Imagini teaser cu viitorul Skoda Vision RS Concept: sistem hibrid de propulsie cu 245 CP și autonomie de 70 de kilometri în modul electric
Skoda a publicat o serie de fotografii teaser cu viitorul concept Vision RS. Prototipul dezvoltat de cehi anticipează un Hot Hatch de clasă compactă, iar sub capotă, inginerii din Mlada Boleslav au pregătit un sistem hibrid de propulsie capabil să ofere 245 de cai putere.
În urmă cu câteva săptămâni, Skoda a demarat campania de promovare dedicată noului concept Vision RS. Prototipul pregătit de constructorul din Mlada Boleslav va fi expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Paris și anticipează un viitor Hot Hatch de clasă compactă.
Noul Skoda Vision RS are o lungime de 4.356 de mm, lățimea măsoară 1.810 mm, iar ampatamentul ajunge la 2.650 de mm. Totodată, reprezentanții Skoda au afirmat că Vision RS anticipează și noua filozofie de design a versiunilor de performanță din portofoliu.
Conceptul pregătit de cehi va primi un sistem hibrid de propulsie. Acesta integrează un motor pe benzină de 1.5 litri TSI capabil să producă 150 de cai putere și un motor electric de 75 kW (102 CP). În total, sistemul oferă 245 de cai putere. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7.1 secunde, iar repriza 80 - 120 km/h se desfășoară în 8.9 secunde. Bateria folosită de Skoda are o capacitate de 13 kWh, iar energia stocată este suficientă pentru a parcurge distanțe de până la 70 de kilometri.
Conceptul Skoda Vision RS va primi la nivel exterior și o serie de accesorii derivate din motorsport. Pentru interior, cehii au pregătit un panou digital de intrumente cu animații specifice gamei RS, o consolă centrală din fibră de carbon și scaune sport îmbrăcate în Alcantara.
Cehii încă nu au anunțat identitatea primului model care va prelua liniile de design implementate pe Vision RS, însă lucrurile sunt destul de clare. Anul viitor, Skoda lansează noua generație Rapid, iar conform oficialilor, modelul va avea doar o versiune hatchback.
"Prezența noastră în acest segment este modestă. Cu actualul Rapid Spaceback nu am reușit să convingem oamenii că suntem un competitor credibil, dar viitorul Rapid va deveni un adevărat rival pentru Golf. Nu vei putea să faci confuzii între noul Rapid și Octavia", a explicat Alain Favey, directorul de marketing și vânzări al Skoda.
În aceste condiții, există șanse mari ca viitoarea generație Skoda Rapid să primească o versiune RS derivată din conceptul Vision RS.
asta e o skoda pe care mi-o doresc mai mult si decat octavia si decat kodiaq.