Imagini teaser cu viitorul concept pregătit de Infiniti: prototipul debutează la Pebble Beach și anunță viitoarea direcție de design a modelelor electrice

Publicat miercuri, 15.08.2018 10:13 de Cornel Șocariciu

Infiniti a publicat imagini teaser noi cu prototipul pe care îl vom vedea în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Proiectul a fost coordonat de Karim Habib, iar Infiniti a angrenat echipele de design din Japonia, Marea Britanie și SUA.

În urmă cu câteva zile, Infiniti a publicat o imagine teaser cu un viitor concept pe care îl vom vedea în premieră în 23 august în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Acum, producătorul japonez oferă teasere noi cu prototipul care anunță viitoarea direcție de design a modelelor electrificate (hibrid, hibrid plug-in, electric).

Pentru dezvoltarea proiectului au fost angrenate echipele de design din Japonia, Marea Britanie și Statele Unite, iar Karim Habib este omul care a coordonat proiectul. "Pentru noi, electrificarea înseamnă performanță. Mașinile noastre electrificate vor fi puternice și eficiente", a declarat Karim Habib.

În 2017, Infiniti a prezentat Prototype 9 în cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Japonezii au mizat atunci pe un concept cu linii retro inspirate de mașinile de competiție din anii '40. Prototype 9 folosea un motor electric de 148 de cai putere și un set de baterii cu o capacitate de 30 kWh. Cel mai probabil, noul concept va miza pe un sistem de propulsie asemănător, însă detaliile sunt ținute "sub cheie" de oficialii Infiniti.

La începutul anului, Infiniti a anunțat că toate modelele lansate după 2021 vor fi electrice sau echipate cu range-extender.