Mazda 3, disponibil în România și cu noua motorizare pe benzină Skyactiv-X: prețurile încep de la 23.000 de euro
Mazda 3 poate fi comandat pe piața din România și cu noul motor pe benzină Skyactiv-X de 2.0 litri și 180 de cai putere, iar prețurile încep de la 23.000 de euro.
Noua generație Mazda 3 a fost prezentată oficial în luna noiembrie a anului trecut, iar începând din luna februarie a acestui an poate fi cumpărată și de pe piața din România cu anumite versiuni de motorizare.
La patru luni distanță, Mazda 3 poate fi achiziționat și cu noul motor pe benzină Skyactiv-X, care combină aprinderea cu scânteie, specifică unui motor pe benzină, cu aprinderea prin compresie, specifică unei unități diesel.
Noua unitate de propulsie are 2.0 litri și generează 180 de cai putere și un cuplu maxim de 224 Nm, în timp ce consumul mediu este de 5.4 litri/100 km conform noului standard WLTP, în cazul versiunii sedan cu cutie de viteze manuală.
Standard, Mazda 3 vine și cu tehnologia Mazda M Hybrid, care permite reducerea consumului de carburant prin utilizarea unui sistem de 24 de volți care alimentează un motor electric ce asistă motorul pe benzină.
Unitatea de propulsie poate fi cuplată la o cutie de viteza manuală Skyactiv-MT sau automată Skyactiv-Drive, iar ambele oferă 6 trepte. Noua Mazda 3 cu motorizarea Skyactiv-X este disponibilă atât pentru versiunea hatchback, cât și pentru sedan, însă sistemul de tracțiune integrală Skyactiv-X este oferit opțional doar pentru hatchback.
Prețuri Mazda 3 Skyactiv-X hatchback și sedan
MOTORIZĂRI |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
|||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | GT | GT Plus |
2.0 Skyactiv-X | Benzină 180 CP |
Man6 Aut6 Man6, 4x4* Aut6, 4x4* |
23.090 25.590 25.590 - |
24.290 26.790 26.790 29.790 |
* Disponibil doar cu Mazda 3 hatchback.
Clienții au la dispoziție două variante de echipare. Echiparea GT include, printre altele, jante de aliaj de 18 inch, faruri adaptive LED, stopuri cu lumini LED, oglinzi electrice, încălzite și rabatabile automat, Head-Up Display, ecran cu diagonala de 8.8 inch, geamuri electrice fata și spate, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele și geamuri spate și luneta fumurii.
De asemenea, această echipare beneficiază de și de numeroase sisteme de siguranță, cum ar fi sistem asistență pentru plecarea din pantă, asistent inteligent de frânare în oraș, Cruise Control Adaptive, sistem inteligent de frânare sau sistem de control automat pentru fază lungă.
Pe lângă toate aceste dotări, echiparea superioară GT Plus include și scaune față încălzite, volan încălzit, climatizare automată pe două zone, senzori de parcare față și camera video pentru marșarier.
Vă reamintim că cel mai accesibil Mazda 3 este echipat cu motorul pe benzină Skyactiv-G de 2.0 litri și 122 de cai putere, al cărui preț de pornire este de 19.890 de euro pentru varianta echipată cu transmisie manuală cu 6 trepte. De asemenea, Mazda oferă și un motor diesel Skyactiv-D de 1.8 litri și 116 cai putere.
Prețuri pentru celelalte motorizări:
MOTORIZĂRI |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
|||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Standard | Plus |
2.0 Skyactiv-G | Benzină 122 CP |
Man6 Aut6 |
19.890 22.390 |
21.190 23.690 |
1.8 Skyactiv-D | Diesel 116 CP |
Man6 Aut6 |
21.990 - |
23.290 25.790 |
Via Mazda
-
Green_Alex, miercuri, 05.06.2019 17:08
Tocmai ce am condus ieri una bucata Mazda 3 hatch cu motorul de 120 cai si masina este superba. Ma asteptam sa fie slabuta motorizarea dar de fapt se simte foarte bine, asa ca sunt tare curios sa o incerc pe cea de 180 cai. Acum, 26k euro pe un hatchback mi se pare mult, este aproape cat am dat pe CX5, dar cand imi amintesc interiorul masinii as spune ca de fapt pretul este sub clasa premium cu care ar trebui sa se compare (dpdv interior, putere si chiar design). La consum, proprietarul avea 6.2 l/100km pe calculatorul de bord si mersese doar prin oras, deci X-ul ar trebui sa stea si mai bine.
-
Andrei, miercuri, 05.06.2019 17:15
Incetati sa folositi cuvantul premium impreuna cu Mazda 3 in aceeasi fraza. Mazda e o compacta obisnuita, A Klasse e premium, A3 e premium si Serie 1 asisderea. Dotari premium inseamna Bang&Olufsen et co, Dynamic Light Assist et co, finisaje, piele nu musama, antifonari, personalizare complexa samd. Legat de motorizare, aceasta este inferioara unui 1.5t de 150CP. Nu inteleg extazierea asta gratuita cand vine vorba de Mazda. Probabil nu ati mers cu una, eu am mers cu ele si nu au nimic nemaipomenit.
-
stefan, miercuri, 05.06.2019 17:26
cu 25.700 EUR (pret de lista, fara dicount) iti iei Mazda 6 cu motor benzina 150 cai , jante de 17, faruri LED, pilot automat adaptiv si multe altele
-
Kirotractor, miercuri, 05.06.2019 17:29
La 22-23K €, o 3-GT Skyactiv-X de 180 CP și cu consum (anunțat) de diesel devine aproape chilipir -- și nu doar fiindcă în Franța de ex.pornește de la 28.200, cu aceeași echipare. ...Net superioară-n orice caz oricărei compacte generaliste, fie ea cu pretenții *aproape premium*. Cât despre pseudo-ordinele tip *încetați să folosiți*... :-) no comment.
