Imagini cu prototipul viitorului BMW i7. Sedanul electric de lux a a fost testat în diferite zone ale globului
Constructorul bavarez de automobile a publicat o serie de imagini sub camuflaj cu prototipul viitorului i7. Sedanul electric de lux a intrat în faza finală de dezvoltare și va debuta în cursul anului 2022.
BMW își extinde familia de modele electrice odată cu debutul viitorului i7 (versiunea electrică a navei amiral Seria 7). Evenimentul este programat pentru 2022, dar, până atunci, constructorul din Munchen ne anunță că sedanul electric de lux a intrat în faza finală de dezvoltare.
Cu această ocazie, marca bavareză a publicat o serie de imagini noi cu prototipul acoperit de camuflaj.
Viitorul BMW i7 a fost testat la temperaturi ridicate, pe trasee de munte și drumuri publice din întreaga lume, parcurgând zeci de mii de kilometri. Inginerii au monitorizat, în special, componentele sistemului de propulsie electric (baterie, motor, transmisie, sistem de răcire și tehnologia de încărcare).
Constructorul bavarez nu a oferit detalii tehnice despre viitorul i7. Potrivit zvonurilor, acesta ar putea fi echipat cu o baterie de 120 kWh, astfel că autonomia ar urma să ajungă la circa 700 de kilometri cu o singură încărcare.
Noul i7 va debuta anul viitor, împreună cu alte variante de model ale noului Seria 7.
via BMW