Masina istorica, cumparata pe mai nimic in SUA
Doi mecanici americani au cumparat un 500 ruginit care atinsese in 1969 un record de consum incredibil: 0.96 litri/100 km!
Imaginati-va ca achizitionati o masina de la fiare vechi cu scopul de a recolta piesele inca functionale de pe aceasta si a le revinde. Cand ajungeti acasa, surpriza! In portbagaj gasiti acte care ii cresc instant valoarea acesteia.
Ei bine, aceasta este situatia unor americani, care dupa ce au cumparat un Fiat 500 produs in 1959 si plin de rugina de la Talladega International Motorsports Hall of Fame and Museum, au descoperit ca masina fusese eroina principala a unor teste exclusive derulate de cercetatorii de la Shell in 1969, aceasta reusind in acea vreme sa atinga un record de consum de (Atentie!) 0.96 litri/100 km.
Cei doi americani care au cumparat masina aparent terminata ca istorie sunt Lee McKee si Alan Apel, ultimul patronul unui service la care McKee e mecanic. Evident, dupa ce au aflat ca masina din mainile lor poate valora de cateva sute sau mii de ori mai multe decat pretul cu care au cumparat-o, cei doi vizeaza acum reconstruirea cat mai fidela a modelului, aflandu-se in cautarea de imagini foto si video cu evenimentul Shell de acum 38 de ani. Si pentru ca a venit vorba de testul de consum, acesta este chiar stramosul competitiei cunoscute astazi sub numele de Shell Eco-Marathon, derulandu-se in primavara fiecarui an.
"Se pare ca totul a pornit de la o discutie in contradictoriu intre inginerii Shell, fiecare laudandu-se ca poate consuma extrem de putin cu o anumita masina", spune McKee. Acesta continua: "pentru a reusi un astfel de consum, cercetatorii au fost nevoiti sa sacrifice multe dintre dotarile normale ale lui Fiat 500, masina in discutie neavand marsarier, radiator, ventilator si pompa de apa pentru racirea motorului iar la varful de consum a rulat cu doar 26 de kilometri pe ora. Practic, au facut lucruri care ar parea imposibile intr-o masina de strada dar au reusit totusi sa se plimbe prin oras cu aceasta. Tot secretul a constat in mentinerea motorului la temperaturi foarte inalte. In acets mod, era utilizata fiecare picatura de combustibil".
In ceea ce priveste reconditionarea masinii, cei doi americani afirma ca "totul se rezuma la timp si la bani. Acest proiect nu ne va aduce bani, va costa circa 20.000 de dolari si vom fi nevoiti sa continuam munca la atelierul nostru in conditii normale. Practic, proiectul "500" este unul dedicat timpului nostru liber. la final, cand vom reface masina asa cum era ea in 1969, vrem sa o testam la circuitul de la Talladega pentru a vedea daca putem reface performanta de consum a cercetatorilor Shell".
ce doamne iarta-ma fac cu un fiat 500? n-are cel putin 4500cc, 8 in v si 150 de cai ca masinile americane .... asta poate fi facuta sa aiba 900cc 3 in linie si 150cai, e prea deosebita pt ei ...