-
someone, miercuri, 05.06.2019 18:08
pentru un motor aspirat ( aproape ) cifrele de putere si cuplu sant f ok. consumul insa la 180 cai e exceptional, ca sa nu mai vorbim de lipsele de noxe fata de diesel care sperie pe toata lumea mai nou. cum zicea si kiro mai sus, la 22-23k, 180 cai si consum de diesel, asta e afacere de-a dreptu'. nu vreau sa ma gandesc cat costa un diesel echivalent compact de 180 cai
-
pipo, miercuri, 05.06.2019 18:36
@Andrei : lasa-ma pe mine sa judec ce e pt. mine premium , nu vrei ? B&O si alte fite d-astea prostesti transbordate de pe la segmentele de lux pe niste compacte ma lasa rece. In final acelea sunt cele care nu au de fapt nimic deosebit daca tot vorbesti de extazieri gratuie. Ok, nu e premium , esti multumit ? Dar te asigur ca Mazda 3 nici o compacta obisnuita nu mai este. Si tocmai fiindca am condus 2 din cele "premium" mentionate de tine mai sus pot spune ca nu m-am simtit mai bine in ele la condus decat intr-o Mazda 3 cu manuala. Acu ce sa spunem , ne zgarie pe urechi un Bosse , nu mai putem asculta decat la B&O ca asa a hotarat triada germana . Mai bun 1,5-ul zici ? La ce anume ? Doar fiindca are ceva mai mult cuplu ? Hmm..mai vorbim , dar nu as crede dupa ce am vazut ce poate sa faca un "amarat" de 120 cai de la Mazda. Cand o sa scoata si nemtii un benzinar de 180 cai ce consuma 5-6% mai vorbim. Pana atunci aduti aminte ca vorbesti de masini cu aprox. 10k euro mai scumpe, pt. ce ?...pt. Bang&Olufsen si alte fite d-astea ? Nu merci , astea-s prostii care se devalorizeaza total imediat ce ai dat prima cheie la masina. In clasa asta optiunile "prea" premium nu-si au rostul , e o clasa de volum , nu e facuta sa exprime un statut sau ceva de genul asta. Nu sunt chiar 'extaziat" , sunt doar uimit de ce salt au facut japonezii de la Mazda ( sau cel putin vor) cu acest model. Este clar ca vor sa se adreseze unei clientele usor mai potente si bine fac , fiindca nu fac altceva decat sa profite de gap-ul deja mare dintre cei 3 nemti enumerati de tine mai sus si restul care incep de pe la Golf , gap cascat de exagerarea celor 3 in privinta dotarilor si preturilor.
-
Andrei, miercuri, 05.06.2019 21:36
Premium ramane premium, indiferent de ceea ce iti place tie sau nu. Sau indiferent de ceea ce iti permiti. Daca pentru tine un sistem audio de top nu inseamna decat devalorizare, fite si prostii, inseamna ca nu te intereseaza sunetul sau ai asteptari scazute de la o masina. Bose pe Mazda este mediocru. Acest rationament functioneaza si pentru restul masinii, de la amortizorul de capota si pana la suportul de la rezervor, unde poti fixa busonul acestuia sa nu se balangane peste caroserie. Motorul de 122cp este lesinat pe 3, la fel cum cel de 165 este lesinat pe 6. Daca pe tine te-a impresionat cel de 122cp, nu are rost discutia. Pentru a scoate ceva din el trebuie turat si muncit mult cu schimbatorul de viteze. Asta inseamna zgomot, uzura si consum mare. Si va fi mai mai obositor la drum lung decat un 1.0T cu acelasi cuplu, dar furnizat cu cateva mii de ture mai jos. Eu imi aduc aminte de motoarele cu ''tehnologie superioara'' produse de Mazda, in speta de cel rotativ de pe RX8 si care venea frumos in box paleti de lemn din Japonia si se cam inlocuia la revizie, de bun ce era. Aveti rabdare sa vedeti ce poate ''minunea'' asta noua.
-
Parere, miercuri, 05.06.2019 22:27
Am văzut și Mazda 3 și Corolla. Eu personal prefer Corolla, are materiale care dpmdv sunt f durabile. Mazda este mai trendy, materiale mai moi dar nu cred ca în România o sa reziste mașinile la fel. Cu 2.0 hibrid de 180 CP Toyota este un pachet mai complet tehnologic comparativ cu Skyactiv X iar 1.8 hibrid consuma în trafic real la jumătate fata de 2.0 și 122 CP.
-
PMC, miercuri, 05.06.2019 23:47
Cine nu e extrem de fixist, se multumeste cu o masina de pe stoc, poate lua de prin diverse tari din UE un GLA Diesel sau Otto la banii aia. Eu cred ca n-are rost comparatia cu o amarata de Mazda. Si nota bene: mie imi place brandul. Nu spun chestiile astea asa... de ciuda. Dar poti compara asa ceva cu un Mertz?
-
PMC, miercuri, 05.06.2019 23:48
Am uitat sa spun ca Merc-ul la care fac referire e cu cutie automata. ;)
-
@Andrei, joi, 06.06.2019 02:39
N-a apucat motoru ăsta sa iasa pe piața si deja dai exemplu pe ala rotativ )))) Pute a hatereala. Să nu aducem aminte ce făceau motoarele de VAG de consumau 1L de ulei la 1000km abia ieșite din showroom. Sa nu uităm lanțurile rupte la 30k km. Să nu dam uitării rahaturile marca BMW: N47, N45, N54, N55....(2 hours later)...N20, N63...Precum și renumitele dezastre ingineresti germane precum motoarele de Mercedes M274, M272, OM628, M156 (AMG), și multe altele....ca sa nu mai vorbim de producatorul de TOP german - Opel..ăla e liderul rahaturilor industriei auto din lume. Așa că las-o mai moale. Skyactiv-urile merg 300 000km și nu au probleme. Referitor la prostiile de A3, A class, seria1...mai lasa-ma ca un A3 fara radio costă 30 000 euro....ala da premium, ce sa zic. Intra pe configuratoru german si smulge-ti păru din cap, taie-ti venele, ...A classe cu interior de cârpă si motor de 1.3 care trage ca si ala de 122cp de Mazda.
