JLR a început testele cu noua generație Range Rover: viitorul model va fi prezentat în 2021

Publicat luni, 27.04.2020 13:03 de Paul Cosma

Grupul Jaguar Land Rover a început testele cu noua generație Range Rover. Viitorul model va fi prezentat oficial în cursul anului viitor și va putea fi comandat atât într-o versiune cu sistem de propulsie plug-in hybrid, cât și într-o variantă electrică.

Oficialii Land Rover pregătesc o nouă generație a lui Range Rover, iar surse apropiate companiei susțin că viitorul model va fi prezentat în 2021 și va miza pe noua arhitectură MLA (Modular Longitudinal Architecture).

Arhitectura MLA a fost dezvoltată special pentru a putea găzdui sisteme de propulsie electrificate electrificate (mild-hybrid, plug-in hybrid și electric).

Versiunea plug-in hybrid ar urma să utilizeze un motor pe benzină cu șase cilindri în linie și două unități electrice, câte una pe fiecare punte. Conform acelorași surse, bateriile vor avea suficientă energie pentru a oferi o autonomie electrică de până la 65 de kilometri.

Potrivit presei britanice, JLR a început prima etapă de testare cu noua generație a modelului.

Anul trecut, Range Rover a atins vânzări de 53.000 de unități la nivel global, în scădere față de 2018.

Via Autocar

  • Kirotractor, luni, 27.04.2020 17:35

    Voci apropiate companiei șușotesc (ca să nu fie concediate) că testele s-au prelungit cu câțiva ani și mai durează. Motivul -- prototipurile stau la reparații câte o lună la 3-4 zile.

  • Edikkk, luni, 27.04.2020 19:07

    Deci PHEV sau EV

  • 752345734, marţi, 28.04.2020 14:54

    @Kiro a vrut sa fie finut, dar are dreptate. Poate doar electrificarea sa ii mai scoata pe JLR in vreun fel din vagauna fiabilitatii, sau mai bine zis a nefiabilitatii, in care s-au afundat, altfel cred ca in cativa ani acest grup va disparea sau va fi vandut de patronii indieni altui constructor mai competent, asa cum de fapt s-ar cuveni.

  • dany, miercuri, 29.04.2020 16:02

    sa ii (re)cumpere BMW... au exact ce le trebuie