Imagini noi cu viitorul Renault Kardian, un crossover compact pentru piețe internaționale
Renault a publicat câteva imagini noi cu viitorul Kardian, un crossover compact creat special pentru piețele internaționale. Imaginile noi ne oferă câteva detalii vizuale importante despre noul model, care va fi lansat la sfârșitul lui octombrie.
După ce am văzut o primă imagine cu un nou crossover de dimensiuni compacte, Renault a dezvăluit acum mai multe imagini noi cu viitorul Kardian. Acesta este un model destinat piețelor internaționale din afara Europei, piețele țintă fiind cele din America de Sud. Noul Kardian va fi primul model din afara celor vândute pe Bătrânul Continent care va beneficia de noua semnătură luminoasă a mărcii, dar și de noua siglă Renault.
Imaginile noi, întunecate, nu relevă foarte multe despre noul model. Totuși, putem observa farurile LED foarte subțiri care par a fi unite de o bandă și care ar putea fi iluminată. De asemenea, privită de mai aproape, grila pare a fi parțial acoperită, iar în partea frontală mai putem vedea și un element de decor în partea inferioară a barei de protecție.
Privit din lateral, putem observa o linie de design ușor curbată, vizibilă în părțile superioare ale portierelor. De aici nu lipsesc nici farurile, care se extind ușor către aripile din față, iar stopurile par a avea și acestea tehnologie LED. Plafonul este vopsit într-o nuanță contrastantă de negru față de restul mașinii, iar pe acestea sunt montate două bare longitudinale.
Noul Renault Kardian va fi lansat oficial în 25 august, în cadrul unui eveniment organizat la Rio de Janeiro, Brazilia.
via Renault
cel mai probabil va fi reusita, dar numele e total neinspirat. prea aduce cu numele acelui clan de coca-piti