-
Anonim, joi, 06.06.2019 07:56
Cuplul este mic deci nu cred ca se misca grozav . Sunt motoare la honda de 1.5 benzinare care scot mai multi cai si au un cuplu mai bun . Daca cumpar si platesc taxe pentru motor de 2 litrii atunci vreau cand am nevoie sa simt ca ma baga in scaun nu cred ca este cazul aicia la un asa cuplu mic . Inteleg pasiunea unora pentru marca asta dar fara suparare MAZDA nu este premium indiferent de cum arata . Din pacate doar preturile tind catre premium . In Europa nu rup cu vanzarile nu sunt masini ( mai degraba motoarele ) pe gusturile europenilor
-
Kirotractor, joi, 06.06.2019 08:24
Mda, premium e premium, Mazda nu-i, dar bunica-i în groapă. :-) Ceva mai serios, dar pe f. scurt: aveți o fixație mentală aberant aplicată la un model nou... aducând argumente conexe Mazdelor vechi conduse de voi - @andrei, @anonim etc. Modele care, într-adevăr, nu excelau la capitolul insonorizare de ex. Și mai clar: bunica-i în groapă 100% sigur pentru eternitate, dar enunțul *Premium sunt doar 3 nemțoaice și 3 japoneze* e mult mai relativ. Peisajul auto e deci fluid și nu trebuie uitat că nu chiar demult (la scara istoriei) Audi transpira să urce scara percepției luxoase, iar Lexus-Infiniti-Acura nici nu se gândeau să existe.
-
SMASH, joi, 06.06.2019 08:43
Am vazut doar masina in show room ...e super tare designul.m-a dat pe spate.
-
Anonim, joi, 06.06.2019 08:57
@ Kirotractor fiecare cu parerea lui . Nu cumpar motor de 2 litrii cu un cuplu de motor de 1 litru la alti competitori . Mazda nu a fost , nu este si nici nu va fi masina premium . Sincer pot sa te intreb si eu ai urcat intr-un Mercedes , BMW model 2019 ? Nu de alta dara ca sa vezi diferenta si ce inseamna premium ca de motoare nici nu mai vorbim . La BMW 1.5 in trei pistoane are cuplu de 220 ! Te asigur eu ca este la fel de economic si la fel de vioi .
-
bobo, joi, 06.06.2019 09:18
Interioarele standard de la nemtoaice devin premium dupa ce adaugi mii de euro ca sa scapi de musama si sa ai pielea perforata, sunetul standard de la BMW e de-a dreptul penal, ca sa nu mai vorbim despre motoarele premium de 1 si 1.2 litri de la audi. Daca pe unii ii gadila la orgoliu ca merg intr-un mertz/audi/bmw premium cu plush pe scaune, zero optiuni si capace la roti, cu motor de 120 de cp ca sa nu se spurce cu masinile plebeilor, nu au decat sa o faca.
-
Kirotractor, joi, 06.06.2019 09:22
P.S. @Anonim - că tot am o pauză de vâslit la galere, o să fiu ceva mai... pe lung. :-) Răspuns la-ntrebarea ta întâi: nu doar m-am urcat, ci chiar am condus majoritatea noutăților importante -- nu testate la sânge ca pe vremea când lucram în branșă (Motorpresse), ci doar probate ca hobby remanent, profitând și de faptul c-am rămas prieten cu destui dealeri auto/moto. Nu-ți mai zic că mulți amici mă pisează încă la creieri să le dau ponturi la cumpărarea de noi *conserve*, și nu doar telefonic -- o vreme mă gândeam chiar să-mi trag o firmă de consultanță cu profilul ăsta (dar și de negocieri ale discounturilor... cu cotă-parte, hehe :-)) ...M-am sucit însă sondând un pic piața și convingându-mă că mai nimeni n-ar apela la sfaturile mele, românii fiind într-o proporție zdrobitoare experți... în toate. :-))) Și-n mașini mai abitir ca-n altceva. Upps, tre-să ies, dar revin.
-
Liviu, joi, 06.06.2019 09:45
Pare o masina care sa merite banii, insa apoi iti amintesti ca exista masini ca Ceed GT (204 cp, piele intoarsa etc.) de la 21500 euro. Insa daca tintesti catre o asa zisa "premium" de segment C, tre sa fii nebun sau ignorant sa nu alegi Mazda-ul asta.
-
Kirotractor, joi, 06.06.2019 10:13
...Așa deci: obiectiv vorbind, nu am condus (încă) noua Mazda-3, din simplul motiv că nu mă interesa ca alternativă la Swiftul meu Sport (care trebuie să zboare oricât de drag îmi e, că-i mult prea înghesuit... dar nici o compactă de 4,46 m nu-mi surâde.) O s-o conduc însă cât de curând fiindcă m-au făcut curios concluziile testelor... americane. Zic asta fiindcă piața ȘI cultura lor auto rămân (după mine) cele mai pragmatice din lumea asta, cu toate bizareriile lor -- specifice unui imperiu, dar hai să nu deraiez offtopic. La fel de obectiv deci: valorile NVH (Noise-Vibrations-Harshness) ale NOII Mazda-3 sunt efectiv mai bune decât ale concurentelor compacte așa-zis *premium*. Care -- bingo -- or avea ele Zbanguri de la Olufseni, dar n-au de exemplu podea dublă (simplific la maxim, că-s și multe alte optimizări originale.) OK, americanii au versiunea 2.5 N/A de 184 CP (suta-n cca. 7,5 s), dar rămân valabile elogiile aduse ținutei de drum datorate și G-Vectoring-ului (peste A3 Sedan ȘI A-Klasse după unii), ergonomiei și calității finisării interioare. Ex.: suprafețe gravate cu laser acoperite cu straturi transparente ultra-rezistente nu doar comparabile, ci chiar superioare ca rezistență celor de pe compactele țâfnoase. Ori pielea cu granulație variabilă și cusături cu nimic mai prejos unor premiante... corigente cu artico-uri chiar mușamalizate :-) pe versiunile chele care nici nu visează la head-up-display, da-s mai scumpe ca 3-ul. Varianta 4x4 cu punte spate multilink e și mai lăudată de merigani (peste Acura ILX după ei), dar mă opresc aici ca să nu credeți că-s spălător de mașini la vreun dealer Mazda. :-)
-
@Anonim, joi, 06.06.2019 10:59
Lecția de fizică: sa iti aduc aminte ce cuplu "mic" au Ferrari sau Lamborghini raportat la putere? Alea nu au probleme cu demarajul. Dar de M5 E60 iti aduci aminte? 507 cai și 530Nm. (Comparativ cu Bentley Arnage T care avea 500cp și 1000Nm - benzinar) Pun pariu că Mazda asta rupe Octavia 1.8TSI ds 180 cai.
