberatiuni, sau poporul roman ca accepta?