Mercedes a publicat primele imagini cu interiorul noului sedan electric EQS
Mercedes-Benz a publicat primele imagini oficiale cu interiorul noului model electric EQS, care va fi prezentat oficial în luna aprilie.
Mai puțin de trei săptămâni ne despart de momentul în care vom face cunoștință cu viitoarea “Clasă S electrică”.
La sfârșitul lui 2020, Mercedes-Benz a publicat primele teasere cu sedanul electric EQS, care va avea software cu inteligență artificială și filtru HEPA la interior.
Constructorul german a confirmat încă din vara lui 2020 că
Nemții au publicat acum primele imagini cu interiorul viitorului model, principalul punct de atracție fiind uriașul ecran denumit Hyperscreen, care se întinde pe toată lățimea bordului.
Hyperscreen va fi disponibil opțional pe EQS. În versiunea de bază, interiorul lui EQS seamănă foarte mult cu cel al actualei generație Clasa S, cu un instrumentar de bord digital și cu o tabletă montată în zona centrală.
Mercedes-Benz a dat recent startul producției de baterii pentru viitorul model, care va fi prezentat oficial în data de 15 aprilie 2021.
Via Mercedes-Benz
-
Clique, luni, 29.03.2021 12:15
Când se va defecta (și sigur se va defecta la un moment dat) schimbăm bordul cu totul. "Simply clever" să-ți i-a banii triplu din buzunar.
-
Prea Frumos, luni, 29.03.2021 12:15
ϟ
-
Berbecali, luni, 29.03.2021 12:25
Cumpar lavete antistatice si solutie de curatat lcd-uri,barter,branza oaie contra produse.
-
alex_cu_a_mic, luni, 29.03.2021 12:46
Hmm .. prea putine ecrane si prea mici.
-
Fanel_, luni, 29.03.2021 13:38
Cam....mult!
-
HatersGonnaHate, luni, 29.03.2021 13:41
Ca de obicei Mercedes e pe alta planeta fata de concurenta, bombardierii pot sa ramana la Euro5 cu cip si fara toba, relax oameni buni ca nu voua va e adresat genul asta de masina. Trebuie sa ai un anumit rafinament sa iti stea bine in Mercedes, Lexus sau Jaguar... pentru restul exista BMW, Audi si Autovit.
-
@hater, luni, 29.03.2021 13:54
Corect,mai ales in Mercedesurile cu motoare de 1.5 de pe Logan sau 1.33 frantuzesti ."Pentru restul exista Bmw" :))) de cand v-au pus astia ecrane in Sprinter vad ca nu va mai ajunge lumea la nas.
-
Moldovean, luni, 29.03.2021 14:05
@@hater Vezi că BMW are pe X1 un motor de 1.5 în 3 cilindri.
-
@Aghiută, luni, 29.03.2021 14:21
Atâta timp cât oamenii stau cu ochii beliți în telefoane mobile cred ca ecranele asta sunt de fapt un progres. În plus, marea majoritate a accidentelor mortale, în România, sunt cauzate de cretini care conduc cu viteza și depășesc ca apucații, nicidecum de ecrane.
-
ϟ, luni, 29.03.2021 14:54
Prea Frumos
-
@@aghiuta, luni, 29.03.2021 15:20
Da,da,exact,atunci sa ma lase dom'le sa stau cu botul in telefon atata timp cat merg cu viteza legala,ce atat amenda,basca permisul suspendat o luna.
-
Alpine77, luni, 29.03.2021 15:52
@-In pas cu moda este sigur, dar pe mine personal nu ma convinge. Generatiile de Mercedes considerate cele mai bine facute s-au axat pe lux, ergonomie si, cel mai important lucru pentru mine-simplitate. Asta le face atat de usor de intretinut ca si masini clasice. De la generatia W220 calitatea a inceput sa scada si imaginea de marca s-a diluat in favoarea unor designuri comerciale. Pentru mine un mare plus pentru integrarea ecranelor in bord, dar un mare minus pentru faptul ca incearca prea mult sa socheze in loc sa mentina un spatiu elegant si "curat" vizual tipic vechilor modele Mercedes. Iar in ceea ce priveste timpul, nu cred ca va imbatrani frumos, iar pentru repararea bordului dupa ce Mercedes nu va mai produce piese pentru aceasta generatie, sa fim sanatosi.
