Imagini noi cu viitorul Opel Corsa GSE: lansare în octombrie

Publicat luni, 30.03.2026 16:35 de Tiberiu Safta

Opel a publicat o serie de imagini oficiale noi cu viitoarea Corsa GSE, versiunea de performanță a modelului subcompact. Noul model va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Paris.

Constructorul german pregătește o versiune electrică de performanță pentru Corsa. Noul model se va numi Corsa GSE și va fi cel mai nou model care va purta numele diviziei de mașini electrice de performanță.

Deocamdată, Opel nu a oferit niciun detaliu tehnic despre noul model, însă a publicat mai multe imagini oficiale cu noua versiune ascunsă sub camuflaj. Noul model a fost testat la Nurburgring și urmează să primească un șasiu mai rigid, o direcție recalibrată și, evident, un propulsor electric destul de puternic.

Lansarea noului Opel Corsa GSE va avea loc în această toamnă, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Evenimentul va avea loc între 12 și 18 octombrie.

via Opel

  • M, luni, 30.03.2026 17:22

    Va avea un bâzâit sport?