Informații noi despre viitorul Pininfarina PF0: tehnologie dezvoltată cu ajutorul Rimac, croații care au lansat hypercar-ul electric de 1.914 CP
Automobili Pininfarina a semnat un parteneriat cu Rimac. Producătorul din Croația ar urma să ofere sistemul de propulsie și bateriile necesare viitorului hypercar electric Pininfarina PF0.
În urmă cu câteva luni, Automobili Pininfarina a demarat campania de promovare a hypercar-ului electric PF0. Conceptul care anunță versiunea de serie a fost deja prezentat potențialilor clienți cu ocazia Monterey Car Week din California.
“Cel mai important este că am primit un feedback excelent din partea clienților. Știm că suntem pe drumul cel bun”
Acum, reprezentanții Pininfarina vin cu o serie de informații noi cu privire la viitoarea versiune de serie. Sistemul electric de propulsie și bateriile utilizate vor fi dezvoltate împreună cu specialiștii Rimac, croații care în cadrul Salonului Auto de la Geneva au prezentat C_Two, un hypercar cu patru motoare electrice capabile să ofere 1.914 CP și 2.300 Nm.
Totodată, Rimac ar urma să ofere și partea software dedicată viitorului hypercar electric pregătit de Pininfarina.
"Suntem entuziasmați să facem parte din acest proiect. Acest parteneriat reprezintă o piatră de hotar pentru ambele companii și așteptăm cu nerăbdare să aducem la viață un vehicul impresionant", a declarat Mate Rimac, fondatorul companiei din Croația.
PF0 este așteptat să aibă o putere totală de circa 2.000 CP, accelerație 0-100 km/h în mai puțin de două secunde, viteză maximă de până la 400 km/h și o autonomie de circa 500 de kilometri. Producția lui PF0 va fi limitată la 150 de unități, fiecare dintre acestea urmând să fie construite manual în cadrul atelierului Pininfarina din Cambiano, Italia.