Mercedes-Benz anunță tehnologie steer-by-wire și volan compact pentru EQS
Constructorul german de automobile anunță debutul tehnologiei steer-by-wire pe nava amiral cu zero emisii, EQS. Aceasta va primi și un volan compact.
Nava amiral electrică EQS nu a fost un pariu câștigător pentru germanii de la Mercedes-Benz, în contextul în care vânzările nu s-au ridicat deloc la nivelul așteptărilor. În 2024, EQS a primit un facelift, grăbit i-am putea spune, care a avut rolul de a mai stabiliza puțin lucrurile.
Acum, Mercedes-Benz EQS primește un nou pachet de îmbunătățiri.

Mai exact, constructorul din Stuttgart anunță debutul tehnologiei steer-by-wire pe EQS și a unui volan compact de tip "yoke" (manșă). Pentru că nu mai există o conexiune mecanică, germanii susțin că acest tip de direcție este mai confortabil și elimină, printre altele, vibrațiile nedorite.
La rândul său, volanul compact îmbunătățește vizibilitatea în față și facilitează intrarea și ieșirea din mașină, mai transmit reprezentanții companiei.

Tehnologia steer-by-wire care va debuta pe EQS a fost testată deja mai bine de un milion de kilometri, atât pe bancurile de testare cât și pe circuit.
Noua tehnologie va putea fi comandată indiferent de motorizarea aleasă și este compatibilă și cu sistemul de direcție integrală. Chiar și așa, nu va fi o dotare standard, astfel că cei care nu doresc o direcție steer-by-wire pot opta în continuare pentru cea electromecanică.
via Mercedes-Benz





Ca sa fiu un pic rautacios, ecranele alea par decupate cu foarfeca de un copil de grupa mica. Daca tot esti in pana de idei si tot ce te duce capul e sa burdusesti masina cu ecrane si sa pui un volan din filmele cu Batman macar fa o integrare mai deosebita. Au trantit 3 ecrane patratoase dar celui din mijloc i-ai decupat 2 colturi ca sa para un quelque chose ceva. Oau, atat mai poate marele Mercedes. Parca meregea ceva mai mult efort. Altfel, n-am dubii ca cei departamentul de design au bonusuri grase ca doar deseneaza pentru ditamai brandul.