Nissan nu exclude posibilitatea unei versiuni electrice a lui Qashqai
Următorul Nissan Qashqai ar putea fi oferit şi într-o versiune electrică. Însă, această versiune nu este o prioritate pentru constructorul japonez.
Nissan Qashqai va primi o nouă generaţie în decursul anului viitor. Ulterior, modelul ar putea fi oferit şi în compania unui sistem de propulsie electric. Vestea vine de la Guillaume Cartier, şeful de vânzări şi marketing Nissan Europe, care a discutat cu englezii de la Autocar şi le-a spus că o asemenea versiune nu este exclusă în viitor.
Versiunea electrică a lui Qashqai ar fi cel de-al doilea SUV compact din lume cu propulsie 100% electrică după RAV4 EV, un model oferit în trecut pe piaţa din SUA. În cazul lansării unui asemenea model, acesta ar prelua trenul de propulsie lansat pe Leaf şi folosit şi de NV200 EV. Spre deosebire de Leaf, Qashqai electric ar fi un model dezvoltat iniţial pentru un sistem de propulsie cu motor cu ardere internă şi adaptat ulterior unui tren de propulsie exclusiv electric.
Cei de la Nissan nu au adus în discuţie o eventuală versiune hibridă a lui Qashqai. Până la un asemenea model, japonezii se concentrează să dezvolte motorizări cât mai eficiente pentru SUV-ul compact şi să optimizeze nivelul de emisii de CO2 al acestora. Până acum, ştim că viitorul Qashqai va avea un motor 1.2 turbo, alimentat cu benzină, introdus şi în gama Duster facelift. Pe lângă acesta, sunt aşteptate motoarele 1.5 şi 1.6 dCi, de 110 şi 130 CP.
Via Autocar
@Sebastian Toma (Automarket) Voi cei din presa, ati face bine sa va puneti la puneti la punct inainte sa faceti presupuneri & sa trageti concluzii pripite gen "vehiculele electrice nu au obţinut încă nivelul de popularitate previzionat de Carlos Ghosn". In primul rand prima borna temporala stabilita de Ghosn era 2016, iar noi suntem inca in 2013. A doua borna temporala se referea la 10% masini electrice vandute in 2020. De fapt, in ultimele interviuri, Ghosn a facut lucrurile destul de clare: "Yes, I am still bullish about electric cars. It will represent 10 percent of the offer in the market whenever and wherever governments show a minimum of interest in electric cars and their infrastructure. Electric cars are not fundamentally more expensive than internal combustion cars but they don’t have the scale to compete directly. The point is that all carmakers are going to come to electric cars because we can’t do without it. Mark my words: they will all come. There will be some time between now and then but this industry can’t prosper without electric and plug-in hybrid cars. This is going to be re-energized by the competition and most importantly the public believes in it. "