Mercedes şi BMW doboară noi recorduri de vânzări în noiembrie: 70.000 de unităţi despart cei doi constructori în topul anual
Mercedes şi BMW au raportat noi vânzări record pentru luna noiembrie, în timp ce Audi a înregistrat o creştere mai modestă. Cu o lună înainte de finalul anului, Mercedes are un avans de 70.000 de unităţi.
Mercedes are de îndeplinit o simplă formalitate pentru a deveni în acest an cel mai mare constructor premium din lume. Marca din Stuttgart a raportat vânzări record pentru luna noiembrie, la 182.602, în creştere cu aproape 13% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cu această ocazie, Mercedes a depăşit deja vânzările înregistrate pe tot parcursul anului trecut, ca urmare a creşterii puternice din Europa (+16.7%) şi China (16.5%).
Noiembrie a fost de asemenea o lună record şi în cazul celor de la BMW, care au raportat comercializarea a177.740 de unităţi, în creştere cu aproape 6% comparativ cu luna similară a anului trecut. Gama de SUV-uri continuă să se bucure de succes, cu o creştere de 22% în primele 11 luni ale anului, în timp ce livrările lui BMW Seria 7 au crescut în noiembrie cu 70%.
În urma acestor rezultate, Mercedes are un avans de circa 70.000 de unităţi în faţa BMW la nivelul primelor 11 luni ale anului şi este greu de crezut că bavarezii vor reuşi să surmonteze această diferenţă în luna decembrie.
Între timp, Audi a anunţat vânzări de 154.050 de unităţi pe parcursul lunii noiembrie, în creştere cu 4.3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Zona geografică cu cea mai mare creştere a fost Europa, acolo unde vânzările au urcat cu 9.5%, la 68.200 de unităţi. La nivelul primelor 11 luni, constructorul de la Ingolstadt a înregistrat 1.713.900 de unităţi livrate, în creştere cu 4.2%.
Loc | Constructor | Vânzări noiembrie 2016 |
Creștere | Vânzări ian-nov 2016 |
Creștere |
1 | Mercedes | 182.602 | 12.7% | 1.893.619 | 11.8% |
2 | BMW | 177.740 | 5.9% | 1.824.490 | 5.6% |
3 | Audi | 154.050 | 4.3% | 1.713.900 | 4.2% |
Via Mercedes, BMW, Audi
...stai sa vezi cand va iesi la rampa audi cu noileA6 siA8....sigur BMW va trece pe trei