Hyundai prezintă conceptul electric Ioniq 5 N NPX1
Cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo, Hyundai a prezentat noul concept electric Ioniq 5 N NPX1. Majoritatea componentelor aerodinamice prezente pe acest concept, dar nu numai, vor fi comercializate sub marca Hyundai N.
În viitorul nu foarte îndepărtat, clienții Hyundai vor putea comanda o serie de accesorii N Performance pentru modelele cu zero emisii ale mărcii. Acestea au fost prezentate de conceptul Ioniq 5 N NPX1, în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.
Exemplarul care a debutat în capitala Japoniei a fost echipat cu un spoiler frontal nou, mai agresiv, prize de aer revizuite, element aerodinamic cu accente albastre, jante speciale, praguri și un difuzor de aer proeminent. Să nu uităm de eleronul supradimensionat.
Nu lipsesc amortizoarele sport, care coboară garda la sol și îmbunătățesc comportamentul pe viraje.
Hyundai nu a publicat nicio imagine cu interiorul, dar reprezentanții companiei au anunțat că aici regăsim multă fibră de carbon și scaune sport.
Așa cum spuneam, accesoriile N Performance vor fi disponibile, începând cu acest an, pentru toate modelele cu zero emisii ale mărcii Hyundai.
via Hyundai