-
vali, luni, 29.03.2021 16:10
daca bmw ar citi comentariile de la stirea cu seria 7 din 1994... ar stii cum sa fure clientii acestui EQS (ironie sa nu bulversez lumea)
-
Alpine77, luni, 29.03.2021 16:25
@vali-acest Mercedes se va vinde foarte bine pentru oameni de afaceri cu bani, hoteluri de lux sau simplu pentru oricine care schimba masinile la fiecare cativa ani si pentru care automobilul reprezinta doar un mijloc de transport. Pentru pasionatii de automobile se cam schimba treaba, si multi ar alege fara probleme BMW-ul ala pentru care nu ai tu simpatie de loc. Daca te uiti la absolut orice facut penru comert, o sa vezi ca a fost odata o vreme cand lucrurile erau facute sa reziste in timp, atat ca design cat si calitativ. Acum totul este facut sa tina cat este in garantie si dupa aia, altul/alta la rand. Asta este diferenta intre BMW-ul ala si Mercedesul asta. Asa ca ambele s-ar vinde dar unor cumparatori care vor lucruri diferite. Conduc un W140 din 99 ca si masina de toate zilele si nu l-as schimba cu nici un alt Mercedes sub nici o forma si pot sa imi cumpar un S nou oricand fara sa sparg banca ( o spun nu din grandomanie ci doar sa imi sprijin ideea ca nu tin de W140 pentru ca nu imi permit altceva).
-
inexorabil, luni, 29.03.2021 16:28
Vot pozitiv în dreptul lui Mafănel și al unui alt anumit cititor (așijderea, nu prea ne-am agreat reciproc) --- este clar, se întâmplă ceva cu mine :D Dar ce este drept nu trebuie ocolit...Noi, oamenii, nu întruchipăm doar îngeri sau doar demoni. În schimb, putem manifesta mai mult sau mai puțin din ambele categorii. La un moment dat, se va trage linie și ni se va cântări...caracterul REAL. On topping. Rămâne cum am stabilit: prin anii '30, nu vom mai recunoaște lumea auto, indiferent dacă vom admite sau nu această teribilă realitate! Și să nu ne iluzionăm: producătorii nu (se) mișcă în funcție de preferințele lor personale (ori "putoarea fosilă', ori "protecția mediului"). Doar BANUL le condiționează toate acțiunile. Ei știu prea bine (fini observatori pe plan psihologic, de!) că, de regulă, prostimea planetară este conformistă și, implicit, snoabă. Și, cum e-frenezia reprezintă direcția principală astăzi, calculele lor axate pe profit n-au cum să eșueze! Aaa, că se împleticesc în eco-normele draconice ale politicienilor (pardon, ale marionetelor politice)...Într-un final, o vor da la pace cu toții. Apropo, de reținut...truismul: Globul a început și va sfârși strașnic polarizat: ei și noi! O prăpastie de netrecut...De aici rezultă drama de zi cu zi, dar, indiferent că porcii se îmbuibă, iar oile se mulțumesc cu mâna de nutreț HOTĂRÂTĂ (nota bene: prin "lege") de ei, soarele va răsări flegmatic peste lume și "destinul" ei. Păcat că dânsul nu poate scrie și un roman pe baza scrutărilor sale; ce best-seller ar fi!
-
Clique, luni, 29.03.2021 20:38
@hater Singurele Mercedes-uri pe care le-am respectat și le voi respecta sunt cele făcute până în 2002, restu doar petărzi ale industriei. Și lasăă cu rafinamentul, am văzut cât rafinament au majoritatea cumpărătorilor de mașini premium
-
vali @Alpine77, luni, 29.03.2021 21:01
Nu ma intelege gresit. Respect preferintele fiecaruia si chiar n-am nimic cu bmw-ul cu pricina. Ce mi s-a parut neadevarat e parerea catorva ca exista o piata pentru asa ceva. Saab, Mercedesurile construite ca un tanc, Bmw-urile sport pe benzina au fost ucise de piata (adica eu, tu si ceilalti cumparatori). Oamenii au preferat in cele din urma modelele mai suple(tabla mai subtire, placute mai subtiri etc), avand consum/pret de cumparare/cost de intretinere mai mici. Cred ca initiatorii schimbarii au fost japonezii, sper ca nu gresesc, astfel ca si nemtii s-au adaptat. Totusi sa nu avem impresia ca luxul de acum e sub cel de acum 30 de ani. Inca o precizare: lux in sens de confort/dotari/materiale si nu cel subiectiv - aspect/ecrane.
