Kia Optima T-Hybrid Concept prezintă noul sistem hibrid diesel-electric al mărcii coreene
Kia va prezenta la Paris o nouă versiune hibridă a lui Optima. Aceasta îmbină un motor diesel cu un sistem hibrid avansat, aflat încă în stadiul de dezvoltare, pentru a oferi un consum mixt declarat de 4.2 litri la sută.
Kia Optima T-Hybrid este un concept apropiat de producţie care va debuta în standul mărcii coreene de la Salonul Auto de la Paris. Acesta este clasificat drept un "mild hybrid", ceea ce înseamnă că motorul electric nu poate propulsa maşina de unul singur decât la viteze mici. Motorul electric de 15 CP este folosit pentru a asista unitatea CRDi turbodiesel de 1.7 litri, care livrează 170 CP şi 380 Nm. Printre noutăţile tehnologice pe care le aduce noul model hibrid al mărcii coreene, încă neconfirmat pentru producţia de serie, se numără sistemul electric de 48V cu acumulatori plumb-carbon, dedicat sistemului hibrid şi turbina electrică ataşată motorizării convenţionale, aceasta din urmă fiind responsabilă pentru creşterea semnificativă a nivelului de putere oferit. Respectivele soluţii tehnice nu sunt noi în industrie, fiind implementate şi de cei de la
Reprezentanţii Kia spun că modelul Optima T-Hybrid este încă în stadiul de dezvoltare, dar că noul sistem hibrid pe care îl foloseşte acesta măreşte puterea cu 15-20 procente faţă de standard, totalizând 170 CP doar pentru unitatea cu ardere internă şi aduce o reducere semnificativă a consumului de carburant şi a emisiilor CO2. Estimările oficiale de la Kia anunţă 4.2 litri la sută consum în regim mixt şi emisii CO2 de sub 99 de grame pe kilometru. Sistemul Start-Stop al motorizării 1.7 CRDi foloseşte un nou tip de electromotor, angrenat de cureaua de accesorii, care înlocuieşte alternatorul clasic şi aduce o pornire mai rapidă şi mai silenţioasă. Unitatea cu ardere internă este asistată şi de o turbină electrică, care îi aduce un aport suplimentar de putere şi cuplu la turaţiile joase la care turbosuflanta convenţională nu îi putea asigura aceste caracteristici.
Kia Optima T-Hybrid poate să fie condus în modul 100% electric la viteze reduse, iar acumulatorul dedicat sistemului hibrid este încărcat atunci când şoferul ridică piciorul de pe acceleraţie. Coreenii au preferat un acumulator plumb-carbon în defavoarea sistemului litiu-ion deoarece acesta nu necesită răcire activă şi poate fi reciclat mai uşor atunci când este înlocuit şi este scos din ciclul de utilizare. Hibridul coreenilor accelerează de la 0 la 100 km/h în 9.0 secunde şi poate să atingă o viteză maximă de 220 km/h. Kia Optima T-Hybrid are o transmisie manuală cu şase trepte, fiind unul dintre puţinele modele hibride din lume echipate cu transmisie manuală.
Via Kia