-
@Anonim2, joi, 06.06.2019 11:04
Da, am urcat in bmw seria1 2018 de 40 000 euro...m-am scapat pe mine ce ieftin e interiorul. Ce putoare de ieftinitură plasticoasa. Era varianta 118d PS: daca tot o dai cu "nu are cuplu" sa iti aduc aminte ca Dieseluri cuploase nu găsești pe sport caruri? Sau sa iti aduc aminte ca un benzinar turbo rupe in bucați orice Diesel turbo de tot asa putere?!
-
mog, joi, 06.06.2019 11:07
hai sa va spun din experienta mea, aveam nevoie de a doua masina de familie, buget max 40k, ideal 35k. Vroiam neaparat ceva mai spatios la interior, mai lat, si cat mai "premium" la interior. prima data m am dus la un seria 4 SH (5 nu mi permit), ca tot romanul cocalar. da misto dar nu m a convins. apoi am zis, hai sa mi iau totusi noua sa n am griji. vroiam musai 4x4. Outback a fost prima optiune, dar sarea bine de 40k full asa ca a trebuit sa ma reorientez. Apoi am facut test drive pe rand cu ford mondeo titanium, skoda superb sportline, passat highline cred ca era si mazda 6 echiparea top takumi plus. doar astea au 4x4 optional. toate cu dotari aproape sau full, sa zic asa toate, pretul cam la fel la toate. nu aveam nici o preferinta, am urmarit doar cel mai bun raport calitate/pret. am ales mazda 6 fara sa stau pe ganduri, eu o consider chair si peste seria 4 din 2017 pe care l am vazut prima data. si peste celelalte modele, inclusiv passatul. asa ca, nu e exagerare cu mazda 3 acolo imediat dupa a3/seria1 sau Aklasse
-
someone, joi, 06.06.2019 11:10
@ toti: cum va ganditi sa comparati la cuplu motoare turbo vs aspirate? e drept ca skyactive -x are kompresor, dar nu pentru putere si cuplu, ci pentru a introduce fortat aer in cilindri cand apare pericolul detonatiei . de ce apare detonatia la un motor aspirat? ce draq, astia de la mazda chiar au creat un motor cu o asa problema uriasa, si inca il mai si lauda si il lanseaza? la acest motor exista posibilitatea sa apara detonatia pentru ca are o compresie uriasa 16,3:1 ........baaai, cititi atent, BENZINA cu compresie 16,3:1. apoi comentati a hatereala, care deja a devenit o a 2-a natura la unii din voi de aici .
-
@Anonim3, joi, 06.06.2019 11:18
La Honda Civic 1.5 turbo pe CVT are tot 182 cai și 220Nm. 100-200 face fix cat face si Octavia de 180 cai pe DSG, cu tot cu ale ei 250Nm (oficiali...reali mai mult)
-
mog, joi, 06.06.2019 11:33
ce redline are 2.0 skyactiveX asta? 6500-7000?
-
Kirotractor, joi, 06.06.2019 11:38
Încă una și mă duc: https://www.topgear.com/car-news/future-tech/mazdas-new-petrol-engine-produces-just-96gkm-co2 Doar 96 g CO2/km... cât un VW Up de 60 CP deci ?! Case closed -- vorba ex-celebrului comisar Șoric. :-)
-
someone, joi, 06.06.2019 12:18
@ mog: 180 cai @6000 si 224 nm @3000
-
@mog, joi, 06.06.2019 12:20
https://www.mazda-press.com/eu/news/2019/revolutionary-mazda-skyactiv-x-engine-details-confirmed-as-sales-start/
-
Kap, joi, 06.06.2019 12:25
Ca să fim mai exacți: ”All-New Mazda3 Skyactiv-X WLTP fuel consumption: 4.6-9.3 l/100km; WLTP CO2 emissions: 122-157 g/km; NEDC fuel consumption: 3.9-6.6 l/100km; NEDC CO2 emissions: 96-125 g/km.” Sursa: https://www.mazda-press.com/eu/news/2019/revolutionary-mazda-skyactiv-x-engine-details-confirmed-as-sales-start/ În plus, cuplul maxim e atins mai la 3000 de ture, nu la 2000 și ceva, că tot am văzut comparații cu turbo. Și foarte important, cifrele de mai sus sunt atinse HIBRID, deci să nu-l lăudăm atât, că nu e doar un aspirat simplu. Mă rog, aspirat SPCCI cum îi zic ei.
-
@Kap, joi, 06.06.2019 12:39
"Sa nu il laudam atat" ....zi tu ceva benzinar de genu dat cu 96g/km in ciclu NEDC ? Fă diferenta intre hibrid și mild-hibrid. E o diferenta colosală intre astea 2
-
Anonim, joi, 06.06.2019 13:01
@Anonim Mazda asta nu rupe nici o Octavia 1.5 tsi dar mai 1.8 TSI sau 2.0 TSI . Dar repet fiecare cumpara ce vrea numai ca eu nu am vazut multe Mazda in UE . Am inteles romanii sunt prosti dar restul din Europa ? si aia sunt gramada ? VANZARILE spun daca un produs este bun sau nu in rest noi putem discuta aicia mult si bine .
-
@Anonim, joi, 06.06.2019 13:10
În primul rand Mazda asta e mai rapidă decat 1.5TSI. Termina prostiile. Cauta pe net Civic 180cp vs Octavia 180cp. 220Nm CVT vs 250Nm DSG. Și cască ochii ăia si observa ca au un demaraj egal 100-200 In al doilea rand, vanzarile nu intotdeauna sunt un indiciu. Bine că europenii cumpara VW-uri, care stii si tu ce probleme mari au avut cu motoarele. Cum comentezi acest moment?
-
Anonim, joi, 06.06.2019 13:10
Ca si o complectare in 2018 Mazda nu a avut nici un model in top 25 vanzari in Europa .
