Mercedes a înregistrat numele unui brand electric: MEQ va fi rivalul declarat al lui BMW i și va lansa un adversar pentru Tesla Model S

Publicat vineri, 12.08.2016 10:53 de Bogdan Mirică

Mercedes a înregistrat un nume nou, care ar urma să fie folosit pentru viitorul său brand de mașini electrice. Acesta se va numi MEQ și va lansa primul model în 2019.

Urmând exemplul celor de la BMW și încercând să prindă din urmă avansul luat de Tesla, cei de la Mercedes se pregătesc să lanseze un nou brand electric. Omologul diviziei BMW i1, brandul electric Mercedes se va numi EQ și a fost deja înregistrat.

Potrivit jurnaliștilor britanici de la AutoExpress

, Mercedes a înregistrat inițialele EQ alături de toate literele modelelor sale actuale. Asta înseamnă că vom avea EQA, EQB, tocmai până la EQX. De asemenea, au fost înregistrate și sloganuri ca ”EQ inside”, ”EQ boost” și ”Generation MEQ”, urmând a fi folosite în cadrul unor strategii de marketing viitoare.

Pentru a fi mai ușor de pronunțat și de asimilat de publicul larg, brandul ar putea să se numească MEQ, litera M urmând a proveni de la Mercedes.

În prezent, se presupune că primul model electric al brandului, programat să apară în 2019, se va numi EQS și va fi o versiune complet electrică a modelului Clasa S. Aceasta ar urma să fure din clienții lui Tesla Model S, rivalul său direct. Limuzina va fi bazată pe o platformă nouă, modulară, denumită EVA (Electric Vehicle Architecture), capabilă să găzduiască atât modele mai mici, cât și SUV-uri.

Pe lângă Tesla, Mercedes va avea rivali și din partea celorlalte branduri premium consacrate: Jaguar pregătește un SUV electric, Audi a anunțat deja un Q6 cu zero emisii, iar Porsche investește masiv în sportiva electrică anticipată de conceptul Mission E.