Mercedes-Benz a pregătit îmbunătățiri pentru Clasa E Sedan și T-Modell: sisteme de asistență noi și versiune AMG E 53 4Matic+
Mercedes-Benz a pregătit o serie de îmbunătățiri pentru Clasa E Sedan și T-Modell. Nemții propun sisteme de asistență revizuite, un pachet sport de exterior și o versiune AMG nouă (AMG E 53 4Matic+).
Mercedes-Benz a pregătit trei premiere pentru Salonul Auto de la Beijing. Nemții au pus sub lumina reflectoarelor din China noul Clasa A L Sedan, versiunea revizuită a lui Clasa C L (ampatament mărit) și conceptul Vision Mercedes-Maybach Ultimate Luxury.
În același timp, constructorul german vine cu un upgrade tehnologic și cu un pachet de exterior pentru Clasa E sedan și break.
Cei care vor să achiziționeze un Clasa E în versiunea de echipare Avantgarde, pot alege acum, pentru aceeași sumă, o linie ceva mai sportivă. Numele său este SportStyle Package și oferă elemente cromate la nivelul caroserie, accesorii de culoare neagră în partea din spate și jante de 17 inch. La interior, pachetul SportStyle vine cu un plafon negru și o consolă centrală vopsite în negru, pedale sport și covorașe speciale.
În același timp, nemții oferă pe Clasa E pachetul Driving Assistance cu funcții preluate de pe Clasa S. Mai mult, sedanul de clasă mare este disponibil cu noul volan cu zone sensibile la atingere. Upgrade-ul pregătit de Mercedes-Benz include jante noi din seria Aero și pachetul Seat Comfort.
În dreptul motorizărilor apar două noutăți. Versiunea E 400 d 4Matic are un motor de 3.0 litri diesel cu 6 cilindri în linie care produce 340 de cai putere și 700 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.9 secunde (5.1 secunde în cazul versiunii break), în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Cea de-a doua noutate o reprezintă apariția versiunii AMG E 53 4Matic+, concomitent cu dispariția lui AMG E 43 4Matic. Noul AMG E53 are un motor pe benzină de 3.0 litri cu șase cilindri în linie care produce 435 de cai putere la 6.100 rpm și 530 Nm începând cu 1.800 rpm. În plus, versiunea AMG integrează sistemul micro-hibrid cu tehnologia EQ Boost care oferă pentru perioade scurte de timp încă 22 de cai putere și 250 Nm. Tot EQ Boost este responsabilă și pentru "hrănirea" sistemului electric de 48V. Resursele modelului german sunt puse în valoare cu ajutorul sistemului de tracțiune integrală 4Matic+ și sunt gestionate de o cutie automată cu 9 rapoarte AMG Speedshift.
Accelerația de la 0 la 100 km/h se desfășoară în 4.5 secunde, indiferent de versiunea de caroserie aleasă (sedan sau break), iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h. Viteza maximă poate crește până la 270 km/h prin selectarea pachetului AMG Driver.