Italienii prezintă noul De Tomaso P72 de serie. Livrările încep după 6 ani de așteptare

Publicat joi, 15.05.2025 10:26 de Tiberiu Safta

De Tomaso a prezentat, în sfârșit, versiunea de serie a noului său model exotic, P72. Prezentat sub forma unui prototip în 2019, noul model de serie va fi livrat către clienți începând din acest an.

Au trecut deja 6 ani de când De Tomaso, producătorul italian cunoscut pentru modelul Pantera, a prezentat prototipul P72. Modelul exotic aduce un design retro-modern, inspirat puternic de modelul De Tomaso P70, o mașină creată în 1965 de către Alejandro De Tomaso în colaborare cu Carroll Shelby.

Noul model al italienilor este vopsit într-o culoare albă aflată în contrast cu numeroase accente roz-aurii. Șasiul de tip monococă este realizat în întregime din fibră de carbon, iar interiorul exclude orice formă de afișaje digitale, în favoarea unor instrumentare clasice, analogice. Inclusiv tapițeria din piele este cusută manual.

Sub capota noului De Tomaso P72 este un motor V8 de 5.0 litri supraalimentat, derivat din motorul Coyote V8 dezvoltat de Ford. Astfel, supercar-ul italian are 700 de cai putere și un cuplu de 819 Nm. De Tomaso nu a dezvăluit viteza maximă și nici timpul de accelerație de la 0 la 100 km/h. În schimb, cunoaștem că motorul său este cuplat la o cutie de viteze manuală.

La final, modelul primește amortizoare reglabile manual în 3 direcții. Livrările primelor exemplare ale lui De Tomaso P72 vor începe în acest an.

via De Tomaso

  • George Simion, joi, 15.05.2025 10:39

    Horror interiorul!! E prea ciudata, cam feminina, retro... Dar dizal, cu cuplu..nu este? Întreb pentru niste prieteni mai... speciali!