Noi probleme pentru Tesla: toate unităţile Model X fabricate până martie, rechemate în service pentru defecţiuni la al treilea rând de scaune
Tesla a anunţat un recall pentru aproximativ 2.700 de unităţi Model X fabricate până în 26 martie, din cauza unei defecţiuni la al treilea rând de scaune. Anunţul vine înainte de lansarea pe piaţa europeană.
De parcă nu ar fi avut destule bătăi de cap din cauza numărului neaşteptat de mari de precomenzi primite pentru viitorul Model 3 care vor afecta planurile de producţie, Tesla este nevoită să recheme în service toate unităţile Model X produse până în 26 martie.
Problema este cauzată de al treilea rând de scaune, întrucât în cazul unui accident este posibil ca acesta să se plieze în faţă.
Tesla afirmă că defecţiunea apare în procesul de fabricaţie şi nu are nicio legătură cu designul acestei componente. Deloc surprinzător, toate aceste 2.700 de unităţi sunt comercializate pe piaţa americană, iar proprietarii vor trebui să petreacă circa două ore în service pentru remedierea problemei. Tesla anticipează că procesul de recall va fi finalizat într-un interval de circa 5 săptămâni.
Anterior, Tesla a anunţat că vânzările de pe primul trimestru al anului au fost mai mici decât cele anticipate din cauza unor probleme la procesul de fabricaţie pentru Model X, întrucât acesta include câteva noutăţi tehnologice dificil de pus în practic, cum ar fi sistemul de deschide a uşilor de tip fluture.
Via Motor1
Nu mi-as lua o Tesla. N-as avea timp si bani de "bolile copilariei".