-
Vlad08, luni, 29.03.2021 21:01
Fie că ne place, fie că nu, Mercedes tinde de vreo 100 de ani să indice direcția industriei auto pentru următoarea perioadă( dacă mai țineți minte cum diseca presa auto fiecare model nou de S-klasse ca să vadă ultimele tehnologii apărute și astfel să preconizeze implementarea lor în mașini mai accesibile pt. muritorii de rând) Vorba lui Inexo, în 10 ani nu vom mai recunoaște automobilul așa cum l-am știut până acum, iar Mercedes ne face o mică demonstrație, dictată desigur, de profilul clientului impresionat tot mai mult de ecrane și lumini ambientale.
-
Johnny, luni, 29.03.2021 22:07
Nicio varianta nu arata bine. Cea standard are tablete care par agatate improvizat iar ecranul optional e imens si nu lasa loc butoanelor clasice. Macar doua trei acolo ar fi dat bine. Nimeni nu are nevoie de ceas in Bentley, RR, etc, dar e acolo pe bord....
-
Alpine77, luni, 29.03.2021 22:41
@Vali- de acord cu tine ca cererea de piata in acest moment merge catre produsele gen acest Mercedes si nu BMW-ul din acel articol sau un Mercedes vechi. Daca din nefericire (in opinia mea) motivul principal care a dus catre aceasta gandire a fost initiat de producatori si nu de cumparatori. Cum am spus, un BMW cum era acela din anii '90 nu era usor accesibil nimanui datorita raportului pret/salariu la momentul respectiv. Motivul pretului era tocmai din cauza materialelor si calitatea produsului net superioara fata de ceea ce avem in prezent. Atunci, incet incet producatorii ( nu numai auto) si-au dat seama ca nu este bine pentru ei sa creeze produse foarte bune calitativ ci sa oblige cumparatorul sa le schimbe la un interval mai mic si sa faca un profit bun din piese de schimb . In acelas timp odata cu posibilitatile de finantar/carti de credit mai usoare, au incercat sa tina pretul la un nivel din ce in ce mai accesibil si acela a fost momentul in care tabla s-a subtiat, plasticul a inlocuit multe materiale, cromul s-a subtiat pe ornamente si asa mai departe. Asa usor-usor standardul anumitor marci si asteptarile cumparatorilor au scazut continuu pana la acest nivel unde cam totul arata la fel si este bun de dus la casat in cativa ani aproape fara exceptie. Din nefericire, daca s-ar construi acum automobilele la acelas nivel de calitate ca si atunci cu toata tehnologia de varf de acum, preturile ar fi in stratosfera, iar vanzarile s-ar diminua considerabil. Ai dreptate ca cererea este foarte mare pentru produsele acestea noi si "lucioase" dar exista o categorie de pasionati auto care se simt inselati de cate ori cumpara o masina noua tocmai din cauza discrepantei de calitate si nu in ultimul rand de imagine. Ca si design nu mai incape vorba de comparati, acel BMW v-a arata bine si peste 30 de ani pe cand Mercedesul acesta nu prea cred. Dar asta nu este important pentru majoritatea cumparatorilor acum.
-
Fanel_, luni, 29.03.2021 23:10
daca il intrebi pe un copil de 8-9-12 ani ce prefera, pun mana'n foc ca voteaza EQS-ul asta fara sa clipeasca, iar la W120 se va uita asa cum ne uitam noi la un, stiu eu, sa zicem un Renault 4?
-
Fanel_, luni, 29.03.2021 23:12
scuze...W140 voiam sa scriu, ca e mai nou. Mai contemporan unora dintre noi.
-
Cineva, marţi, 30.03.2021 07:57
Fanel, masinile sunt pentru barbati nu pentru copii. Iara compari Mercedes cu Renault!? Semn ca n-ai urcat niciodata intr-un Mercedes.
