Negocieri cu VW: americanii de la Fisker vor să folosească platforma MEB pentru SUV-ul electric Ocean
Start-up-ul american Fisker susține că negociază cu Volkswagen pentru ca viitorul SUV electric Ocean să folosească platforma MEB a grupului german, potrivit informațiilor Bloomberg. Producția lui Fisker Ocean ar urma să înceapă anul viitor, iar SUV-ul ar putea fi comercializat în Europa din 2022.
Ocean, SUV-ul electric dezvoltat de start-up-ul Fisker, a fost prezentat în cadrul Consumer Electronics Show din luna ianuarie.
Prețul anunțat pe piața din SUA este de 37.499 de dolari. Fisker Ocean va fi disponibil atât în versiune cu două motoare electrice, cât și într-o variantă cu un singur motor electric.
Americanii au transmis recent că vor să cumpere componente în “volum mare” de la alți producători, pentru ca viitorul model să fie accesibil.
Potrivit ultimelor informații, Fisker poartă negocieri cu Volkswagen pentru ca SUV-ul Ocean să folosească platforma MEB și baterii de la grupul german.
“Fisker negociază cu VW pentru o sursă de aprovizionare cu baterii, prin care Fisker să beneficieze de unul dintre cele mai mari contracte de aprovizionare cu baterii din lume,” au transmis americanii.
Planul Fisker este ca producția SUV-ului Ocean să înceapă în 2021. Chiar dacă 80% dintre comenzi plasate provin din Statele Unite, Fisker a decis ca noul Ocean să ajungă inclusiv în Europa din 2022, însă pentru început doar în trei țări: Germania, Norvegia și Danemarca. De altfel, acestea sunt țările europene în care s-au înregistrat cele mai multe comenzi pentru Fisker Ocean.
Via Bloomberg
pai stati nitel, nu fisker astia v-au umplut rubrica de stiri cu celebra lor platforma electrică in 33 de variante? de fapt ce ma mai mir si eu nu stiu findca escrocul danez are mai mult talent la mangleli si suceli ca la design.