Mercedes-Benz EQG Concept: avem dovada că germanii vor lansa un G-Klasse electric

Publicat luni, 06.09.2021 00:33 de Bogdan Mirică

Mercedes-Benz a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Munchen conceptul EQG. Asta înseamnă că vom vedea în viitor o versiune electrică a actualului Clasa G.

Mercedes-Benz a aruncat toate cărțile pe masă cu ocazia Salonului Auto de la Munchen. Una dintre cele mai importante lansări, dacă e să ne raportăm la modul în care se schimbă lumea auto, este debutul conceptului EQG.

După cum o sugerează și numele, este o versiune complet electrică a actualului Clasa G, „regele off-road-ului” după cum este el supranumit de pasionați. Deși e un concept, noul Mercedes-Benz EQG păstrează o mare parte din panourile caroseriei actualului Clasa G, inclusiv șasiul separat.

Plusează însă cu o serie de elemente futuriste preluate de la celelalte modele ale gamei EQ. Spre exemplu, grila este acum plină și iluminată, iar caroseria este vopsită în două culori. Nu lipsește bara LED montată pe acoperiș, jantele unice, aerodinamice, de 22 de inch și spoilerele aerodinamice. În partea din spate, cutia care găzduia de obicei roata de rezervă a fost transformată în cutie de stocare. Cel mai probabil pentru cablurile de încărcare. Profilul este decorat cu praguri iluminate și cu o linie LED de-a lungul caroseriei.

Noul EQG păstrează platforma lui Clasa G, adică aceeași arhitectură a suspensiei, ceea ce îl face la fel de capabil în off-road. Bateria este integrată în podea și asigură un centru de greutate mai scăzut.

Mercedes-Benz nu a dezvăluit ce putere va oferi EQG, însă a lăsat să se înțeleagă că mașina va beneficia de patru motoare electrice, fiecare pe câte o roată, și o transmisie automată cu două rapoarte. Astfel, modelul va fi capabil să livreze o putere și un cuplu uriașe.

În comunicatul oficial, Mercedes-Benz susține că mașina va fi pe picior de egalitate cu fratele său convențional. Nu avem încă un orizont de timp pentru lansarea versiunii de serie a noului EQG.

  • Parere, luni, 06.09.2021 08:53

    Oribila masina! Nu stiu de ce MB lanseaza masini electrice asa urate comparativ cu cele cu motor termic.

  • Clique, luni, 06.09.2021 10:10

    Mda... altă jucărie pentru "sărakii" lumii.

  • eu, luni, 06.09.2021 12:34

    ce draguuutttz ... beculeste din toate pozitiile, ce frumiii e cu toate ledurile alea de jur imprejur... sigur o ajuta la autonomie toata treaba asta