Kia, record de vânzări în primul semestru din 2026

Publicat luni, 13.07.2026 16:30 de Tiberiu Safta

Kia a vândut un număr record de mașini în prima jumătate a lui 2026. Cu peste 1.6 milioane de mașini vândute la nivel mondial, aceasta a fost cea mai bună primă jumătate pentru Kia de la startul vânzărilor în urmă cu aproape 65 de ani.

Constructorul sud-coreean a dezvăluit rezultatele sale privind vânzările pentru prima jumătate a acestui an. De la începutul anului până la sfârșitul lui iunie, Kia a vândut peste 1.63 de milioane de mașini la nivel mondial.

Cu alte cuvinte, acesta este un nou record de vânzări la jumătatea anului, fiind cea mai bună astfel de performanță de când Kia a început să vândă mașini în 1962.

Modelul care s-a vândut cel mai bine în această perioadă a fost SUV-ul Sportage, cu 303.203 exemplare comercializate la nivel mondial. Acesta a fost urmat de Kia Seltos, cu 177.148 de exemplare vândute și care a ajuns acum și în Europa. Podiumul este completat de un alt SUV, mai exact de Sorento, cu 125.283 de unități comercializate în toată lumea.

Pentru 2026, Kia și-a propus obiectivul de a vinde 3.35 de milioane de mașini. Anul trecut, marca asiatică a reușit să vândă 3.13 milioane de mașini la nivel mondial, ceea ce reprezintă un record de vânzări.

via Kia

  • Mihai, marţi, 14.07.2026 00:07

    La fel si germanii, record dupa record :))

  • Dutz, marţi, 14.07.2026 05:03

    Inițial eram contrariat, după care am văzut cine-i trage (ce modele), noile K-uri cam dau cu virgulă la design, de BEV-uri nu comentez că nu mă pricep.

  • Pagubit Kia, marţi, 14.07.2026 09:28

    Felicitări pentru recordurile de vânzări la nivel mondial! Din păcate, pentru mulți clienți din România, realitatea este cu totul alta. În timp ce Kia se laudă cu peste 1,6 milioane de mașini vândute, peste 130 de clienți din România și-au achitat integral autoturismele și încă așteaptă livrarea lor, fără termene clare și fără o comunicare pe măsura situației. Recordurile de vânzări înseamnă prea puțin atunci când încrederea clienților este pierdută. Respectul față de cei care au plătit deja ar trebui să fie prioritatea numărul unu. Sperăm ca Kia România să ofere explicații clare, soluții concrete și, mai ales, să livreze cât mai repede mașinile pentru care oamenii au plătit deja.

  • Bilu, marţi, 14.07.2026 14:09

    Cat de praf trebuie sa fii ca sa cumperi KIA?!!!

  • Catalin, marţi, 14.07.2026 17:25

    @Bilu Super praf, dar totusi nu chiar atat de praf ca aia care cumpara Ford, adica eu, cel mai prost om pe care l-ai vazut in viata ta si a mea, de fapt dublu prost, ca de la Ford am cumparat nu unul, ci doua tomberoane noi, unul dupa altul. Ma rog, in prezent, nu mai sunt atat de prost, ca am trecut de etapa aia urata, dar au fost niste ani de chin si paguba, care m-au marcat. Acum ca in sfarsit am dat de ceva de care chiar sunt multumit (un CR-V de ocazie), pentru mine este aproape neverosimil ca in timpul in care eu imi mancam nervii si banii cu gunoaiele de Ford, altii erau linistiti si isi puteau vedea de viata lor normala fiindca facusera din prima o alegere corecta.