Învăluit în ceaţă: aşa apare Audi Q2 într-un nou teaser video

Publicat luni, 22.02.2016 15:09 de Daniel Popescu

Audi a publicat un nou teaser video pentru noul Q2, SUV care va fi lansat la începutul lunii martie ca rival pentru Mini Countryman.

Pe măsură ce ne apropiem de lansarea oficială de la Salonul Auto de la Geneva de la începutul lunii martie, Audi ne oferă tot mai multe indicii cu privire la noul SUV subcompact Q2.

Astfel, după ce am primit numeroase informaţii şi am văzut un prim clip video în care noul model traversa o pădure, de data aceasta avem ocazia să vedem parţial partea frontală a maşinii. Spunem parţial deoarece în noul teaser propus de constructorul german Audi Q2 este învăluit în ceaţă la propriu:

Noul Audi Q2, care fusese confirmat încă din 2013 de oficialii mărcii germane, va reprezenta răspunsul Audi la valul de SUV-uri subcompacte lansate în ultimii ani de marii constructori auto ai lumii. Cum în zona premium nu există în acest moment decât Mini Countryman în acest segment, Audi mizează pe abordarea directă a unor clienți care și-ar dori un SUV de oraș, dar care nu au avut până acum ce să aleagă din oferta pusă la dispoziție de constructorii de volum.

Sub capotă, noul Q2 ar trebui să ofere diferite versiuni ale motoarelor turbo pe benzină de 1.0, 1.2 și 1.4 litri, în timp ce la capitolul diesel ne așteptăm la prezența unor versiuni 1.6 TDI care să ofere o altermativă pentru cei care preferă motorina. Există voci care anunță și o versiune hibridă e-tron derivată direct din cea a utilizată de versiunea e-tron a lui A3, dar și o versiune de performanță SQ2 despre care se zvonește că va utiliza motorul de 2.0 litri și 230 CP pe care îl vedem astăzi la lucru pe Audi S1.

  • eee, luni, 22.02.2016 16:06

    asa e si masina probabil, o ceata, nu stii mai ce model este ...

  • eee, luni, 22.02.2016 16:11

    am o idee: ce ar fi sa nu mai puna nume la masinile lor, si sa le vanda asa: - combi de 3.5 metri, de 4, de 4.5 - sedan de 3.5 metri, de 4, de 4.5 - suv de 3.5 metri, de 4, de 4.5 si apoi alegi inaltimea la fiecare: - 20 cm, 25, cm, 30 cm - asta determina cat de suv o vrei.

  • tzenu_bmw, luni, 22.02.2016 16:50

    Tare curios sunt de batalia dimensiunilor intre Q2 si Q3......nu de alta da Q3 e deja un SUV chiar mititel si deci o sa vedem cum o sal abordeze pe si mai micul Q2...... De astfel ma astept la un produs competitiv mai ales ca doar MINI Countryman mai e in joc in acest segment 'premium'

  • Fopel, luni, 22.02.2016 19:09

    Frumoase daylights...sunt ale lor? sau ....

  • Nelu.Pantofaru, marţi, 23.02.2016 08:38

    E invaluit in ceata de la noxele TDI :)) . Daca ar fi clean s-ar vedea mai bine modelul. Q2 sigur va fi un A1 coupe cu 4 usi putin mai inaltat. In viitor sigur vom vedea de la Q1-Q8. P.S. : Sper ca spiritul de gluma sa nu aduca numai manute rosii, pana la urma si eu conduc un TDI.

  • dgate, vineri, 26.02.2016 00:47

    eu nu vad decat praf :)) in ochii cumparatorilor oare? marketinul isi face ca de obicei treaba, ce conteaza ce masina este daca se vinde :)))