Maşinile electrice vor fi mai ieftine şi vor avea autonomie mai mare datorită bateriilor pe litiu-oxigen

Publicat luni, 02.11.2015 11:17 de Daniel Popescu

Cercetătorii britanici dezvoltă o baterie pe litiu-oxigen care va permite reducerea preţului cu 80% la bateriile maşinilor electrice şi creşterea semnificativă a autonomiei.

Performanţele acumulatorilor Li-Ion pe care se bazează constructorii pentru dezvoltarea maşinilor electrice sunt limitate de tehnologie, fapt evidenţiat şi de autonomia smartphone-urilor pe care le purtăm zi de zi în buzunare.

Tocmai de aceea, oamenii de ştiinţă încearcă să găsească soluţii mai potrivite pentru maşini, iar cercetătorii de la Universitatea din Cabridge au identificat o posibilă rezolvare: bateriile pe litiu-oxigen.

Acestea vor permite creşterea semnificativă a autonomiei la sute de kilometri cu o singură încărcare, în timp ce costurile de producţie vor fi cu 80% mai mici decât în cazul bateriilor convenţionale. În plus, o baterie litiu-oxigen cântăreşte doar 20% din masa unei baterii Li-Ion. "Proiectul reprezintă un pas spre o baterie practică, dar există multe obstacole în faţă", explică Clare Grey, un profesor de chimie la Universitatea din Cabridge care conduce proiectul.

Principala problemă pe care o întâmpină cercetătorii în prezent este că abilitatea bateriei de a se încărca şi descarca este prea mică, iar o versiune comercială ar putea apărea pe piaţă abia peste 10 ani.

Un acumulator litiu-oxigen are o densitate de energie de circa 10 ori mai mare decât o baterie Li-Ion datorită faptului că oxigenul este disponibil în mediul înconjurător şi nu trebuie stocat în baterie. Un astfel de acumulator are un anod de litiu care este cuplat electrochimic la oxigenul atmosferic prin intermediul unui catod de aer.

Via Automotive News

  • ...ce se va intampla..., luni, 02.11.2015 12:02

    ...in minutul doi vor creste taxele si impozitele in functie de autonomie...statul tre sa-si ia banii si criteriile de taxare sunt cele vechi, stiute:,,..prosti,prosti dar is multi...''sau pe stilul murphy:,,nicio fapta buna nu ramane nepedepsita''.sa-mi ziceti caine de n-o fi asa!

  • Ilici02, luni, 02.11.2015 23:08

    S-a mai discutat despre tehnologia asta si cate probleme are. S-a inceput cercetarea de vreo 7-8 ani si n-a iesit nici macar vreo versiune alfa a versiunilor alfa. Cand vad procente extrem de rotunde de genul 20%, 80% sau "de zece ori mai buna decat... " e clar ca baietii nici macar n-au desfacut vre-un sac de litiu si sunt abia la stadiul de idei si obiective puse pe hartie. Am un feeling ca daca s-au apucat cercetatorii britanici de tehnologia asta, e deja intrata in categoria diverse si abandonata de cercetatorii seriosi.

  • @Ilici02, marţi, 03.11.2015 07:58

    Ai vazut prea multe desene animate. Nimic nu se intampla peste noapte. Lui Nikolas Otto i-a luat peste un deceniu pentru a ajunge sa perfectioneze motorul in 4 timpi. Si nu-ti inchipui ca la sfarsitul sec 19 nu erau destui cei care erau revoltati de tehnologia zgomotoasa ce speria caii si reclamau alte probleme, la fel ca tine, de altfel. Iar acum, isi mai imagineaza cineva prezentul fara masini? Orice tehnologie necesita timp pentru cercetare si dezvoltare.

  • Ilici02, marţi, 03.11.2015 12:45

    @ @ilici02 Spre deosebire de tine, am vorbit in cunostinta de cauza. Urmaresc tehnologia asta de la primele idei si ipoteze de acum vreo 7-8 ani si nimic nu s-a concretizat. S-au depasit multe probleme dar s-au descoperit cel putin la fel de mutle Cauta articole tehnice despre subiect sa vezi cu ce provocari imense se confrunta cercetatorii. Uite unul pentru tine http://sciencewatch.com/articles/lithium-air-batteries-are-great-so-are-their-problems Desi articolul e vechi de un an te asigur ca nu s-a schimbat mare lucru intre timp. Si ca sa-ti folosesc analogia, la sfarsitul secolului 19 eram mult mai slab educati, mult mai putin informati dar tind sa cred ca gandeam (noi ca umanitate) ceva mai mult decat acum. Acum inghitim pe nemestecate orice stire apare.

  • LR, marţi, 03.11.2015 17:18

    Câine!