Începe Pick-up Maraton Moldova. Ieri am scos la încălzire cele trei pick-up-uri care au speriat Estul
Expediția noastră în Republica Moldova a început cu o încălzire prin Orheiul Vechi. Am ajuns într-un Viscri moldovenesc și apoi în tribunele unui stadion uriaș, construit acum câteva milioane de ani.
Duminica nu e zi de odihnă. Sau de „hodină”, cum zic moldovenii. Am adunat toate cele trei SUV-uri și toți cei opt membri ai echipajului. Ca să sudăm mai bine legăturile și să ne cunoaștem.
Vom fi opt oameni complet diferiți, care activează în zone diferite: de la un DJ cunoscut în toată lumea, la un fotograf la fel de popular (al nostru Ciprian Mihai).
Așa că după ce am tras o spălare „pe dinafară” pentru toate mașinile, am ieșit în mare viteză pe una dintre șoselele cu trei benzi care părăsește Chișinăul. Nu sunt multe drumuri bune în capitala Moldovei, însă acesta face excepție.
Fenomenele paranormale din România ne-au urmărit însă și aici. Mă refer la ploaia aceea de vară (răpăială) care se pornește imediat ce ai ieșit cu mașina din spălătorie. S-a întâmplat și în Moldova. Cei trei care au speriat Estul, adică Navara, Hilux și Ranger, s-au afundat cu noi cu tot într-o rupere de nori soră cu acvaplanarea.
Am înotat ușor către o zonă ceva mai senină: Orheiul Vechi. Mașinile erau deja compromise, așa că prin colbul înecăcios de la Butuceni ne-am simțit ca niște copii care se bălăcesc în băltoacă imediat după o ploaie de vară.
Viscri de Moldova
Butuceni este un sat desprins parcă din poveștile lui Ion Creangă. Ulița prăfuită este străjuită de case vechi, cu pridvoare de lemn, susținute de coloane frumos sculptate. Ici, colo câte un hambar în care zac paie sau câte o masă pentru oaspeți. Da, Butuceni este un sat care arată ca pe vremea lui Creangă, dar în care se practică agroturismul ca pe vremea Angelei Merkel. Majoritatea caselor de aici au fost transformate în pensiuni sau în restaurante. Un fel de Viscri românesc.
Și cum nu venisem cu gândul de a înnopta, am ajuns într-un restaurant pur moldovenesc. Cu mese afară, cu știuleți de porumb atârnați la geamuri și ardei iuți puși la uscat, cu sobă, cu plită, cu război de țesut și străchini frumos ornate. Am prânzit cu o slană cu usturoi ruptă din rai, un borș roșu și mămăligă cu vițel, iar apoi ne-am urcat și mai grei în cele trei pick-up-uri.
Bine, recunosc, am păcătuit și cu niște colțunași cu vișine, absolut divini. Probabil de aceea ne-a părut și peisajul din jur la fel de divin. Pereți uriași de stâncă, adunați în jurul unei văi înverzite. Ca un stadion uriaș, cu tribune impresionante pentru un spectacol care se repetă zi de zi: lumină filtrată prin norii care ne-au udat mai devreme. Lumină în care s-au scăldat și Navara, Ranger și Hilux.
Încălzire cu puțin drum accidentat
Ne-am făcut încălzirea pe niște drumuri accidentate, presărate cu scoici ajunse aici acum milioane de ani. Poate că stadionul acesta artificial a fost în trecut un lac uriaș. N-am avut probleme pe drumul pietruit. Am cuplat sistemele 4x4 doar ca să ne asigurăm că există și funcționează.
Automarket a avut la dispoziție cel mai popular membru al expediției, „mașina indestructibilă”, după cum o denumeau cei de la Top Gear. Adică Toyota Hilux. Nu e mai comodă decât Navara, dar e cea care îți inspiră cea mai multă siguranță. Are și o gardă la sol care o ajută în acest sens.
Ne-am dat plecați din raiul Orheiului Vechi abia spre apus, după ce l-am smuls cu greu pe Ciprian dintr-un adevărat paradis pentru fotografi. Lumina, peisajul, mașinile, toate s-au aliniat perfect pentru încălzirea de dinainte de #pickupmaraton2017.
Pornim la drum dis de dimineață. Lăsăm Chișinăul în urmă pentru o localitate din nordul Republicii Moldova, denumită Lalova. Vom face un scurt ocol pentru a lua la pas o zonă cu provocări off-road. Practic, greul abia începe pentru cele trei pick-up-uri.
@Bogdan Mirica Bravo! Bravo din tot sufletul! Faceti cunoscute meleaguri minunate, necunoscute majoritatii romanilor care privesc acea zona cu suspiciuni si prejudecati! Ar mai fi multe de spus despre culorile in care sunt zugravite casele si despre gastronomia de dincolo de Prut, insa faptul ca incercati sa scrieti si altfel decat negativ despre acest spatiu frumos tocmai pentru ca nu este alterat, este pur si simplu laudabil! Molodet! De la mine primiti znaciok! -::)))