MP3 playerele maresc riscul de producere al accidentelor auto
Un studiu australian a relevat faptul ca folosirea unui iPod sau a unui MP3 player in timpul sofatului mareste riscul producerii unui accident auto.
O companie de asigurari din Australia a realizat un studiu prin care a descoperit ca soferii tineri din Australia asculta muzica la casti in timp ce conduc, moment in care probabilitatea producerii unui accident creste dramatic. Pe langa asta, probabilitatea producerii unui accident auto creste si atunci cand soferii incearca sa isi aranjeze playlist-ul sau sa schimbe cd-urile la sistemul audio al automobilului in timp ce conduc.
Desi nu este interzis sa asculti muzica la casti in timp ce conduci, acest lucru este contraindicat cu fermitate. Din punctul de vedere al riscului de producere al unui accident, soferii care asculta muzica la casti in timp ce conduc au o sansa la fel de mare de producere a unui accident ca soferii care vorbesc la telefon fara a folosi un dispozitiv handsfree. Se pare ca riscul de producere al accidentelor nu este marit doar din cauza castilor din urechi, ci si din cauza faptului ca ecranul MP3 player-ului sau iPod-ului distrage atentia de la sofat. Cei care folosesc un asemenea dispozitiv sunt tentati sa schimbe melodia si sa isi aranjeze playlist-ul dupa dispozitia de moment.
Peste 50% din soferii australieni pana in 30 de ani au marturisit ca folosesc un MP3 player in timp ce conduc. Numarul de utilizatori scade la 15% dintre soferii intre 30 si 39 de ani si la mai putin de 8% pentru soferii trecuti de 40 de ani. Un MP3 player distrage atentia soferului intr-o masura mai mare decat distrage atentia un sistem audio integrat. Acest fapt este datorat pozitionarii fixe a unitatii centrale de la sistemul audio si a comenzilor acesteia, pe cand iPod-ul poate sa alunece si sa cada din locurile in care a fost depozitat.
Cercetatorii australieni care au efectuat acest studiu recomanda soferilor sa isi aranjeze piesele inainte de a pleca la drum si recomanda soferilor sa nu foloseasca niciodata casti pentru a asculta muzica atunci cand sunt la volan, indiferent de situatie. Compromisul dintre sistemele audio integrate si MP3-playere pare sa fi fost atins de producatorii de automobile care au echipat sistemele audio cu o intrare auxiliara pentru iPod sau MP3 Player. Aceasta intrare auxiliara poate citi informatiile din device-ul audio folosit si le poate afisa pe afisajul computerului de bord, respectiv pe afisajul unitatii centrale a sistemului audio. Afisajul mare al celor doua medii mentionate mai sus permite soferilor sa gaseasca rapid piesa pe care o cauta fara a isi distrage atentia de la drum intr-o asemenea masura incat sa mareasca simtitor riscul producerii unui accident, in comparatie cu situatia in care acestia ar cauta o piesa in playlist-ul unui iPod sau MP3 Player. In plus, chiar daca afisajul computerului de bord nu este de dimensiuni mari, acesta este fix si este amplasat in campul vizual al soferului.
Via | Drive