Noi detalii despre viitorul Nissan Leaf: SUV-ul electric va fi lansat în 2025
Au apărut noi detalii despre viitoarea generație Nissan Leaf. Noul model va fi transformat într-un SUV compact, iar lansarea ar urma să aibă loc anul viitor.
Nissan Leaf, modelul electric al mărcii japoneze, este pe cale să primească o generație nouă. Cea de-a treia generație a modelului electric nu va mai fi un hatchback compact, așa cum este cazul în prezent. Noul model va fi transformat într-un SUV de dimensiuni compacte și va fi puternic inspirat de conceptul Chill-Out, prezentat în 2021.
A treia generație Nissan Leaf ar urma să fie bazată pe platforma AmpR Medium, împărtășită cu Nissan Ariya și Renault Megane E-Tech. Cel mai probabil, următorul Leaf va avea aceleași propulsoare electric cu cele văzute la modelul francez. Mai exact, noul model ar putea primi motoare electrice de 130 de cai putere, respectiv de 220 de cai putere. Asta ar însemna și o baterie de 60 kWh care asigură o autonomie de 470 de kilometri în cazul lui Renault Megane E-Tech.
Noul Nissan Leaf promite să ofere un spațiu interior generos, situat între Megane E-Tech și Scenic E-Tech. De asemenea, este de așteptat ca noul model să primească și noul sistem multimedia bazat pe Android, introdus odată cu lansarea noului Qashqai facelift.
La fel ca până acum, următorul Nissan Leaf va fi produs în Marea Britanie, la uzina de la Sunderland. Lansarea noului model ar urma să aibă în a doua jumătate a lui 2025, iar producția să înceapă în 2026.
via Auto Express
Tot cu ventilatorul în portbagaj??