-
@Anonim, joi, 06.06.2019 13:14
Te mai provoc: problemele cu DSG ? ți-s cunoscute? Nu prea, din cate vad. Tu numa la vanzari te uiti. Cumpără proștii ce vad prin reclame, pe panouri publicitare si prin Mall-uri. Iată ce cumpara oamenii. Și o parte mai bun botu la acceleratia 0-100 facuta cu Launch Control, care mai scoate un 0,5-1,0 secundă din acceleratia aia 0-100.. Asa si tu vad ca.....motoru ăsta nici nu-l stii. Habar nu ai cum merge, da la tine AUTOMAT e prost. Asta dă dovada ca ai o gandire de om prost, care pune botu numa vazand sigla
-
@Anonim, joi, 06.06.2019 13:17
Bă, mai cu vanzarile? Ti-am spus odata ca VW cel mai vandut in europa, da vai de capu la motoarele si cutiile lor si fiabilitatea lor. Ce mai vrei? Exemplu concret că nu are relevanța ce spui tu.
-
Anonim99, joi, 06.06.2019 13:25
Cotet umblator! Vorba lu' Jeremy Clarkson, varianta hatchback parca ar fi un caine care isi face nevoile!
-
@Anonim99, joi, 06.06.2019 13:51
La jeremy clarkson totu e aiurea inafara de masinile britanice. Ia cineva in serios parerile lui?!
-
zet, joi, 06.06.2019 15:01
haha, absolut incantatori romanasii verzi, alaltaieri fanatici opel, ieri fanatici vw, azi fanatici mazda. ai spune ca primiti actiuni la mazda sa ii aparati pe forumuri. scurt de tot, inainte, acum cativa ani, mazda era o masina corecta, acum au deja basini de vw si nu le sustin cu nimic. 3-ul actual arata ok pana ajungi la montantul spate, acolo pare ca designerul sef a plecat la pauza de pipi si l-a lasat pe junior sa o termine. interiorul e plictisitor in cel mai bun caz, deh japoneze. e de apreciat mazda ca insista cu inovatiile, proaste ce-i drept, de-a lungul timpului nu e cea mai inspirata companiei la capitolul inovatii tehnice, dar e de apreciat ca totusi incearca. in rest, vad pe unii care viseaza premium si prostii. ramane doar o marca de volum, iar 3-ul e o masina banala cu suspensie de caruta. e fata de la tara cu machiaj strident care spera sa rupa gura targului, dar din pacate s-a oprit cu studiile prin clasa a 7-a.
-
Green_Alex, joi, 06.06.2019 15:30
@Anonim ...si nici nu va avea prea curand. Nici o marca de masini nu mai poate avea vanzari spectaculoase in Europa (o piata foarte particulara) fara suportul financiar al unui conglomerat. Mazda incearca sa adapteze un motor creat pentru toata lumea, la cerintele pietei Europene, si mi se pare ca se descura onorabil. Dar va fi in continuare penalizat de impozite si asigurari mari. Oricum mi se pare de admirat ca o firma mica se incapataneze sa cerceteze chestii pe care gigantii le-au abandonat (aprinderea prin compresie este doar un exemplu de succes). Si dupa ce dam cu pietre in Mazda ne plangem pe alte pagini ca toate marcile se unesc si vor oferi "aceleasi Marii cu alte palarii".
-
@zet @green alex, joi, 06.06.2019 15:42
Dă cineva un sfanț pe părerea voastra?! "insista cu inovatiile proaste" ...iarași pute a hatereala din gura unui om care nu știe nimic in domeniul auto, habar nu are despre proiectarea unor motoare, dar arata cu degetul la companii auto care pot face așa ceva )) Puneti botu mai departe la marketingu companiilor, multi link si ce va mai place voua, siglă premium si dotari de bicicleta cu roti de lemn
-
Testarossa, joi, 06.06.2019 18:30
@Andrei: Premium nu prea mai exista astazi decat in cazuri gen seria 7, S, LS, A8 si mai sus.Nu stiu daca lucrezi in premium automotive. Eu da. In interioare de la seria 3 , A4, clasa C pana la Maybach. "Musama" in premium?: check. Tapiterie textila in premium?:check. Finisaje glossy, design de prost gust si feeling de ieftin in premium?:check. Scartaituri aka "greierasi" si feeling de "flimsy" in masini noi premium?: check. Sunet "premium" in masini premium?....nu, poate doar cu exceptia sistemelor Mark Levinson de pe Lexus=the daddy in hi-fidelity. Durabilitate interior masini premium?: asa si asa, eu nu as plati sumele astea pentru atata "toughness":. Zicea cineva sus ca 1.5 tsi bate acest X, ...poate in cifre insa ca experienta de condus acest aspirat eu cred ca va fi greu de egalat. La consum X contra turbo restul lumii?" well done Fiabilitate motoare premium? Ce gasesti azi pe Golf poti gasi si pe Audi, uite aici o frumusete 1,4tsi cu motor spart la 280.000Km, vorba aia mai "luai" inca o juma' de Golf nou cu banii din problemele alea din test, sau .....ce vorbesc eu aici cum sa mai cumperi VW =Audi cand ai asemenea "fericiri"=dauna totala: https://www.autobild.de/artikel/vw-golf-7-verliert-gegen-mercedes-a-klasse-w176-im-dauertest-14903537.html PS: nu inseamna ca nu exista premium fiabil, doar ca trebe sa cauti atent si sa ai si bafta sa nu-ti crape tie. Cat despre Mazda asta, mie imi place foarte mult......sedan va rog :), aaaa....si rosie +6manuala. Yeahhh
-
1.8TSI vs Civic 1.5t, vineri, 07.06.2019 02:04
Dacă ne uitam pe net la accelerațiile pe GPS pentru Skoda Octavia 1.8TSI de 180 cai și 250Nm, observam ca face in cel mai bun caz un 7,9-8,0s 0-100 și sfertu de milă aprox. în 16,0 secunde : Link1: https://youtu.be/VrOy8mVSSxs Acum, pentru comparație luam Civic 1.5 turbo de 182cp si 220Nm (CVT)/240Nm (MT). Ăsta face undeva 7,5s 0-100 și 15,6 pe sfertu de mila: Link1: https://youtu.be/IzV_zGVGrFw Link2: https://youtu.be/7RQhRdSOnh0 Link3: https://youtu.be/X7sgHNo59yo Link4: https://youtu.be/kdOksBS5e7M E mai rapid Civicu decat Octavia 1.8TSI, chiar daca fanilor VAG nu le place asta! Și asta se intampla cu tot cu CVT si cu tot cu ăia 220Nm "obosiți" Așa că ăia de zic ca 1.5TSI va bate X-ul de Mazda....eu zic să mai astepte )))
