Înmatriculările Dacia au scăzut cu 31% în Europa în luna ianuarie: piața europeană a înregistrat un declin de 7%

Publicat marţi, 18.02.2020 10:48 de Daniel Popescu, Foto: Dacia

Dacia a înmatriculat 30.000 de mașini în Europa în luna ianuarie, în scădere puternică cu peste 31% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul în care piața europeană a înregistrat un declin de 7%.

Industria auto europeană are parte de un debut de an modest în privința înmatriculărilor, potrivit datelor publicate marți de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).

Datele oficiale arată că înmatriculările au scăzut pe Bătrânul Continent cu 7.4%, la aproape 957.000 de unități. ACEA susține că această scădere are cel puțin trei cauze principale: schimbarea modului de taxare în anumite state, care a determinat înmatricularea unui număr ridicat de mașini în decembrie, plus climatul economic global în deteriorare și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Dacia nu a fost imună la aceste cauze și a înregistrat o scădere de 31.4% a înmatriculărilor în luna ianuarie, la 30.475 de unități. De altfel, doar trei constructori au înregistrat rezultate mai slabe decât Dacia, și anume Smart (-88%), Alpine (-84%) și Lada (-42%), însă aceștia sunt producători de nișă cu numai câteva sute de unități înmatriculate.

Interesant este că Dacia, Alpine și Lada sunt toate branduri din cadrul Grupului Renault, iar contra-performanța acestora este completată de brandul Renault cu o scădere de 6.7%, la 67.320 de unități.

Doar 8 mărci au reușit să înregistreze o evoluție pozitivă a înmatriculărilor, iar 5 dintre acestea sunt premium sau sportive și se adresează unui public mai restrâns. Astfel, lista mărcilor aflate pe creștere este compusă din BMW, Audi, Lexus, DS, Porsche, Toyota, Seat și Mitsubishi.

Într-un clasament general al mărcilor, Volkswagen rămâne de departe cea mai importantă marcă europeană, cu peste 133.000 de unități înmatriculate și o cotă de piață de aproape 12%, și este urmată de Peugeot și Renault.

Clasată de regulă în preajma locului 10, Toyota a fost în luna ianuarie a patra marcă în Europa, urmată de Mercedes-Benz, BMW, Ford, Skoda și Audi, în timp ce Opel completează top 10.

Loc Constructor Înmatriculări 
ian. 2020
Înmatriculări 
ian. 2018
Evoluție
1 Volkswagen 133.616 142.800 -6.4%
2 Peugeot 74.297 81.829 -9.2%
3 Renault 67.320 72.138 -6.7%
4 Toyota 66.851 61.383
+8.9%
5 Mercedes 65.020 65.973
-1.4%
6 BMW 64.123 59.172
+8.4%
7 Ford 62.978 77.365 -18.6%
8 Skoda 59.581 60.998 -2.3%
9 Audi 58.440 53.841
+8.5%
10 Opel 51.004 69.751 -26.9%
11 Citroen 47.592 51.722 -8.0%
12 Fiat 47.225 48.254 -2.1%
13 Hyundai 41.527 44.679 -7.1%
14 Seat 39.856 36.498 +9.2%
15 Kia 37.931 38.040 -0.3%
16 Nissan 31.842 32.008 -0.5%
17 Dacia 30.475 44.393 -31.4

Toate datele din acest articol sunt valabile pentru cele 27 de state din Uniunea Europeană, la care se adaugă Marea Britanie (care a părăsit Uniunea Europeană în 31 ianuarie) și țările care fac parte din organizația EFTA (Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstien).

Via ACEA

  • fan skoda, marţi, 18.02.2020 11:57

    v-am zis io că nu-s bune de nimic daciile. octavia 2 e un vis.

  • MarDark, marţi, 18.02.2020 12:32

    fane ai probleme grave, iti trebuie un control urgent

  • fan skoda, marţi, 18.02.2020 13:26

    Cea mai proasta masina fabricata vreodata este dacia ! Cele mai nefiabile si mai proaste masini !

  • bolovan, marţi, 18.02.2020 15:31

    fan skoda ai dreptate...daciile sunt proaste...dar exista o masina si mai proasta decat dacia...se numeste skoda. In parcul auto de la mine din firma, singurele masini care au avut motorul schimbat in garantie (unele si de doua ori) au fost skoda...clar...alea bat daciile la cat sunt de proaste...aceleasi pastice de salba calitate, aceasi caroserie de slaba calitate...dar motoare mult mai proaste.

  • alex, marţi, 18.02.2020 18:42

    @ fan skoda. De proaste ce sunt daciile sunt preferate de majoritatea taximetristilor. Probabil ca-s masochisti si au fetisuri dubioase de a sta cu masinile in service si de a pierde bani de doua ori, o data prin intreruperea activitatii si a doua oara prin reparatii si piese. Stiu stiu, esti troll si n-ar trebui sa-ti dau de mancare dar imi place cateodata sa bag batzul prin gard.

  • fan skoda, marţi, 18.02.2020 18:58

    @bolovan Dacia este cea mai proasta si nefiabila masina. Skoda este cea mai buna masina alaturi de VW. Eu am masina mea personala care este Skoda Octavia si nu am avut deloc probleme cu ea @alex Taximetristii nu le prefera ci sunt obligati de companie sa le conduca la lucru. Majoritatea taxi-uri-lor sunt foarte vechi. Taxi-urile care sunt noi sunt Skoda Rapid Sedan si Skoda Octavia.

  • fan skoda, miercuri, 19.02.2020 10:31

    @bolovan Skoda este cea mai proasta si nefiabila masina. Dacia este cea mai buna masina alaturi de Renault. Eu am masina mea personala care este Dacia Logan si nu am avut deloc probleme cu ea @alex Taximetristii nu le prefera ci sunt obligati de companie sa le conduca la lucru. Majoritatea taxi-uri-lor sunt foarte vechi. Taxi-urile care sunt noi sunt Dacia Logan si Dacia Sandero.

  • fan skoda, miercuri, 19.02.2020 13:24

    @COPIA RATATA MAFIA FAN SKODA Esti prost rau de tot ba baiatule ba ! Macar daca esti prost nu comenta. @CEILALTI Copia Mafia Fan Skoda este un ratat cu probleme mintale grave.