-
Fanel_, marţi, 30.03.2021 08:12
@Cineva pe bune, asta ai inteles tu din comentariul anterior? :))
-
-=-=-=-, marţi, 30.03.2021 11:02
copilul care admira azi un EQS, peste cativa ani il va cumpara (daca se va realiza suficient cat sa si-l permita). asa cum si copilul de acum 30 ani admira si isi dorea foarte mult acel W140, state of the art la vremea lui. ideea este ca generatiile viitoare vor alege masinile cele mai noi ale prezentului, sau ale viitorului care urmeaza. e natural sa fie asa. in plus, copilul de azi are sanse mai mari sa isi vada visul implinit decat copilul de acum 30 ani. inca o data, felicitari lui Alpine77 pentru buna observatie si legatura intre salariile vremurilor de atunci si preturile masinilor (mai ales ale celor din segmentul de lux). puterea de cumparare a crescut peste tot in lume, de aceea vine mai usor in ziua de azi sa cumperi o masina din segmentul de lux. zic mai usor, ca inainte era cvasiimposibil, cu exceptia celor cu adevarat foarte instariti.
-
@Clique, marţi, 30.03.2021 11:03
"Când se va defecta (și sigur se va defecta la un moment dat) schimbăm bordul cu totul. "Simply clever" să-ți i-a banii triplu din buzunar." Ce mentalitate de cârpit ai, bănuiesc ca umbli cu pneurile de iarna vara, ca nu ai bani sa le stochezi. Și sigur le-ai luat second hand. Amice, cine are bani de masina asta nu are grija costului ecranului.
-
^^^, marţi, 30.03.2021 11:21
A crescut peste tot puterea de cumparare pe datorie! Atat am avut de adaugat.ps Vine si scadenta dupa huzur.
-
Fanel_, marţi, 30.03.2021 13:13
@ -=-=-=- uneori numai merita timpul pierdut pentru a da explicatii unor bipezi cu lacune de intelegere, incapabili de a cuprinde contextul (asta daca citesc toate comentariile)
-
inexorabil, marţi, 30.03.2021 16:40
Mafănel, doar ştii că eu, unul, te cred cel mai băiat bun de pe aici. Ei, lasă, NU MAI fi supărat – mai greşesc şi unii faţă de tine (evident că n-ai aveai cum să confunzi luxul cu volumul, cu toate că, de vreo 30 de ani încoace, ghermanele ne propun/oferă lux de…volum). Alta este hiba la tine, dar refuzi literalmente să fii NUMAI ochi şi urechi la taica părintele.
-
Iulian, marţi, 20.04.2021 08:14
Sincer!Nu ma da pe spate nimic la aceasta mașina!Bordul cu ecranul acela destul de caraghios,e prea fără gust,pentru mine!
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 15 noiembriePrimele imagini cu viitorul GT electric Jaguar: autonomie de circa 700 kmConstructorul britanic de automobile a publicat primele imagini cu viitorul său GT cu zero emisii. Conceptul ar urma să debuteze la începutul lunii decembrie, iar modelul de serie va fi prezentat în 2025. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | vineri, 8 noiembrieNoul Mercedes-Benz CLA electric stabilește un nou record: peste 3700 km parcurși în 24 de oreNoua generație Mercedes-Benz CLA a stabilit un nou record pentru mașinile electrice. Un prototip al viitorului model de serie a reușit să parcurgă peste 3700 de kilometri în doar o singură zi. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 31 octombrieSuzuki: primul model electric va fi dezvoltat împreună cu ToyotaPrimul model electric Suzuki va fi dezvoltat împreună cu Toyota, au dezvăluit oficial cele două mărci japoneze. Viitorul model va fi lansat în 2025, iar producția va avea loc în India. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 30 octombrieViitoarele modele electrice Porsche ar putea primi și motorizări termicePorsche nu vrea să renunțe la motoarele termice nici în deceniul următor. Constructorul german a dezvăluit că chiar și modelele concepute pentru a fi exclusiv electrice ar putea primi motorizări termice în viitor. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | luni, 28 octombrieChinezii de la CATL prezintă o baterie pentru mașinile hibride PHEV: autonomie electrică de 400 kmCompania chineză CATL, cel mai mare producător de baterii de mașini electrice din lume, a prezentat o nouă baterie pentru mașinile hibride plug-in. Aceasta are în compoziție litiu și sodiu și promite să ofere o autonomie electrică de 400 de kilometri. Citeste tot
Vai mama ei de evolutie!Chiar asa o fi,sa exista oameni carora le place sa stea cu ochii beliti in ditai ecranul atunci cand conduc?Sper sa se scoata legea care ma amendeaza daca folosesc telefonul chiar si atunci cand stau la semafor,va prindeti voi de ce e discriminatorie.