Nissan prezintă 4 concepte la Salonul Auto de la Beijing: două berline și două SUV-uri
Nissan a prezentat oficial 4 concepte noi în cadrul Salonului Auto de la Beijing. Mai exact, constructorul japonez a dezvăluit două berline electrificate și două SUV-uri electrificate. Toate conceptele vor fi transformate în modele de serie.
În cadrul Salonului Auto de la Beijing, Nissan a prezentat nu mai puțin de 4 concepte diferite, create în colaborare cu Dongfeng. Cele 4 concepte anunță două viitoare berline electrificate și două viitoare SUV-uri electrificate pentru piața din China. Noile concepte sunt botezate Epoch, Evo, Epic și Era.
NISSAN EPOCH
Primul concept care va fi transformat în model de serie va fi Epoch. Aceasta este o berlină electrică și este încadrat în segmentul mediu. Conceptul aduce un design minimalist și fluid, cu o parte frontală caracterizată de o dungă LED pentru faruri și de un design aerodinamic.
Despre acest concept nu avem foarte multe detalii tehnice. Însă, Nissan spune că acesta primește tehnologii bazate pe inteligență artificială printr-un asistent personal virtual, precum și tehnologia Internet of Things (IoT).
NISSAN EVO
Cel de-al doilea concept, tot o berlină, se numește Evo. De această dată, vorbim despre un viitor model hibrid cu încărcare la priză, care primește un design asemănător cu Epoch, dar ușor mai agresiv în partea din față. În cazul lui Nissan Evo, acesta primește faruri care se preling până în bara de protecție, precum și stopuri integrate într-o bandă subțire și cu forma literei C în margini.
Interiorul conceptului adoptă un design tipic minimalist, aerisit și digitalizat, cu două ecrane separate pentru instrumentarul digital și sistemul multimedia. De aici nu lipsește nici iluminarea ambientală.
NISSAN EPIC
Al treilea concept, botezat Epic, este un SUV electric, care aduce un design parcă inspirat de prima generație Nissan Murano în partea din față. Farurile conceptului sunt desenate în forma unor dungi multiple asemănătoare unor incizii. Tot în acest fel sunt desenate și stopurile.
În interior avem, de această dată, 3 ecrane, unul pentru instrumentarul digital, altul mai mare pentru sistemul multimedia și al treilea pentru pasagerul din față. Alături de acestea, Nissan Epic primește și un sistem de încărcare bidirecțională
NISSAN ERA
La final, mai avem și conceptul Nissan Era, un viitor SUV hibrid cu încărcare la priză. Limbajul de design este asemănător cu cel al conceptului Epic, însă partea din spate este vizibil mai sculptată față de acesta, unui design unic al portierelor din spate. Cât despre interiorul lui Era, acesta are un aspect aproape identic cu cel al lui Epic.
Mai mult, Nissan Era primește suspensie pneumatică, tracțiune integrală și scaune „plutitoare”.
Toate cele 4 concepte noi vor fi transformate în modele de serie pentru piața din China. Primul model ar urma să fie lansat în 2025.
via Nissan
"Farurile" au șanse negative sa ajungă în producție.