-
1.8TSI vs Civic 1.5t, vineri, 07.06.2019 02:09
Am uitat sa pun si linku asta, pentru Octavia 1.8TSI DSG, vedeți rusu ca face cateva testari cu Racelogic: https://youtu.be/Hb-XcdME9VM Si incetati sa mai spuneti ca 1.8TSI de la VAG trage stie cine ce, ca o face mai mult pe foaie decat in real world
-
Kirotractor, vineri, 07.06.2019 09:14
Wow, record de dueluri verbale-n perspectivă ! Ca să mai pun și eu umărul, îi zic lui @zet că-i plastică metafora lui cu Mazda 3 = fata de la țară, da-n orice caz sănătoasa *țărancă* japoneză îmi pare preferabilă orășencelor turbo și fardate, și STRICATE de pe Dorobanți... :-) Zic să vedem totuși primele teste reale cu Skyactiv-X (nu doar scurte plimbări cu prototipuri) înainte să mai cărcotim p-aici pro-contra. (n.b .: De amorul artei aștept -- nu, nu pe AM -- și ceva comparative MX5 2.0 184 CP / BMW Z4 tot 2.0 de 197 CP... dar un pic mai scump că-i premioummum -- nu cu mult, 20-25.000 € acolo. :-)) Până atunci, personal mă interesează mai mult noua Mazda-2, care presimt că-n declinarea viitoare va reuși să mă convingă s-o înfiez. :-P
-
Moldovean, vineri, 07.06.2019 09:25
Văd că nimeni nu zice de faptul că pe locurile din spate ale Mazdei 3 te sufoci efectiv. Am fost și eu s-o văd. Nu comentez materialele folosite, acolo calitatea e la ea acasă într-adevăr. DAR, în față mai e cum mai e la cei 1,82 m ai mei, deși tot mi se părea înghesuit, dar când am urcat în spate, beznă totală și senzație de sufocare. Deși mi-am dat scaunul din față nu atât de pe spate cum aș sta în mod normal, abia îmi încăpeau picioarele ca să nu mai zic de geamul spate minuscul. Poate că pasagerilor voștri le place să stea ca sarmaua într-o cutie cu o mică găurică prin care să intră o slabă rază de lumină, dar mie și alor mei sigur nu. Păcat, Mazda. A făcut multe lucruri bune cu mașina asta (calitate interioară, motoare, tehnologia SkyActiv), dar la spațiu interior a dat efectiv cu mucii în fasole. Aici e inferioară aproape tuturor concurenților din clasă. P.S. văd că devine o modă asta cu geamurile minuscule în spate. Poate că oamenilor le place tot mai mult senzația de peșteră și întuneric, ce să zic.
-
bobo, vineri, 07.06.2019 09:51
@Moldovean- total de acord cu faptul ca spatiul interior e infim, E clar ca (aproape) toti producatorii ne propun masini compacte joase si inghesuitei ca sa ne aruncam privirea si mai ales banii spre crosovere.
-
Green_Alex, vineri, 07.06.2019 10:10
@Moldovean Spatiul interior si cel vitrat sunt dusmanii designerilor de masini. Daca vrei o forma frumoasa trebuie sa-l cam sacrifici. Acolo se vede un designer cu adevarat bun din punctul meu de vedere: unul care poate face ceva si frumos si practic. Mazda a ales sa favorizeze aspectului exterior in dauna celui interior. La polul opus este Loganul 1 sau fiat Multipla care au excelat la spatiu vitrat si volum dar aratau cel putin disproportionat. Din nou, fiecare cumpara ce-l incanta, si ma bucur ca mazda aduce ceva diferit de ce exista pe piata.
-
Alex00, vineri, 07.06.2019 10:19
Cate scantei in aceste comentarii! Sau poate compresie? ("Gluma" de team building la Mazda). Mai oameni buni... sunteti mai inversunati decat USR-istii contra PSD-isti. Dar de ce? Nu poate fiecare sa-si conduca fierul linistit? Asa de multe frustrari sunt acumulate? Nu inteleg ce anume le genereaza. Fiecare isi cumpara ce poate si ce vrea conform preferintelor sau posibilitatilor. Un domn o tot tine cu comparatii intre Octavia 1.8TSI si celelalte motoare. De ce? Octavia este marketata ca "masina practica" nicidecum "placerea de a conduce", "o prezenta sportiva pe sosea" etc. 1.8 TSI nu mai exista la vanzare de ceva timp, este un motor de prin 2012/2013 care a fost inlocuit cu 2.0 TSI de 190cp. Deci macar sa comparam aceeasi generatie de motoare. Altii o tot tin cu "premium". Aici sa fie alta frustrare oare? Toata lumea vrea premium. Toti suntem premianti si meritam ce e mai bun. Fiecare cu definitia lui de premium. Unu' vrea sistem audio de n mii de W. Altul vrea piele peste tot, sa fie cusuta si pe parbriz daca se poate. Altul zice ca plasticul din Mazda miroase mai frumos decat cel din VW si deci e "mai premium". Domnilor, premium sunt aproape toate cand citesti articole si urmaresti reclamele super agresive. "Proavoaca clasa premium!" PS imi place Mazda 3 sedan dar am ales sa conduc altceva. Sunt curios de noul motor si sper sa fie unul reusit. Totusi Octavia, Golf, Focus sunt alternative foarte bune, fiecare cu plusuri si minusuri (ca si 3 de altfel)
-
Kap, vineri, 07.06.2019 10:22
Păi conform obiceiurilor actuale s-ar putea să fie considerat un avantaj efectul de hrubă, crește contrastul afișajelor frecate bezmetic. Și acoperișul plonjat stil hatch nu deranjează poziției ghemuit peste ecranul vieții. Oricum mare dreptate ai, din dorința de a desena agresiv exteriorul, mulți producători au neglijat vizibilitatea pasagerilor din spate.
