Mercedes confirmă oficial Clasa A Sedan și un SUV compact mai mare decât GLA

Publicat marţi, 10.01.2017 18:42 de Bogdan Mirică

În cadrul Salonului Auto de la Detroit, Mercedes a confirmat că gama sa de modele compacte va crește de la cinci la opt modele și va include un A-Klasse Sedan și un nou SUV

Salonul Auto de la Detroit a marcat lansarea faceliftului noului GLA, crossover-ul compact care s-a vândut foarte bine atât în Europa cât și în Statele Unite. De altfel, Mercedes a beneficiat din plin de pe urma popularității modelelor sale compacte actuale, care l-au și ajutat în 2016 să depășească BMW la capitolul vânzări globale

.

Impulsionați de această creștere, oficialii Mercedes își doresc să extindă și mai mult gama de modele compacte, odată cu noua generație a Clasei A. În prezent, gama compactă include cinci modele: A-Klasse, B-Klasse, CLA, GLA și CLA Shooting Brake.

În perioada următoare, adică până în anul 2020, numărul de produse oferite în segmentul C va ajunge la opt. Pe listă se află un sedan, diferit de coupe-ul cu patru uși CLA. Se confirmă astfel o informație vehiculată încă de anul trecut. Modelul va căuta să rivalizeze direct cu Audi A3 Sedan.

Un alt model nou va fi și SUV-ul poziționat deasupra lui GLA. Chiar dacă va fi dezvoltat pe aceeași platformă compactă, el va putea oferi cinci sau șapte locuri și se va duela cu Audi Q3 și BMW X1. Primele speculații susțin că modelul se va numi GLB.

Din 2012 și până în prezent, am vândut peste două milioane de mașini sportive la nivel global. În Statele Unite, jumătate dintre cei care au cumpărat un model compact Mercedes au fost clienți noi. În Europa, vârsta medie a unui client de A-Klasse a scăzut cu mai bine de 13 ani, dacă ne raportăm la anul 2011”, a declarat Dieter Zetsche, președintele Mercedes.

Viitoarea generație de modele compacte va lua naștere pe o versiune îmbunătățită a platformei actuale, denumită MFA2. Ea va permite o diferențiere estetică mult mai mare între modelele compacte, va fi mai ușoară și mai rigidă și va putea suporta diferite dimensiuni de ampatament.

Potrivit unor informații preliminare, viitorul sedan bazat pe A-Klasse ar urma să fie dezvăluit sub formă de concept la Salonul Auto de la Shanghai, în luna aprilie a acestui an. SUV-ul ar urma să fie introdus ceva mai târziu.

via autocar