Luptă la cuţite între BMW şi Mercedes pentru piaţa din SUA

Publicat marţi, 07.08.2012 11:28 de Bogdan Mirică

După primele 7 luni ale lui 2012, doar 104 maşini stau între BMW şi Mercedes pe piaţa premium din SUA. Mercedes a reuşit o evoluţie mai bună decât bavarezii.

După ce a fost liderul pieţei premium în 2011, BMW începe să piardă teren în Statele Unite, după o lună iulie cu o creştere nesemnificativă. În acelaşi timp, poziţia de lider este serios ameninţată de rivalul său din Stuttgart, Mercedes, care a înregistrat o creştere sensibil mai mare.

În primele şapte luni ale anului, BMW a înregistrat o creştere de 9.4%, insuficient pentru a păstra un avans considerabil în faţa unui Mercedes cu o creştere de 14%. Graţie acestui avans, constructorul din Stuttgart a reuşit să vândă 147.905 de maşini, cu fix 104 unităţi mai multe decât BMW (147.801 exemplare).

Avansul obţinut de Mercedes a fost consemnat pe fondul unei evoluţii mai slabe a bavarezilor în iulie, când vânzările au crescut cu doar 0.5%, până la 21.297 de maşini. Rivalii au avut o creştere de 1.6%, reuşind să vândă 19.311 vehicule.

În ciuda acestor evoluţii pozitive, cea mai bună creştere le-a aparţinut vechilor lideri de pe piaţa premium americană, japonezii de la Lexus, care a crescut cu 24% până la 18.235 de unităţi.

via autoblog

  • ian, marţi, 07.08.2012 11:48

    ...la acest articol se anunta ...,,vreme grea,, pe AM...mai ales ca ....s-a pomenit ceva si de...lexus...

  • Mafia, marţi, 07.08.2012 12:03

    Hopa se pare ca atunci cand doi se cearta al treilea castiga.Se pare ca Lexus este cel mai bun.Ce ziceai dane?

  • Mafia, marţi, 07.08.2012 12:11

    Hopa se pare ca atunci cand doi se cearta al treilea castiga.Se pare ca Lexus este cel mai bun.Ce ziceai dane?

  • P_N, marţi, 07.08.2012 12:19

    Mai,mai mai.Se pare ca Lexus este cel mai vandut brand premium din state.Stati sa vedeti cand se va lansa si noul LS ,ce o sa mai fie,nici nu ma mir,deoarece Lexus a fost mereu cel mai vandut .

  • RTZ, marţi, 07.08.2012 12:56

    @P_N si Mafia :)) , bai frate cititi articolul si intelegeti-l . Lexus a avut cea mai buna crestere, dar per total au vandut 18.235 de unitati in comparatie cu 147.905 Mercedes si BMW 147.801 . Haai la scoaalaa !!!

  • L., marţi, 07.08.2012 13:01

    @P_N @Mafia Aveti mai mult de 13 ani? Lexus a avut cea mai mare CRESTERE la vanzari, nu a vandut cel mai mult per total. Stiti sa faceti diferenta intre o crestere si vanzarile per total? Chiar si asa, cu cea mai mare crestere, tot nu a vandut mai multe unitati, in total, decat BMW si Merc. Doamne, s-a dus la vale site-ul asta! Acum ceva timp mai aveai cu cine sa discuti. Acum intri si vezi niste copchii rupti de realitate, care nu-s in stare nici sa citeasca si se cearta non-stop, spunand niste tampenii de te prapadesti de ras.

  • gelu, marţi, 07.08.2012 13:24

    procentual, lexus se situeaza cel mai bine muscand din cota lui mercedes si al lui BMW. Ar fi interesant de vazut evolutia cotelor de piata comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

  • C-G-C, marţi, 07.08.2012 13:49

    TOP 3 [ian.-iun. 2012] 1. BMW - 747.064 +8.3% 2. AUDI - 733.237 +12.3% 3. M.B. - 652.924 + 6.9% P.S.: Despre Lexus nu am gasit nimic, dar nici nu imi permite timpul sa caut mai cu atentie. Poate ne ajuta marii fani omniprezenti!! Am gasit doar ca in Europa in primele 6 luni ale anului 2012, Lexus a vandut doar 23.454. O suma derizorie...

  • gelu, marţi, 07.08.2012 14:23

    Cresteri procentuale iulie 2011 -iulie 2012 MB + 3.7% BMW - 0.5% Audi +28% Lexus - n-am gasit In iunie 2012 cotele de piata sunt: MB -- 18% BMW -- 16.3% Lexus -- 15.7% Audi -- 8.4% tinand cont de cresterea masiva a lui lexus de pana cum nu m-ar mira sa ia fata lui BMW si sa ajunga pe locul 2 ca si cota de piata, dupa Merc Cat despre Audi se bate de la egal la egal cu Cadilac....rusinos

  • C-G-C, marţi, 07.08.2012 15:23

    In USA Audi pierde grav datorita intrarii relativ tarzii pe piata americana. Insa in ultimii ani cresterile anuale au fost intotdeauna de 2 cifre. La nivel global insa, asa cum se reiese din ce am postat mai sus are cea mai mare rata de crestere dintre cei 3 grei.

  • @gelu, marţi, 07.08.2012 15:34

    Audi creste puternic pe piata americana. Nu e rusinos ca dupa cativa ani se bate cu Cadillac (cea mai cunoscuta marca premium americana). Cred ca in cativa ani va deveni no.1 si pe piata americana asa cum tinde sa devina pe cea europeana. In Asia oricum bate tot.

  • AndreiRN, marţi, 07.08.2012 23:03

    Audi o duce rau pt ca timp de 20 de ani au vandut jafuri in US. Masini care plecau singure de la stop sau nu mai pornea motorul niciodata si normal ca o duc bine in China ca doar acolo sunt facute majoritatea componentelor. MBZ are traditie dar a pierdut la calitate si are preturi exagerate. BMW are traditie si performanta si design dar sunt teribile la fiabilitate. Lexus are calitate si fiabilitate si design si preturi imposibil de batut.

  • LauCalin, miercuri, 08.08.2012 13:50

    Andrei, cred ca oricine, oricat s-ar zbate sa-ti explice niste lucruri tot nu ai vrea/putea sa le accepti.

  • AndreiRN, miercuri, 08.08.2012 22:27

    Eu inteleg si accept faptul ca adevarul doare si frustreaza pe multi si asta imi este suficient. Dar de asemenea stiu ca cei frustrati imi dau dreptate chiar daca nu o recunosc.

  • dan_grc, joi, 09.08.2012 15:01

    Da, Lexus are un mare design, inca"din cele mai vechi timpuri" a avut super design si preturile sunt imposibil de batut, adevarat, pt ca sunt cele mai mari.