Honda va investi 64 de miliarde de dolari în strategia de electrificare

Publicat miercuri, 22.05.2024 14:00 de Silvian Irimia

Honda a anunțat că va crește semnificativ investițiile în strategia lor de electrificare. Producătorul japonez va investi 64 miliarde de dolari până în 2030, cu accent pe lansarea de noi modele electrice.

Honda mizează mult pe viitorul electric al companiei. Până în 2030, japonezii vor investi 64 de miliarde de dolari. Honda dorește ca până în 2050 să atingă neutralitatea carbonului

Noile planuri de investiții au fost dezvăluite într-o conferință de presă de către Toshihiro Mibe, directorul executiv Honda. În timp ce a recunoscut că vânzarea de mașini electrice a scăzut în unele regiuni, Mibe a spus că Honda privește spre viitor, când modelele electrice vor fi din ce în ce mai populare.

Planurile celor de la Honda urmează o serie de obiective anunțate de Mibe în 2021, inclusiv ținte pentru ca Honda să atingă neutralitatea carbonului în toate produsele și operațiunile până în 2050. În același timp, Honda plănuiește ca modelele electrice și cele cu emisii zero de carbon să reprezinte 100% din vânzările de vehicule până în 2040.

Unul dintre aspectele cheie ale strategiei Honda, evidențiat de Mibe, include stabilirea unui lanț de valoare integrat pentru EV-uri, cu un accent central pe baterii în piețele cheie. Honda a declarat că își propune să reducă costul bateriilor achiziționate în America de Nord prin aceste inițiative cu mai mult de 20% până în 2030. Totodată, aceștia vor să reducă costul total de producție cu aproximativ 35%.

Mibe a prezentat strategia de electrificare a companiei, Honda plănuind să lanseze 7 modele până în 2030. În același timp, producătorul japonez a prezentat planurile de investiții până în 2030. În total, cei de la Honda au preconizat că investiția se va ridica la 64 de miliarde de dolari.

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 22.05.2024 15:40

    Strategia ar fi buna daca 63 din cele 64 de miliarde s-ar duce in cercetare dezvoltare de baterii. Altfel, daca sparg banii pe platforme sau alte balarii de ecrane si infotainmenturi, isi joaca soarta la ruleta ruseasca. Platforme electrice pot sa ia de la chinezi gata facute daca chiar s-or vinde doar electrice in 2-3 ani.

  • dan_grc, miercuri, 22.05.2024 18:04

    Le urez succes, mare atenție la prețuri, Honda e reprezintă un exemplu grăitor.

  • ionel, miercuri, 22.05.2024 20:49

    Bah, astia n-au bani de clasice daramite de electrice. Ma lasi?

  • Dutz, miercuri, 22.05.2024 21:08

    Honda Odyssey și Accord… DA, in rest bla, bla. Acest domn să aburească pe alți care cred ca 64 de miliarde sunt ținuți sub saltea și nu știu ce să facă cu iei. Nimeni… nici măcar chinezii nu mai lansează modele fără a studia situația din piață. Acum 3 ani nu era ce să studiezi, dar acum BP-ul trebuie aprobat pe fiecare model și lansare în parte. Zici că Honda sunt cu 3 ani în urmă și tocmai au ieșit din hibernare. Cum spun mulți… totul ține de baterie, în rest nu-i nimic care poate să facă diferența. Totul este dezvoltat peste ce este nevoie. Ca tot fac unii analogie cu telefoanele mobile, este la fel… oferă mai mult decât este nevoie, dar bateria ține o zi. Din păcate la mașini nu poți să ai un power bank în rucsac. Eu unul abia aștept să se dezvolte bateria de sub 100 kg, care “duce” 500 km în orice condiții și se încarcă în 10 minute. Promit că-mi iau atunci BEV… chiar două ;))

  • oricine, joi, 23.05.2024 10:36

    Mă gândesc cu cât fură la preț dacă au acești bani. Dar e doar un bluf. Cu banii ăștia ar putea eradica boli grave precum cancerul sau 1% din prostia omenească.

  • Matei, joi, 23.05.2024 11:00

    Aoleu, pai parca se abandonau planurile de electrificare pentru ca lumea nu vrea electrice dom'le. Sa ne explice deștepții forumului. PMC, Dutz, Alex. Va ascultam.

  • Dutz mâncați cicluri de găină, joi, 23.05.2024 11:30

    Geniule, mașina o poți băga în priză, ca și telefonul. Și nici cu canistra de benzina nu mergi în rucsac. Te duci la benzinărie.