-
Spatiu interior, vineri, 07.06.2019 11:24
Cine are 1,86m sa isi caute masina mai mare. Ati uitat de BMW X6 ? Ditamai căcatu de masina si in spate un om de 1,7m nu incape ;) inginerie germana
-
Kirotractor, vineri, 07.06.2019 11:35
Am condus, în fine hatch-ul 122-G -- nu mult, că-i păruială pe ea la drive-teste (cum era de așteptat cumva, sedanul e mai căutat totuși.) Rezumativ, plusuri întâi (fără ecrane-cazane-ligheane, că nu le-am folosit): - motorul nu-i sportiv, dar nici leneș, clar că dacă nu-l calci ca pe un diză -- norma EUR 6-d-Temp cred că-l gâtuie și ea o țâră - reprize suficient de rapide, deși cuplul max. e cam sus -- dar clar că destul din el e și mai jos - nu are deloc vibrații/rezonanțe, așa cum ziceau unii de la Top-Gear (UK-iștii mai bine ar observa zbârnâielile lui Focus 1.0 EcoBoost sub 2.500 ture - care, apropo, la 125 CP face 0-100 km/h în +11 secunde.) - după computerul de bord, e și economic (sub 7 l/100 km pe display) - mașina-i realmente silențioasă, clima nu huruie și nici nu pare să fure din cai. - interior ergonomic, simplu-elegant,OK finisat, volan cu reglare amplă - ținuta de drum surprinzător de bună-predictibilă pt puntea spate semirigidă (OK, atât cât am putut s-o chinui, adică f. puțin) - frâne eficiente, deși *țineau* cam sus pt gusturile mele. ...Minusuri: - da, în spate e hrubicondă :-) (la doar 1,70 m ai mei nu-s probleme de spațiu oricum - în față îmi pare în media clasei totuși, adică mare.) - portbagajul e mic, dar se pare că nu-i pasionează asta pe clienții de hatch mai ales, targetul nefiind familiștii - vizibilitatea-i gen Evoque, adică lipsă (tot spre spate, clar) - se simte... ca un tanc -- parțial o fi și-un plus ăsta (percepție de soliditate / *așezare pe șosea*), dar io zic că putea fi mai ușoară - are aproape 1,4 tone (ECE - cu șofer + benzină ce-i drept), însă fosta avea 1,28 t; cele 400 kile-n plus ale noii M-3 comp. cu Mazda-2 îmi par prea multe. - e și prea lungă -- 4,46 m, din care 10 cm puteau fi însă ușor scoși din capotă + consola-față... dacă sist. de evacuare era mai compact (compromisuri inginerești cumva justificate, dar nu mai intru-n detalii.) Concluzia (mea, evident): va fi preferată de NU f. mulți concurenței compacte / turbo, dar nu neapărat că-i f. fiabilă, ci mai ales de *stiliști*. Sky-X cred c-o să fie mai de succes (btw, diferența de preț e de numai 1.900 € și nu de 3.000, luând în calcul echiparea GT-ului)... ...Dar, dac-aș fi un potențial cumpărător, eu aș mai aștepta 2-3 ani pt Sky-X, care e mai complex și poate avea hibe la-nceput, oricât de pre-testat ar fi fost el pe la Hiroshima lui.
-
pipo, vineri, 07.06.2019 14:17
@Kirotractor : ai in cea mai mare parte dreptate. Doar in cazul feelingului de "tanc" eu personal nu as fi de acord cu tine. Imi place senzatia si nu ma intereseaza greutatea atata timp cat masina se simte ok la condus si consuma si mai putin decat alte concurente. Din contra , asta ar trebui cred sa arate ca nu au facut rabat la otel. Cu toate ca mie unul portierele nu mi-au parut chiar "nemtesti". Dar ce zici de controler/joystick ? Mie unul mi-a placut foarte tare, pe langa faptul ca era finisat foarte ok ( ca dealtfel toate butoanele) -as putea spune chiar "premium", doar asa ca sa "torn gaz pe foc" - functiona superb si nici-o clipa nu am simtit dorinta de "touch" pt. display si chiar foarte intuitiv, desi nu-l folosisem vreodata. Iar tot la capitolul plusuri as trece pozitia si feeling-ul la volan , m-am simtit de parca conduceam acest model de ani de zile. Precizez deasemenea ca manuala este "delicioasa" si contribuie in mare parte la senzatia placuta de la volan de care vorbeam. La minusuri , pe langa spatiul defectuos spate (la care as mai adauga si plafonul exclusiv negru) eu as mai adauga si lipsa guri ventilatie spate , chiar daca probabil astea ar fi contribuit si mai mult la senzatia de spatiu restrans si se poate trai oricum si fara ele cred. Cu privire la cuvantul "premium" care a declansat atata cearsaf de patos cum vedem mai sus , nu inteleg cei asa de..."tabu" la cuvantul asta . Nu a zis nimeni ca masina asta concureaza direct pe cei 3 nemti sau altii care or mai fi considerati "premium". E doar o senzatie certa ca masina asta isi doreste sa se duca mai spre zona aia. Dealtfel ar fi edificator daca v-ati uita la mai toate review-urile/testele de pe net si sa spuneti in cate NU apare cuvantul "premium", eu nu am gasit vreunul in cele cateva pe care le-am vazut . Or avea toti probleme !?
-
Kirotractor, vineri, 07.06.2019 14:18
Să nu uit: Mazda cred că fabrică cele mai reușite cutii manuale din lume, cu o comandă perfectă nu doar ca precizie/rapiditate, ci și ca senzație tactilă. Vorba nemților: zvâc haptik, nu glumă. :-) Suspensiile nu mi-au părut deloc *lemnoase*, contrar altor opinii, dar poate am fost influențat de coborârea din Swift -- prea tare, prea ca la țară, dar nu în sens Covalact. :-p Nici direcția nu dezamăgește, chiar dacă și capitolul ăsta-i subiectiv evaluabil (ex.: unii sunt euforici la volanul BMW-urilor *chirurgicale*, dar mie-mi par uber-nervoase la modul stresant... pe drumurile noastre și nu pe circuit, clar.) În fine, deciziile Mazda (controversate, că altfel n-am sări iarăși de 50 comments-uri) nu-s luate ca să placă tuturor -- și nici atât europenilor, unde 3-ul rămâne un model de nișă, spre deosebire de alte piețe (la Antipozi e de ex. Nr.1. între compacte.)
