Mercedes-Benz CLA Shooting Brake este primul break compact al mărcii germane
Mercedes-Benz a publicat primele imagini şi informaţii oficiale ale versiunii Shooting Brake a lui CLA. Modelul preia o bună parte din trăsăturile stilistice ale fratelui său mai mare şi devine primul break compact al mărcii germane.
Mercedes-Benz CLA Shooting Brake, a doua versiune de caroserie a gamei, a fost prezentată oficial astăzi. Debutul acestui model este confirmat încă din vara anului curent pentru jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, iar aspectul său se încadrează în aşteptările făcute încă de la confirmarea existenţei acestei caroserii în gama CLA. Mai precis, noul CLA Shooting Brake seamănă destul de mult cu
La momentul lansării, CLA Shooting Brake este oferit cu două diesel-uri şi patru motoare alimentate cu benzină. În toamna anului viitor vor fi introduse două motoare diesel suplimentar. Pe lângă acestea, va exista şi o versiune AMG a lui CLA Shooting Brake, care va fi echipată cu acelaşi motor 2.0 turbo de 360 CP care animă şi celelalte versiuni "45 AMG" din gama Mercedes-Benz. La fel ca versiunea berlină a lui CLA, modelul va fi oferit atât în versiuni cu tracţiune faţă, cât şi în versiuni cu tracţiune integrală, iar transmisiile automate şi manuale vor exista împreună în ofertă. Toate motorizările au în standard sistem Start-Stop şi sunt optimizate pentru un consum cât mai scăzut şi emisii de CO2 cât mai reduse.
Mercedes-Benz CLA - informaţii şi galerie foto cu fratele mai mic al lui CLS
În ceea ce priveşte echipările şi accesoriile, CLA Shooting Brake se va diferenţia de gama de berline compacte a producătorului german printr-o paletă bogată de dotări standard şi opţionale. Spre exemplu, uşa hayonului lui CLA Shooting Brake este operată electric încă din standard. Modelul poate fi comandat în două linii de echipamente şi design: AMG Line şi Urban Line. Oferta este completată de soerie limitată OrangeArt Edition, care reprezintă un echivalent mai extravagant al deja celebrelor versiuni "Edition 1" ale gamei Mercedes-Benz.
Via Mercedes-Benz
O masina frumoasa de familie,dar cine sa o cumpere in Romania...unii au putini bani,iar la partea opusa bogatii isi cumpara numai din clasa mare. Ar fi bine sa existe si in Romania o clasa de mijloc. Aceasta masina se adreseaza in Romania unui numar foarte restrans,probabil unor tineri care au terminat studii si au reusit sa isi castige niste bani pe un efort onest.