Lamborghini Urus ajunge pe cea mai înaltă șosea din lume: 5.880 de metri altitudine

Publicat miercuri, 13.10.2021 12:11 de Alexandru Monenciu

Un exemplar Lamborghini Urus a ajuns pe cea mai înaltă șosea din lume. Aceasta se află la 5.880 de metri altitudine, în vârful trecătoarei Umling La din India.

După ce a cucerit diverse circuite și a plecat în călătorii pe întreg Globul, Lamborghini Urus a cucerit acum cea mai înaltă șosea din lume. Este vorba despre trecătoarea Umling La din India, o întindere de asfalt situată la 5.880 de metri altitudine.

SUV-ul italian a traversat această șosea de două ori. Provocarea a fost cu atât mai mare cu cât temperaturile minime ajung aici chiar și la -20 de grade Celsius, densitatea aerului este foarte scăzută, drumul este acoperit, pe porțiuni, cu pietriș și beton, iar viteza vântului variază între 40 și 80 de km/h.

"Pe parcursul călătoriei de 87.5 kilometri, între Hanle și Umling La, Urus s-a descurcat admirabil, în modurile de condus Terra și Sport, pe un drum situat la o altitudine mai mare decât tabăra de bază a muntelui Everest," a declarat Sharad Agarwal, șeful Lamborghini India.

Urus este al doilea SUV din istoria Lamborghini, după LM002. Modelul italian este echipat cu un motor V8 twin-turbo, de 4.0 litri, care dezvoltă 650 de cai putere și 850 Nm cuplu. În condiții ideale, mașina atinge 100 de km/h în 3.6 secunde.

via Lamborghini

  • MareleZiarist, miercuri, 13.10.2021 13:41

    Știre de 2 lei. Orice mașină poate ajunge acolo. Urmează știri de genul „un Urus a făcut pană de cauciuc”?!

  • Edikkk, miercuri, 13.10.2021 19:16

    V8 bi turbo.... noroc că e supra alimentată ca să îi bage aer altfel murea pe drum. Tesla merge şi pe vârful Himalaya pentru că nu arde nimic. Şi dacă Tesla ajunge în vârf cu bateria goală, la coborâre până ajunge jos deja are bateria plină :) Asta da, ar fi ştire ! V8 pentru mad max uzată moral, nu mai interesează pe nimeni

  • Edikkk, miercuri, 13.10.2021 19:17

    Apropo cele 2 rovere care sunt pe Marte / Lună sunt electrice pe baterii cu încărcare din panouri solare!

  • Mircea Badea, miercuri, 13.10.2021 19:58

    manelist la inaltime! cati cai mai avea sus? si nu s-a rasturnat in curbe?

  • Seriff, joi, 14.10.2021 10:46

    Site-ul asta ar trebui sa se cheme Edikk Automarket, la absolut orice articol sunt aceleasi comentarii cu uzate moral etc. Ti se face sila sa mai citesti orice Cum de nu i se sterg comentariile nu inteleg.

  • Snow, joi, 14.10.2021 11:15

    Asta da aventura ! de notat totusi ca la 5880 m alt majoritatea oamenilor au nevoie de oxigen chiar pt a conduce un autoturism in siguranta. Soferul pozat cand se sprijina de masina e ori deja bine ametit ori intre doua inhalari din butelie . De notat si numarul de inmatriculare al Urusului, pare local. Aproape imposibil sa conduci din Europa pana acolo, sa intri cu masina in India (ultima data cand am verificat de cerea Carnet de Passage en Duane cu garantarea taxelor vamale) si sa mai urci si in trecatori inalte din (probabil) disputatul Casmir ...