Hyundai Genesis Coupe facelift a debutat la Detroit

Publicat marţi, 10.01.2012 10:27 de Sebastian Toma

Hyundai a adus la Salonul Auto de la Detroit facelift-ul lui Genesis Coupe. Modelul se mândreşte cu o suspensie reconfigurată, o transmisie automată cu opt trepte şi motoare mai eficiente.

Facelift-ul lui Hyundai Genesis Coupe a debutat în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Modelul sud-coreean vine cu două motorizări perfecţionate – unitatea Lambda V6 GDI dezvoltă acum 350 CP şi 264 Nm, iar modelul entry-level, un Theta 2.0 Turbo oferă 275 CP şi 373 Nm. Pe lângă acestea schimbări importante, Genesis Coupe se bucură de o serie de modificări estetice şi de un interior îmbunătăţit. Piaţa din România va primi doar unitatea 2.0 Turbo de 275 CP, motorul Lambda nefiind disponibil în ofertă.

O altă noutate în gama Genesis Coupe este reprezentată de transmisii. În timp ce modelul este oferit în standard alături de o transmisie manuală cu şase trepte, cei de la Hyundai oferă şi o automată cu opt trepte pentru ambele versiuni de motorizare. Transmisia automată cu opt trepte este mai efcientă decât unitatea manuală, iar şoferul poate să schimbe treptele manual cu ajutorul padelelor de pe volan. Lista de schimbări include şi un sistem de direcţie perfecţionat şi o suspensie recalibrată.


La nivelul interiorului, Hyundai Genesis Coupe primeşte materiale noi şi un set de ceasuri de bord. Versiunea turbo beneficiază de un ceas pentru măsurarea presiunii furnizate de turbocompresor (sau nivelul de cuplu furnizat - în cazul versiunii V6), dar şi un ceas pentru măsurarea temperaturii uleiului. Ornamentele de la interior au fost retuşate, iar materialele folosite sunt de calitate superioară.

Via | Carscoop

  • geo, marţi, 10.01.2012 12:49
    performante

    oare ce performante va vea motorul de 2 l avand in vedere faptul ca dezvolta 275cp

  • Mircea, marţi, 10.01.2012 15:46

    Viteza maxima va fi in jur de 240 km/h si in jur de 6 sec sprintul 0-100

  • lorinczi.thomas, miercuri, 11.01.2012 11:20
    So Nice!

    Interiorul e nou din cate se pare.