Motorul de un litru de la Craiova intră pe Ford Focus: 125 CP, 4.2 litri/100 km

Publicat luni, 30.01.2012 13:32 de Mircea Meșter

Ford a anunţat ca noul motor EcoBoost de un litru care este produs începând din acest an la Craiova va echipa din luna februarie noua generaţie Focus.

Craiova începe să devină un punct important pe harta Ford. Dacă până în 2012 discuţiile legate de primul autoturism care va fi produs la Craiova s-au învârtit în jurul noului B-Max, a cărui asamblare a început în acest an, lansarea noului motor turbo EcoBoost de un litru pe care Ford îl produce în uzina olteană face ca presa mondială să vorbească din nou de fabrica din Bănie.

Primul model pe care va fi instalat motorul de un litru este noul Focus, versiunea urmând să fie lansată în Europa în cursul lunii viitoare. Motorul cu trei cilindri ajunge până la 125 de cai putere şi 170 Nm (200 Nm cu funcţia overboost) în condiţiile în care consumul anunţat oficial este, pe Focus, de 4.2 litri/100 km. Emisiile de CO2 ajung la 114 grame CO2/km. Motorul EcoBoost de 1000 de centimetri cubi va avea şi o versiune cu putere mai scăzută (100 CP), aceasta urmând să consume doar 4.0 litri/100 km şi să emită 109 grame CO2/km.

Conform comunicatului oficial al celor de la Ford, cilindrii noului motor sunt atât de mici, încât pot fi înfăşuraţi complet într-o coală de hârtie A4. "Noul motor este al treilea membru al familiei EcoBoost. Acesta se alătură motoarelor EcoBoost de 1.6 şi 2.0 litri, a căror putere variază între 150 şi 240 CP şi anunţă o nouă eră a motoarelor cu puteri sub 130 CP. În timpul dezvoltării sale, inginerii noştri britanici s-au concentrat pe îmbunătăţirea eficienţei termale şi pe reducerea frecării între componentele interne mobile ale motorului, mai ales atunci când acesta se încălzeşte", spune Graham Hoare, directorul biroului de dezvoltare a motoarelor pe care Ford îl are la Dunton (Marea Britanie).

via | Ford

  • ., luni, 30.01.2012 15:00

    In realitate o sa consume 10-11-12 in Bucuresti si o sa dea probleme de fiabilitate in Romania unde masinile dotate cu aceste motoare vor fi utilizate la drum lung ca masini de familie si fortate la greu in depasiri si carat cartofi eco de la tara.

  • q, luni, 30.01.2012 15:19
    lol

    :))

  • antonny, luni, 30.01.2012 15:22
    *****

    acest motor va fi imprumutat si grupului PSA ??

  • edi80, luni, 30.01.2012 15:34
    suna bine!

    unde sunt aia care se bateau cu pumnu in piept la vw up gt cu mototul lor fabulos de 1l si 110 cp?? ford le-a dat peste ochi cu unul de 125 cp...:)))) bine acum sa vedem si fiabilitatea insa oricum o sa aiba vanzari mai mari focus decat up...

  • kypryakys, luni, 30.01.2012 15:59

    Mie imi vine greu sa cred in asa ceva, motor mic, putere mare si pe deasupra consum foarte bun. Daca funtioneaza cum se lauda cei de la Ford atunci este o inginerie fabuloasa si merita felicitari. As fi totusi curios in ce conditii se realizeaza consumul dat de fabricant.

  • 2-10, luni, 30.01.2012 17:12
    "îmbunătăţirea eficienţei termale"

    EBA

  • so, luni, 30.01.2012 17:14

    eu nu inteleg un lucru: de ce mama masii nu fac astia motoare cu 4 cilindri si 4 supape per cilindru, sa se auda frumos sunetul motorul sa fie o ambianta placuta si de asemenea sa sune echilibrat. Asta in 3 cilindri suna ca dracu... ce frmoase erau motoarele cu un 16V pe spate... s-au prostit tori domnule...!!! duca-se pe apa sambetei cu 3 cilindri a lor... nu sunt materiale??? nu este fier si tot felu de aliaje ce se folosesc la motoare??? ce naiba se prostesc cu 3 cilindri...suna a matiz...naspa!!!

  • Bogdan, luni, 30.01.2012 17:44
    Re:so

    Coane,sunet de Matiz da cu performanta de Bemveu :)... ma rog p'aproape...

  • Cyrus, luni, 30.01.2012 17:47
    @so

    so, nimeni nu te impune sa cumperi masina cu asemenea motor. Daca ai alte preferinte si desigur posibilitate, poti sa-ti iei macar si una cu 8 cilindri

  • CarUser, luni, 30.01.2012 18:02
    E o vorba...

    Tot respectul pentru downsizing, chiar detin o masina cu motor mic pe benzina supraalimentat si sunt foarte multumit. Dar, daaar... e o vorba: "there's no replacement for displacement". Si oricat de mult mi-ar placea masina din dotare, tot aspir la un motor cu multi cc si cilindri fara numar...

