Maserati Quattroporte - informaţii oficiale despre motoarele V6 şi V8
Maserati a publicat astăzi primele imagini şi informaţii ale noului Quattroporte, model pregătit să debuteze în ianuarie la Detroit. limuzina va avea două motoare dezvoltate de Ferrari, un V6 şi un V8.
După ce a publicat un set de imagini oficiale cu noua generaţie Quattroporte, Maserati revine astăzi cu informaţii oficiale ale noii sale limuzine.
Modelul italienilor se va folosi de serviciile unui V6 pe benzină în echiparea de bază. Motorul, dezvoltat de Ferrari, are o capacitate de 3.0 litri şi livrează 410 cai putere. Resursele sunt suficiente pentru un sprint de la 0 la 100 de km/h în aproximativ 5 secunde şi pentru o viteză maximă de 285 km/h.
Alături de unitatea V6, Maserati Quattroporte va avea şi o versiune de vârf, animată de un V8 de 3.8 litri, echipat cu injecţie directă şi dublă supraalimentare. Unitatea va fi capabilă să garanteze 530 de cai putere şi 670 de Nm. Graţie unei funcţii overboost, valoarea cuplului motor poate urca şi până la 720 de Nm.
Cu asemenea resurse, Quattroporte poate accelera de la 0 la 100 de km/h în aproximativ 4.7 secunde, asigurând în acelaşi timp şi o viteză maximă de 307 km/h.
Ambele motorizări vor fi asistate de o transmisie automată furnizată de ZF, cu opt rapoarte. Unitatea va direcţiona resursele doar către puntea faţă, ori către ambele punţi în cazul versiunilor cu tracţiune integrală.
În cazul versiunii 4x4, Maserati ne asigură că, în condiţii normale de rulare, resursele motorului ajung în proporţie de 100% pe puntea spate. Dacă aderenţa joacă feste, sistemul de tracţiune integrală poate direcţiona până la 50% din cuplu către axa faţă.
Noul Quattroporte vine cu o platformă nouă, de tip monococă, din oţel, cu aluminiu folosit la îmbinări şi la părţile mobile. Suspensia este complet independentă pe ambele axe. În ciuda folosirii unor materiale noi, Quattroporte rămâne un model destul de greu, cu o masă totală de 1900 de kilograme. Dimensiunile vor garanta un portbagaj generos, de 530 de litri.
Noul Maserati Quattroporte va fi dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Detroit, programat să îşi deschidă porţile în luna ianuarie a anului viitor.
via motorauthority
Motorul d 3 litri e cel mai tare... adik supranatural :D