
Mercedes-Benz confirmă data lansării noului GLC electric
Mercedes-Benz a confirmat oficial data lansării noului GLC electric. Noul SUV al germanilor va fi dezvăluit cu două zile înaintea Salonului Auto de la Munchen din septembrie.
Noua versiune pur electrică a lui Mercedes-Benz GLC are acum o dată de lansare. Noul model al germanilor de la Stuttgart va fi prezentat oficial cu două zile înainte ca Salonul Auto de la Munchen să-și deschidă porțile.
Mai sunt puțin sub 2 luni până la momentul lansării, însă cunoaștem deja câteva dintre detaliile tehnice importante ale noului GLC electric. Noul model promite o autonomie de 700 de kilometri în regim WLTP grație unei baterii de 94.5 kWh, care va putea fi încărcată până la o putere de 320 kW.
La baza noului GLC electric va sta noua arhitectură MB.EA, o platformă de 800 de volți care va fi prezentă și la viitoarele modele electrice ale mărcii. Vor exista versiuni cu un singur motor electric și cu două motoare electrice care vor dezvolta aproximativ 480 de cai putere. Mercedes-Benz are planuri de a produce și o versiune de performanță AMG, cu 600 de cai putere.
De asemenea, noul model va avea un portbagaj de 570 litri cu bancheta în poziție normală. Volumul de încărcare va putea fi mărit până la 1740 litri. Va exista și un frunk (portbagaj frontal) cu un volum de 128 litri.
Noul Mercedes-Benz GLC electric va fi prezentat oficial în 7 septembrie.
via Mercedes-Benz