Primul teaser cu noul SUV subcompact Toyota: modelul va avea tracțiune integrală și va fi prezentat oficial în 3 martie
Toyota a publicat primul teaser cu noul SUV subcompact dedicat pieței europene, care va avea tracțiune integrală și pe care îl va prezenta oficial în 3 martie la Salonul Auto de la Geneva.
Toyota a anunțat la începutul lunii ianuarie că va lansa un SUV subcompact pentru gama europeană, iar câteva zile mai târziu au apărut și primele schițe oficiale cu forma caroseriei.
Constructorul japonez plusează acum cu un prim teaser pentru noul model, care scoate în evidență semnătura luminoasă a stopurilor.
Pentru moment, Toyota nu a anunțat încă numele sub care va comercializa noul model, însă a menționat ca acesta "va combina gardă la sol mărită cu un sistem de tracțiune inteligent și cu cea mai recentă tehnologie hibridă".
De altfel, potrivit unor informații anterioare, știm deja că noul model va fi dezvoltat pe platforma TNGA-B și că va împrumuta motorizările disponibile pe modelul subcompact Yaris. Prezentarea oficială a noului SUV subcompact Toyota va avea loc în 3 martie cu începere de la ora 12:15, în cadrul unei conferințe de presă la Salonul Auto de la Geneva.
Standul constructorului japonez de la Geneva va oferi spațiu și pentru alte modele deja lansate la nivel global, printre care se numără noua generație Yaris, noul RAV4 Plug-in Hybrid sau noua generație Mirai. De asemenea, divizia Gazoo Racing va expune GR Yaris, GR Supra, Yaris WRC și versiunea Hilux cu care japonezii au concurat în ediția recent încheiată a Raliului Dakar.
Via Toyota
Tractiune integrala pe un SUV subcompact ? Suna foarte interesant.