Încă un teaser pentru BMW Vision iNext: spatele conceptului, dezvăluit într-un clip video

Publicat marţi, 04.09.2018 15:16 de Daniel Popescu

BMW a publicat un clip video în care apare și partea din spate a lui Vision iNext, conceptul care va fi dezvăluit până la sfârșitul acestui an.

Cu doi ani în urmă, cu ocazia împlinirii unui secol de existență, BMW prezenta Vision Next 100, un concept futurist despre care afirma că va fi transformat în model de serie cu numele iNext începând din 2021.

Chiar dacă mai sunt 3 ani până atunci, constructorul german se pregătește să prezinte

o nouă versiune a conceptului, una mai aproape de versiunea de serie.

Astfel, după ce în luna mai am putut vedea un prim teaser, acum a venit rândul unui clip video care scoate în evidență, pentru câteva fracțiuni de secundă, designul părții din spate a conceptului. Imaginea evidențiază că noul concept va avea un design apropiat de cel al unui model de serie, iar elementul care stârnește cea mai mare atenție este semnătura blocurilor optice LED în forma literei L.

De asemenea, în părțile laterale ale barei de protecție există două zone distincte unde pe mașinile cu motoare cu combustie internă se află evacuările. Nu este însă cazul și aici, întrucât știm deja că iNext va fi un model electric.

BMW a publicat teaserul fără niciun fel de detalii suplimentare, însă oficialii germani au oferit câteva indicii în cadrul unei prezentări care a avut loc în primăvară. "Pentru prima oară, combinăm toate tehnologiile cheie pentru mobilitate într-un singur vehicul. iNext este complet electric, complet conectat și oferă un nivel înalt de condus autonom", a explicat la vremea respectivă Harald Krüger, președintele consiliului de administrație al BMW.

Via BMW