  • Aston, luni, 30.01.2012 19:39

    Bravo,Ford! Daca motorul asta o sa fie si fiabil,nu pot sa zic decat.......JOS PALARIA!!!!!!!!

  • Van DAME, luni, 30.01.2012 21:14
    Ce faci puisor?

    @edi 80. Eu am vaga impresie ca tu esti tipul ala de pe youtube cu "Extorsiunea unui degajament" . Sau ai 11 ani ca si Iorinczi.Thomas si cureti pusca pe net cand sunt parintii plecati de acasa. Ia fuguta si fa-ti temele ca sa nu iti iei bataita.

  • edi80, marţi, 31.01.2012 01:15

    taci bai actibildule:)))))))))))

  • unckle, marţi, 31.01.2012 08:53

    bune jucariile astea .. parerea mea ar fi sa nu se joace cu ele pe masini mai mari ca polo/fiesta .. pentru ca astea mici nu misca masini de 1,3-1,5 tone intr-un mod eficient.

  • Nea Nelu, marţi, 31.01.2012 09:59
    Mic si fortos

    Stimati domni, nu cilindreea pune in miscare o masina ci cuplul motor. Acest motor dezvolta intre 170-200Nm si deoarece este turbo cel mai probabil ca plaja de turatii sa fie vasta si cuplul maxim sa fie livrat inca de la turatii mici. In momentul de fata sunt foarte multe masini cu masa mare si cuplu inferior acestuia. Cam orice motor aspirat pe benzina cu o capacitate > 2000 cmc are un cuplu mai mic sau cel mult egal cu acesta. Daca un 2L FSI ( 200 Nm ) trage destul de decent o hardughie de Passat nu vad de ce motorasul asta nu ar putea trage un Focus sau un Mondeo. Spr exemplu Chevrolet Cruze 1.8 benzina dezvolta 141 Cp si 176Nm la 3800rpm si are o masa de 1360 Kg. Sau Toyota Avensis 1.8 VVTI 147 Cp si 180Nm la 4000rpm si o masa proprie de 1440 Kg.

  • unckle, marţi, 31.01.2012 12:14

    Nea Nelule ... nu miscatul este problema .. ci eficienta ;) . In genere daca ai o masina de 2 tone si un motor de 100cp/200Nm (un turbodiesel mai vechiut de 2l) o misti fara probleme, ai un oarecare consum. Acelasi motor pe o masina de 1,2t .. o misca mai repejor dar consumul scade substantial ... la fel si astea - merg OK pe un fiesta .. dar cand vorbim de mondeo treburile se schimba. Diferentele majore de consum date de greutatea masinii se simt la stiluri de condus "energice" :)

  • LauCalin, marţi, 31.01.2012 14:34
    @edi

    Stai tu linistit, ca nu doar Ford stie ce inseamna motoare supraalimetate in ultimul hal. Altii isi duc motoarele de 1.2 si 1.4 la 120 sau 170 CP. Faptul ca VAG nu a facut asta cu un motor de 1.0 este din simplul motiv ca au unul de 1.2 care poate fi supraalimentat usor. Si ce rost avea sa proiecteze un motor de 1000 cmc ca sa-l supraalimenteze cand puteau face asta cu unul pe care deja il aveau. Logic, nu?

  • unckle, miercuri, 01.02.2012 09:30

    http://www.ford.co.uk/FordFleet/NewsAndReviews/FordForBusiness/2012/January/Ecoboost-Engine prin strainatatiuri le este "rusinica" sa spuna ca produc motoarele astea si in romania ... pe presa apare numai fabrica din franta :)

  • raduku, miercuri, 01.02.2012 20:18
    Motoras foarte fain

    Nu trebuie sa uitam faptul , ca traditia de la Craiova , inseamna si modelele produse cu cilindree mica. Este foarte bine ca apare un model nou cu un motoras cu 3 cilindri. Daca au scos cu turbo 125CP , asa sa fie .. Trebuie studiata fotografia, din pacate nu este foarte clara... Oricum este fain .. :)

  • LUCCI, joi, 02.02.2012 00:46
    Se tot complica

    Nu vad sa scrie undeva ca noile tipuri de motoare para-supra-alimentate sunt facute sa tina mult? Toti care scrieti aici aveti diferite tipuri de masini cu tot felul de capacitati.Nu vad opinii ale unora care conduc de 1-2 ani sa zicem ,masini cu acest nou tip de motor. Pana una alta ceea ce mie mi se parea acum 2 ani o submotorizare(1.4 TSI de 122 CP) ,incepe deja sa semene cu un monstru de motor.Sigur un 1.0 de 125 CP nu o sa duca ,de ex. ,cat a dus un 1.8 de 90cp,vorbesc de benzina.Inca merg ,bine merci, masini din 90-92 cu astfel de motoare dar nu stiu in 2032 cate TS-boost-uri de 650 cmc vor mai fi intregi. Turbina+ compresor+....prea multe piese = rata mare de defecte.