Guvernul va acorda 5300 de euro firmelor care vor cumpăra maşini electrice
Guvernul român stimulează companiile care vor să cumpere maşini electrice prin programul "Rabla", cu o primă de 5300 de euro. Firmele care nu pot participa la program, dar vor o maşină electrică vor fi subvenţionate şi ele cu 25% din valoarea maşinii.
Statul român intenţionează să ajute companiile care doresc să achiziţioneze vehicule electrice, aliniindu-se astfel la eforturile depuse de marile guverne ale Europei în acest domeniu. Ministerul Mediului a iniţiat o ordonanţă de urgenţă, care prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru instituţiile dornice să achiziţioneze maşini electrice, complet nepoluante.
Programul iniţiat de Laszlo Borbely vizează doar persoanele juridice, companiile fiind capabile să îşi permită un efort financiar mai mare, care să acopere şi prizele de încărcare, pe lângă preţul piperat al maşinilor. Lipsa infrastructurii va obliga companiile să achiziţioneze propriile prize de încărcare, al căror preţ este cuprins între 350 şi 400 de euro.
Ministrul Mediului a declarat că poartă discuţii cu furnizorii de energie pentru a da naştere unor parteneriate care să asigure infrastructura. A doua etapă va include înţelegeri cu grupuri comerciale mari, de tipul supermarketurilor sau a centrelor comerciale, pentru instalarea unor borne de încărcare, subvenţionate bineînţeles de stat.
Acelaşi ministru al mediului a declarat că în cazul firmelor care doresc achiziţionarea unui automobil electric prin programul "Rabla", subvenţia oferită de stat va fi de 5300 de euro, ceea ce reprezintă echivalentul a şase tichete de casare standard. Decizia a fost luată după ce mai mulţi specialişti ai ministerului au ajuns la concluzia că maşinile electrice costă cu 5000 de euro mai mult faţă de cele convenţionale cu aceleaşi performanţe.
Statul nu a neglijat nici companiile care nu pot participa la programul "Rabla". Borbely susţine că guvernul va putea acorda subvenţii de până la 25% din valoarea maşinii electrice pentru firmele care doresc achiziţionarea unui asemenea automobil, fără casarea altuia mai vechi.
Facilităţile nu vor fi similare însă pentru modelele hibride, din ce în ce mai prezente pe piaţa autohtonă. Laszlo Borbely a declarat: "Pentru hibride vom acorda mai puţin decât pentru electrice, însă oricum trebuie să facem o analiză de preţ pentru a ne asigura că nu exagerăm cu facilităţile."
În prezent, pe piaţa din România, doar doi importatori oferă spre comercializare vehicule electrice. Este vorba despre Mitsubishi i-MiEV şi Citroen C-Zero, două maşini construite pe aceeaiaşi platformă, care oferă practic performanţe similare.
Modelul francez costă 36.642 de euro cu TVA inclus şi beneficiază de un motor electric de 67 de cai şi 180 de Nm. La rândul său, japonezul i-MiEV costă cu doi euro mai puţin, adică 36.640 de euro şi beneficiază de aceleaşi performanţe. În lunile următoare, pe piaţa din România vor ajunge şi vehiculele electrice Renault, sedanul Fluence şi utilitara Kangoo, pe care Automarket le-a testat în toamna anului trecut la Paris.
via | hotnews
daca masina asta ar costa 10000e s-ar vinde ca painea calda. de banii aia cat cer ei, mai bine iti iei 320d ED si ramai si cu vreo 3000e in buzunar :))