-
@Alex00, vineri, 07.06.2019 20:36
Se vinde pana in ziua de astazi 1.8TSI insă in alte state. Și e a 3-a generatie de EA888, nu cea din 2012-2013. Informeaza-te inainte să critici
-
Kirotractor, luni, 10.06.2019 09:11
@pipo: De acord cu tine, stimabile, apropo de senzația de siguranță-n mașinile bine *așezate* pe drum și de gravitație, :-) dar probabil că m-am urcat în M-3 cu idei preconcepute (M2=970 kg, M-3=1392 parcă-n fișa tehnică.) Mai clar: nelămurit cum de Mazda are-n segm.B mașină cu +100 kile mai ușoară decât concurența, iar în C -- cu +100 kile mai grea?! Ceva nu rimează Subscriu și apropo de finisare, inclusiv comanda ecranului (când rulezi), dar, repet, n-am folosit deloc roto-chestia -- nici măcar muzica, să aud mai bine eventuale zgomote-vibrații anormale. ...Se pare că n-am pierdut însă nimic, fiindcă alea 12 difuzoare ale sist. audio Bose se aud cică nașpa. :-)
-
Alex00, luni, 10.06.2019 11:23
Catre @Alex00 Domnule (sau domnisoara), este evident ca ma refeream la a treia generatie de EA888. Aceasta generatie a fost vanduta de prin 2013, evident inlocuind a doua generatie de 1.8 TSI. Iar aceasta a treia generatie de 1.8 TSI a fost inlocuita, la randul ei, in gama VAG, cu 2.0 TSI 190 cp. In caz ca se vinde in alte state ma lasa rece. Si banuiesc ca si pe ceilalti cititori de aici. Sau dvs conduceti masini din India sau Africa? Acolo gasiti ce e drept orice va trece prin cap. Asadar 1.8 TSI, generatia a 3a EA888, cel de 180 cp, nu mai exista la vanzare pe batranul continent. In US este/era adaptat la benzina lor (poate si alte praguri de noxe) si il gasiti cu 170cp. Este evident ca acest motor este mult mai potent si este limitat software pentru a obtine valori relativ decente de noxe si pentru a putea fi imperecheat cu DSG-ul ala ieftin, "uscat", care nu duce mai mult de 250NM. Desigur, daca il gasiti imperecheat cu un DSG "umed" (si 4x4) veti vedea ca are un cuplu ceva mai mare. Acum dvs puteti face orice confruntari doriti cu orice date tehnice gasiti pe internet. Fiecare cu pasiunile si frustrarile lui. Revenind la doleantele dvs, consider ca am fost destul de bine informat cand am scris. Dar totusi... cum sa te oftici asa de tare pe Octavia 1.8 TSI (ca aici cred ca e supararea mare)? De ce si de unde atata ciuda? :)
Citeste si
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieNoul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euroOpel a deschis comenzile pentru noul Frontera în România. SUV-ul de clasă subcompactă are un preț de pornire de 22.400 euro în țara noastră. Citeste tot
-
INTERN | vineri, 22 noiembrieProducția auto națională a crescut cu 19% în octombriePotrivit celui mai nou raport al Asociației Constructorilor de Automobile din România, producția auto din țara noastră a avut parte de o creștere de 19% în luna octombrie. Creșteri au fost înregistrate și raportat la ultimele 10 luni. Citeste tot
-
INTERN | miercuri, 20 noiembrieBrașovul interzice trotinetele închiriatePrimăria Brașov a interzis oficial trotinetele de închiriat în tot orașul. Serviciile de închiriere a trotinetelor nu vor mai funcționa în Brașov pentru o perioadă nedeterminată. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembrieNoul Renault 5 E-Tech a devenit mai accesibil. Start de la 26.900 euro în RomâniaRenault a deschis comenzile pentru noul Renault 5 E-Tech în versiunea Urban Range pe piața din România. Noua versiune propune un preț de pornire de 26.900 euro. Citeste tot
-
INTERN | marţi, 19 noiembriePrețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euroNoua Skoda Elroq este acum disponibilă în România. Pe piața noastră, noul crossover electric de dimensiuni compacte propune un preț de pornire de 35.000 euro. Citeste tot
Unde/ce/cum/cand ? Ce inseamna "disponibil in Romania"? Primele exemplare de Sedan 3 abia au aparut saptamana trecuta si alea abia poti sa le vezi printre picaturi pana nu sunt ridicate de clientii care le-au comandat. Daca vrei sa comanzi o poti avea abia in Septembrie. (Apropos, la dealeri reducerea e de numai aprox. 1000 euro ,- 18950 euro cu tva inclus pt. varianta G122 Standard - pt. cine e interesat de pret.) Deci nu cred ca Skyactiv x va fi prea repede disponibil pt. testare si nu stiu cati se vor ingramadi sa-l comande fara sa-l testeze. E prea mult un plus de 3000 euro parerea mea si daca mai adaugi si cutia automata la fel de piperata (+2500 euro) ajungi la o suma frumusica. Si totusi daca ma gandesc bine , nu stiu cate compacte gasesti la 180 cai benzina, consum probabil intre 6 si 7 litrii si dotari premium la mai putin de 25.000 euro. Dar ...trebuie sa spun (din nou) ca masina e muuult peste concurenta traditionala ca si design exterior dar mai ales interior si e greu de tot sa treci peste asta. Saptamana trecuta doar ce am fost din nou in showroom ca sa vad un sedan impreuna cu o ruda interesata si care a ramas cu gura cascata la vizionare dupa ce tocmai vizitasem Toyota si Honda. Chiar daca ca si spatiu in spate/portbagaj a ramas tot cel mult in media clasei ,imaginea per ansamblu e fabuloasa. Vorbesc aici de Sedan , ca hatchback-ul e de-a dreptul claustrofobic in spate ( nu ca ar fi Corolla hatch mai breaz de exemplu) ,impresie amplificata la maxim si de plafonul interior disponibil doar in negru la Hatch .