Mercedes-Benz SLS AMG Electric Drive ar putea avea un succesor: nemții nu exclud lansarea unui nou supercar electric

Publicat marţi, 04.12.2018 13:02 de Cornel Șocariciu

Tobias Moers, CEO-ul Mercedes-AMG, nu exclude lansarea unui nou supercar electric. Prima "încercare" a nemților a avut loc în 2012, atunci când producătorul din Stuttgart a prezentat SLS AMG Coupe Electric Drive, un supercar electric cu 751 CP.

Mercedes-Benz a lansat supercarul electric SLS AMG Coupe Electric Drive în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2012. Modelul pregătit de constructorul german avea patru motoare electrice capabile să ofere un total de 751 CP și 1.000 Nm.

Cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles, eveniment care și-a deschis porțile pentru public în urmă cu câteva zile, Tobias Moers, CEO-ul Mercedes-AMG, a declarat că un nou supercar electric nu trebuie exclus.

"De ce să ignorăm un astfel de produs? Piața s-a transformat major în ultimii ani și este diferită față de cea din 2012, anul lansării lui SLS Electric Drive", a declarat oficialul Mercedes-AMG.

Prețul cerut de Mercedes-Benz (416.500 de euro) a fost unul dintre motivele pentru care SLS AMG Electric Drive nu a devenit un model popular. Dar tehnologiile folosite de producători pentru dezvoltarea mașinilor electrice au fost îmbunătățite, iar costurile au scăzut comparativ cu cele practicate în 2012.

În aceste condiții, un viitorul supercar electric dezvoltat de Mercedes-AMG ar putea avea un preț mult mai apropiat de cel al unui supercar echipat cu un motor cu combustie internă.

Via | Autocar