Audi anunță numărul comenzilor pentru SUV-ul electric e-tron: peste 10.000 de unități la nivel global
Audi a primit peste 10.000 de comenzi la nivel global pentru SUV-ul electric e-tron, potrivit unui anunț al directorului Audi Franța.
Audi a prezentat noul SUV electric e-tron în cadrul unui eveniment special desfășurat în San Francisco în urmă cu câteva săptămâni. Modelul constructorului german oferă două motoare electrice ce sunt capabile să dezvolte 402 CP și o autonomie de peste 400 de kilometri.
Oficialii Audi susțin că noul SUV electric a fost bine primit de către public și a trezit interesul clienților din întreaga lume.
Șeful Audi Franța, Lahouari Bennaoum, a dezvăluit că producătorul a primit până acum peste 10.000 de comenzi pentru modelul e-tron, fără să ofere alte detalii.
Producția lui Audi e-tron a început pe data de 3 septembrie la uzina companiei din Bruxelles, iar primele livrări către clienți vor avea loc la sfârșitul acestui an.
SUV-ul electric Audi e-tron poate fi rezervat și pe piața din România. Constructorul german a alocat 50 de unități, iar cei interesați trebuie să facă rezervarea pe site-ul oficial Audi România și să achite o taxă de 1.000 de euro plus TVA (1.190 de euro) la cursul BNR din ziua plății.
Via Insideevs
bun, frumos, acum cu banii aia sa faca si o infrastructura, bine ca accepta avans si in Romania, ajung pana la Brasov si inapoi cu masina? unde o incarc? A, rezolvati voi pana o puneti la vanzare. 10k precomenzi, frumos dar mult mai putin decat cele 400k ale lui model 3 in America de nord, nu global si nebunii aia au stat si aproape 3 ani dupa masina, Audi, firma mare, renume, reclame... Glumesc, sper sa il produca, sa mai produca si altii, sa faca o infrastructura de incarcare. ...cum sa renunte producatorii traditionali de motorul cu combustie interna cand servisarea masinii face profitul.